Vasile Dancu: Anticipatele nu sunt o soluţie

Interviu Realizat De, Andreea Pora | 24.01.2012

Pe aceeași temă

Cum aţi caracteriza evoluţia protestelor din ultima săptămână?
E foarte greu de găsit o formulă integratoare, pentru că nu avem o clară cristalizare a unor idei sau a unor tendinţe sociale. Cred că, pe de o parte, demonstraţiile sunt un fapt întâmplător, pentru că au fost produse de o situaţie politică concretă. Este vorba de faptul că guvernul a încercat, în lipsa de dialog cu care ne-a obişnuit în ultima vreme, să treacă în 7-8 zile o lege importantă, Legea sănătăţii, care este a doua Constituţie în orice ţară - 60% din populaţie declară că este foarte interesată de această problemă, mai ales cei de vârsta a doua şi a treia. Or, aceasta, combinată cu dialogul nefericit dintre preşedinte şi Raed Arafat, a creat o scânteie. Asta e partea întâmplătoare, de accident a acestei mişcări. Există şi o parte de necesitate care vine dintr-o atmosferă politică electrizată în ultima vreme. Ajungea ca cineva să deschidă bricheta într-o benzinărie. A fost Traian Băsescu acesta. În ultima vreme, toate sondajele noastre de atmosferă politică arătau indicatori fără precedent de respingere a guvernării, a instituţiilor politice în general, de respingere a sistemului politic, a oamenilor politici chiar. Deci era un semn care trebuia să-i pună pe gânduri. Aproape că nu erau băgate în seamă, deşi se bazau pe o stabilitate politică perpetuă. Deci politicienii cred că se poate face orice şi nu se va întâmpla nimic.

Concesii PDL
Nu cred că alegerile anticipate sunt o soluţie, pentru că suntem în an de alegeri. Cred însă că puterea ar trebui să facă concesii. Să renunţe la alegeri comasate, care sunt percepute ca un abuz de putere. O altă concesie ar fi o remaniere guvernamentală. Nu cred că demisia Guvernului Boc în bloc va rezolva ceva acum. Ar trebui aduşi specialişti neangajaţi politic, care să înceapă o gândire a politicilor din altă perspectivă.

Consideraţi că ceea ce s-a întâmplat cu protestatarii de la USL ajunşi la Universitate a fost o confiscare a protestelor?
Nu, pentru că aceste manifestări sunt politice. O manifestare de respingere a guvernului este cea mai pură politică, este mai politică decât politica din parlament, în acest moment. Dar sigur că şi opoziţia a ieşit în stradă încercând să dea un anumit sens mişcării. Nu cred că a reuşit, dar nu cred nici că este o confiscare, pentru că şi membrii de partid până la urmă sunt tot oameni plătitori de impozite şi nu sunt nişte mutanţi, 100% sclavii partidelor. Cauza principală nu a fost reforma, aşa cum încearcă guvernul să ne spună acum, că oamenii nu au rezistat reformei sau că lumea nu înţelege reforma. Cauza principală a fost un delict de autoritate în momentul respectiv. Oamenii n-au ieşit atunci când s-au tăiat salarii, n-au ieşit să facă nu ştiu ce manifestaţii, dar au ieşit în momentul în care au simţit că politica, prin expresia ei cea mai înaltă, preşedintele, nu ţine cont de ceea ce spune un specialist. Şi acesta era Raed Arafat. Sigur, Raed Arafat e un fel de mit în România şi de asta n-au ţinut cont cei de la putere. Cred că toată această revoltă a spus următorul lucru: vrem ca politicienii să promoveze specialişti în punctele cheie, nu vrem tehnocraţi, aşa cum credem noi că putem înlocui clasa politică cu tehnocraţi, ci pur şi simplu cu specialişti pe care să-i gireze politicienii.

În momentul de faţă, protestele par a fi tot rezultatul întârziat al unor măsuri de austeritate, al unor reforme şi al crizei economice.
Am avut în toată Europa manifestări mult mai puternice decât la noi. Dar acolo au fost puternice pentru că au ieşit în stradