Valeriu Stoica: Bătălia oligarhilor cu reforma

Interviu Realizat De, Andreea Pora | 10.11.2009

Pe aceeași temă

„Este adevărat că se trage cu egală îndârjire de această funie, care este scena politică românească, dar nu cred că trebuie să uităm de ce anume sunt motivaţi unii şi ceilalţi. A pune semnul egalităţii între Băsescu şi oligarhi mi se pare o lipsă de valorizare regretabilă. Până la urmă, dacă Băsescu ar da drumul funiei, nu ar repeta decât ceea ce a făcut Constantinescu în 2000, când a spus că a fost înfrânt de sistem. Băsescu nu vrea să fie înfrânt de sistem. El recunoaşte că nu a înfrânt sistemul oligarhilor, dar deocamdată nici nu a fost înfrânt de el. Bătălia se duce“, spune Valeriu Stoica într-un interviu acordat revistei 22. Pe fond, susţine Stoica, este o luptă între reformă şi cei care se opun acesteia. „Este clar că sensul reformei se află într-o tabără şi împotrivirea faţă de reformă este în cealaltă tabără.“ Care este însă scopul acestor oligarhi? Nu doar resursele economice, spune Stoica, ci şi cele „intelectuale şi spirituale ale naţiunii“.

Stoica, artizanul proiectului neterminat al unificării dreptei, admite cu regret acest lucru şi constată că „PNL este în aceeaşi poziţie de a împiedica constituirea unei majorităţi în favoarea reformei“.

În acest context, vine şi refuzul tranşant al liderilor PNL, la semnalele lansate de Traian Băsescu, pentru constituirea, după alegeri, a unui guvern PNL+PD-L. Stoica are o serie de explicaţii:

„Marea miză, din punct de vedere mediatic, este ca obsesia anti-Băsescu să fie transmisă de la nivelul liderilor PNL şi PSD la toţi cetăţenii ţării. Constat cu tristeţe că această manevră a avut destul succes până în momentul de faţă. Există un dezechilibru evident al bătăliei mediatice.“

În ce priveşte cabinetele Croitoru şi Negoiţă, acestea sunt privite ca o dovadă de flexibilitate a preşedintelui. „Au fost nişte compromisuri. Asta arată că Băsescu a fost mult mai flexibil decât «Alianţa Grivco», care a rămas pe poziţia «noi vrem totul sau nimic»“. „Nu mai e care pe care. Este schimbată radical tactica de joc, cel puţin din partea PD-L şi a lui Băsescu.“

În ce priveşte greşelile lui Băsescu, acestea sunt, în opinia lui Valeriu Stoica, strategice, adică lipsa unor evaluări corecte a momentelor în care să puncteze în jocul politic, şi erori tactice, referitoare la persoane şi opţiuni. „Nu cred că lista erorilor lui Traian Băsescu este mai gravă decât lista erorilor altora şi mai ales nu cred că această listă este de natură să pună în umbră ceea ce a făcut el bine“, concluzionează Valeriu Stoica.

* * *

D-le Stoica, cum vedeţi situaţia politică? Două guverne căzute, un al treilea care nu are foarte mari şanse. Spre ce ne îndreptăm?
Situaţia politică a fost descrisă foarte bine de Mircea Cărtărescu într-un editorial. El a spus că avem o funie de care trag cu egală îndârjire, pe de o parte, oligarhii, pe de altă parte, Traian Băsescu. Ceea ce nu am înţeles din această descriere, de altfel foarte exactă şi foarte plastică pe care o face Mircea Cărtărescu, se referă la legitimitatea fiecăruia dintre cei care trag de funie. Ar părea să rezulte că, până la urmă, e foarte grav ce se întâmplă în România pentru că Traian Băsescu are o luptă personală cu oligarhii. Mie mi se pare că, deşi situaţia este descrisă corect, se uită miza. E adevărat că se trage cu egală îndârjire de această funie, care este scena politică românească, dar nu cred că trebuie să uităm de ce sunt motivaţi unii şi de ce sunt motivaţi ceilalţi. A pune semnul egalităţii între Băsescu şi oligarhi mi se pare că este o lipsă de valorizare regretabilă. Până la urmă, dacă Băsescu ar da drumul funiei, nu ar repeta decât ce a făcut Constantinescu în anul 2000, când a spus că a fost înfrânt de sistem. Băsescu nu vrea să fie înfrânt de sistem. El recunoaşte că nu a înfrânt sistemul oligarhilor, dar deocamdată nici nu a fost înfrânt de el. Bătălia se duce. Asta este descrierea situaţiei politice actuale şi asta este, în acelaşi timp, înţelegerea mizei acestei situaţii politice.

Adică într-o parte sunt cei răi, iar partea cealaltă este binele, reprezentat de Băsescu?
Eu vorbesc de sensul acestei bătălii. Este posibil ca în tabăra oligarhilor să fie mulţi naivi, de bună-credinţă, oameni care, fără să-şi dea seama de miza luptei politice, se află în acea tabără, crezând cu sinceritate că Băsescu este cauza răului. E posibil ca unii dintre cei care se află în cealaltă tabără, alături de Băsescu, să fie animaţi de interese care nu sunt dintre cele mai onorabile. Dar eu vorbesc de sensul acestei bătălii. Departe de mine reprezentarea maniheistă a scenei politice româneşti. Nu e binele de o parte şi răul de cealaltă parte. Sensul reformei este clar că se află într-o tabără şi împotrivirea faţă de reformă este în cealaltă tabără.

Vom ajunge, desigur, şi la reformă. Deocamdată cum credeţi că se va rezolva criza politică?
Sunt mai multe variante de rezolvare câtă vreme, deocamdată, Traian Băsescu a jucat mingea care era în terenul lui şi a desemnat un nou premier. El şi-a făcut datoria. Şi vreau să spun că a manifestat flexibilitate şi spirit de compromis. Ceea ce nu-i este foarte caracteristic. A făcut în aceste mişcări politice, din ultimele zile, două compromisuri. Mai întâi, atunci când „alianţa Grivco“ i-a cerut să numească un premier independent în persoana lui Johannis, Băsescu a spus: „Da, vă dau un premier independent, dar nu în persoana lui Johannis, ci în persoana lui Croitoru“. A fost un compromis. Asta arată că Băsescu e mult mai flexibil decât „alianţa Grivco“. Aceştia au arătat că „noi vrem totul sau nimic“. A căzut guvernul Croitoru. Acum, Băsescu a făcut o altă mişcare, care este tot un compromis.

Este Negoiţă, într-adevăr, un compromis, d-le Stoica? E un om de partid, al PD-L, până la urmă.
Este un compromis şi iată de ce. Motivaţia celor de la Grivco a fost că Johannis este un foarte bun administrator. „Bun. Vreţi un bun administrator? Vă dau un bun administrator.“ Da, e adevărat că este om de partid, numai că, aşa cum a declarat Negoiţă, el nu porneşte de la ideea de a face un guvern de partid. A spus că, în primul rând, testează posibilitatea unui guvern de uniune naţională. Dacă nu mă înşel, în cursul discuţiilor, care au avut loc în aceste zile, reprezentanţii „alianţei Grivco“ au avansat ideea guvernului de uniune naţională. Păi, dacă au avansat această idee, înseamnă că acum ar trebui să marşeze la această idee. Negoiţă testează varianta unui guvern de uniune naţională. Numai dacă unii vor refuza, atunci rămâne a doua variantă, a unui guvern majoritar, care, la prima vedere, nu ar putea să fie decât un guvern PD-L+PNL, eventual cu sprijinul independenţilor şi cu sprijinul grupului minorităţilor. Nu este exclusă şi participarea UDMR. Iar a treia variantă – ca să zicem aşa, varianta de avarie – este un guvern minoritar politic care să aibă susţinere în parlament din partea altor partide.

D-le Stoica, este clar că oricare dintre aceste variante avansate nu are şanse să treacă de parlament.
Atunci, dacă aşa stau lucrurile, trebuie să ne gândim la responsabilitate. Revenind la metafora funiei, eu constat că, în timp ce Traian Băsescu a slăbit un pic forţa cu care trage de funie pentru a le da celorlalţi posibilitatea să se replieze, ceilalţi nu vor să facă un compromis. Ceilalţi vor totul sau nimic. De partea cui este răspunderea? Cine se joacă cu nervii românilor?

Toate acestea par un joc electoral de imagine, în ultimă instanţă. Argumentele aduse de dumneavoastră sunt contrazise din partea cealaltă.
Nu putem să punem semnul egalităţii între poziţiile celor care fac acest joc electoral. Fără îndoială că este un joc politic şi electoral, dar, încă o dată, a uita care este miza aflată în spatele fiecărei tabere mi se pare că este o mare eroare. A pune semnul egalităţii între ei, numai pentru că e o mare bătălie, mi se pare o mare eroare.

După toate probabilităţile, acest guvern va cădea.
Nu sunt aşa de sigur ca dumneavoastră. În câteva zile vom avea rezultatul. Pentru că, în momentul de faţă, ar fi al doilea guvern care cade în parlament – nu mă refer la guvernul Boc, acela era al treilea. Aceasta ar fi a doua propunere făcută de preşedinte care ar fi refuzată. Ceea ce deschide calea pentru viitorul preşedinte, care va fi ales, după depunerea jurământului, a alegerilor anticipate. Mă întreb dacă parlamentarii României, cu această sabie a lui Damocles deasupra capului, vor merge cu aceeaşi seninătate la vot şi vor pica şi guvernul Negoiţă. Mă întreb dacă partidele nu vor fi mai înţelepte de data aceasta.

Perspectiva alegerilor anticipate, sigur, măreşte miza. Dar vă întreb: credeţi că aceasta este soluţia? Ameninţarea cu anticipatele?
Nu e vorba de o simplă ameninţare cu anticipatele. Şi încă o dată revin la ceea ce am spus mai devreme. În această bătălie care, până acum, a fost care pe care, Traian Băsescu demonstrează flexibilitate şi spune aşa: „Să renunţăm pentru un timp la această confruntare care pe care şi să facem un compromis“. Şi a propus compromisul: numindu-l practic pe Negoiţă, care a propus guvern de uniune naţională. Acesta este un alt compromis. Nu mai e care pe care. Este schimbată radical tactica de joc, cel puţin din partea lui Băsescu şi a PD-L.

D-le Stoica, credeţi că anticipatele ar schimba configuraţia politică a parlamentului? Pentru că altfel care ar fi rostul lor? E o întrebare grea la care vă voi da răspunsul. Dar, înainte de a vă răspunde, haideţi să mai precizez încă o dată. Nici preşedintele Traian Băsescu, nici PD-L nu doresc alegeri anticipate. Trebuie să vedem cine împinge către această variantă. Văd că s-a încetăţenit ideea că Băsescu împinge spre alegeri anticipate. Este inexact. Deschiderea pe care a făcut-o prin cele două propuneri de prim-ministru arată că nu ţine neapărat să aibă alegeri anticipate. Cei care forţează spre o asemenea soluţie sunt ceilalţi. Şi aici vreau să clarific o chestiune care, din păcate, este cu bună ştiinţă păstrată într-o stare de confuzie. Şi anume: cine are dreptul să nominalizeze primul ministru? O majoritate ad-hoc parlamentară sau preşedintele României? În această privinţă, Constituţia este extrem de clară. Atribuţia constituţională de a nominaliza primul ministru aparţine preşedintelui României. Nu este posibil, potrivit Constituţiei, ca o majoritate parlamentară, oricare ar fie ea şi oricât de largă ar fi ea, să propună, să nominalizeze primul ministru. De ce? Pentru că în logica actuală a Constituţiei României există două prerogative care aparţin preşedintelui, şi anume: nominalizarea primului ministru, pe de o parte, şi, pe de altă parte, dizolvarea parlamentului. Aceste două atribuţii sunt corelate. Dar în ce ipoteză preşedintele poate să dizolve parlamentul? Nu prin voinţa lui proprie, ci prin voinţa unor majorităţi parlamentare care resping de două ori propunerile de prim-ministru. Deci, până la urmă, alegerile anticipate nu sunt declanşate prin voinţa preşedintelui pur şi simplu. E un mecanism constituţional în care momentul hotărâtor pentru declanşarea alegerilor anticipate este voinţa unei majorităţi contrară voinţei preşedintelui. Este posibil ca într-un sistem politic să apară, la un moment dat, o contradicţie între voinţe politice legitime constituţional. Şi parlamentul este legitim constituţional, şi preşedintele este legitim constituţional. Dacă aceste două voinţe intră în contradicţie, trebuie să fie o soluţie. Şi soluţia este în Constituţie. Dacă de două ori se constituie majorităţi parlamentare care se opun voinţei preşedintelui, pentru detensionarea acestei situaţii, este calea alegerilor anticipate.

Şi acum, ajung la întrebarea dumneavoastră. Vor duce ele la altceva? Îmi este greu să răspund la această întrebare. Poate da, poate că nu. Poate da, în sensul că eu m-aş putea aştepta, ca, la un moment dat, cetăţenii României, alegătorii să distingă, totuşi, cu mai multă claritate cine e responsabil de acest joc politic iresponsabil. Dacă nu se întâmplă lucrul acesta, pentru că, din păcate, nu s-a întâmplat în 2008 – noi am sperat că la alegerile parlamentare din 2008 cetăţenii României să nu mai trimită în parlament pe, eu ştiu, să zicem d-l Hrebenciuc şi d-l Năstase, dar cetăţenii României i-au trimis în parlament. Deci ei au legitimitatea unei alegeri. Nu ştiu ce se va întâmpla dacă vor fi alegeri anticipate. De asta mă tem să dau un verdict. Insist şi spun: nu noi, PD-L, nu preşedintele Traian Băsescu dorim alegeri anticipate.

D-le Stoica, vorbeaţi de reforme. Presupunând că nu vor fi anticipate, preşedintele se confruntă şi probabil se va confrunta cu o majoritate ostilă în parlament. Eşecul reformelor din aceşti ani s-a datorat şi acestei majorităţi. Cum putem vorbi de reforme viitoare în asemenea condiţii?
Dacă există un prim-ministru care merge în direcţia reformei cu bună-credinţă, atunci el poate să tragă după el o majoritate. Dacă primul ministru este o persoană antireformistă, evident că nu se mai poate vorbi de un bun mers al reformelor. Şi atunci miza pe care s-a jucat în ultimii câţiva ani a fost tocmai aceasta: să fie un prim-ministru care să fie purtător al reformei şi, dacă e posibil, să tragă după el o majoritate. S-a văzut că această soluţie a funcţionat parţial perioade limitate de timp, până când s-au reconstituit majorităţile. Şi aici ajung la răspunderea uriaşă pe care o are PNL.

Pentru că această reconstituire a majorităţilor din majorităţi reformiste în majorităţi antireformiste s-a făcut, începând din anul 2006, cu participarea directă a PNL. Dacă în 2004, am făcut o majoritate în favoarea reformei, PNL+PD+UDMR, şi am reuşit să facem câteva lucruri foarte bune între 2004 şi 2006, ulterior, PNL a început un joc cu PSD. Au făcut o altă majoritate parlamentară. După aceea, au eliminat din guvern PD de pe vremea aceea. Cum bine ştiţi, au exclus din partid o parte dintre liderii care erau de partea reformei.

Nu reiau toată istoria politică a ultimilor doi ani, dar ceea ce vreau să spun este că şi în perioada 2006-2008, şi acum, PNL este în aceeaşi poziţie de a împiedica constituirea unei majorităţi în favoarea reformei. Răspunderea este uriaşă pentru PNL. De aceea, după alegeri, eu sper că PNL nu va face ceea ce a mai făcut în 2006, 2007 şi 2008. Poate că, acum, PNL, după ce vor trece aceste alegeri prezidenţiale, va avea luciditatea necesară pentru a rămâne într-o majoritate reformistă.

În sensul acesta au fost semnalele lansate de preşedinte în ultimele zile. Refuzurile, pe de altă parte, au fost extrem de clare. Cum vedeţi posibilă refacerea acestei drepte cu liberalii şi cine garantează, în ochii opiniei publice, că eşecul nu se va reedita, mai ales că poziţiile sunt extrem de antagonice în momentul de faţă?
Singura garanţie care ar putea să existe astăzi, dar nu ştiu când se va întâmpla asta, ar fi ca PNL şi PD-L să facă fie o fuziune, fie o alianţă pe durată mare, adică cel puţin două-trei cicluri electorale. Deocamdată o asemenea perspectivă pare îndepărtată, pentru că, aşa cum spuneţi dvs., animozităţile personale sunt cele care au radicalizat scena politică. În PNL şi în PSD s-a creat obsesia anti-Băsescu. S-a multiplicat această obsesie la nivel naţional. Marea miză, din punct de vedere mediatic, este ca obsesia anti-Băsescu să fie transmisă de la nivelul liderilor PNL şi PSD la toţi cetăţenii ţării. Constat cu tristeţe că această manevră a avut destul succes până în momentul de faţă. Eu sper să nu fie aşa de mare încât majoritatea alegătorilor să fie afectată de această obsesie. Există un dezechilibru evident al bătăliei mediatice.

Vi se pare, într-adevăr, că Băsescu se luptă cu trusturile media în această campanie?
Nu numai cu ele. Aici este o percepţie care văd că v-a fost indusă şi dvs., jurnalist lucid, de altfel. Nu cu trusturile media în primul rând. Cu grupurile mari de interese, oligarhice, care şi-au arondat trusturile de presă.

În cazul în care preşedintele Băsescu pierde aceste alegeri, se poate spune că este o victorie a acestei coaliţii a oligarhilor susţinută de populaţie.
De acord, dar nu înseamnă că victoria asta va fi eternă. Eu sper că, după un timp, cetăţenii României vor înţelege cine conduce România cu adevărat, ce interese se află în spatele acestei coaliţii politico-economico-mediatice şi, aşa cum în anul 1996 şi 2004 oamenii au înţeles aceste lucruri, o să înţeleagă şi altă dată.

Eu sper că va veni un moment în care nu va trebui să mai alegem între reformişti şi antireformişti, între oameni care fac jocurile unei coaliţii oligarhice şi oameni care încearcă să fie pur şi simplu liberi şi vom avea o confruntare de idei, de programe, între oameni în egală măsură liberi.

Dar ce urmăresc aceşti oligarhi, aşa cum spuneţi, răsturnarea lui Băsescu? Nu este tot o lozincă electorală?
Nu este! Uitaţi-vă cu atenţie la ce se întâmplă. De 20 de ani în România se desfăşoară o bătălie pentru resurse. De altfel, nu numai în România, în orice ţară bătălia politică are ca miză bătălia pentru resurse. În toată lumea, marile războaie au avut şi au ca miză bătălia pentru resurse. Problema este pentru ce fel de resurse? Este vorba numai de resursele economice sau este vorba şi de resursele intelectuale şi spirituale ale unei naţiuni? „Coaliţia Grivco“ are un singur obiectiv: să păstreze, să concentreze şi să lărgească sfera resurselor economice în favoarea ei. Dar resursele economice nu sunt un scop în sine, ele trebuie utilizate, pe de o parte, pentru a crea instituţii şi mecanisme care să asigure oportunităţi, dacă nu egale, măcar comparabile pentru cei care aşteaptă să intre în jocul economic sau sunt în jocul economic.

De asemenea, aceste resurse trebuie folosite pentru a crea instituţii care să asigure funcţionarea normală a democraţiei constituţionale. Şi, pe de altă parte, dacă economia funcţionează bine, aceste resurse trebuie folosite pentru a crea valori culturale, spirituale. Pentru că astea dau, până la urmă, dimensiunea adevărată a unei naţiuni.

Dvs. spuneţi că Traian Băsescu este la capătul acelei funii trăgând de ea pentru reformarea României...
Iertaţi-mă, vreau să vă atrag atenţia: s-a creat ideea că Traian Băsescu este singur şi că numai încăpăţânarea lui îl determină să nu dea drumul funiei. Nu este singur, d-nă Pora. Toţi cei care l-au votat în 2004, toţi cei care încă mai cred în el sunt acolo pentru că ştiu că, dacă dăm drumul acelui capăt al funiei, înseamnă că cedăm lupta şi cedăm şansa pe care o avem de a rămâne în joc pentru valorile pe care noi le apărăm.

Totuşi, care consideraţi dvs. – şi v-aş ruga să-mi enumeraţi câteva – că au fost greşelile lui Traian Băsescu în aceşti ani?
Cred că, din punct de vedere strategic, cea mai importantă greşeală pe care a făcut-o a fost lipsa unor evaluări corecte pentru a alege momentele cele mai potrivite în care să puncteze în jocul politic. Uneori a punctat chiar când adversităţile erau foarte mari şi când şansele de reuşită erau foarte mici. Dincolo de această eroare strategică pe care a făcut-o, din păcate, există erori tactice, unele referitoare la persoane, altele referitoare la anumite opţiuni. Despre persoane se ştie, că s-a discutat foarte mult şi poate că nu totdeauna au fost corecte opţiunile raportate la anumite persoane. Despre opţiuni referitoare la anumite mişcări politice, iarăşi se poate discuta. Nu cred că lista erorilor lui Traian Băsescu este mai gravă decât lista erorilor altora şi mai ales nu cred că această listă de erori este de natură să pună în umbră ceea ce el a făcut bine. Simplul fapt că el luptă, rezistă şi n-a cedat în această luptă, cum au făcut-o, din păcate, mulţi, este cel mai important merit al lui. //

Interviu realizat de ANDREEA PORA

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22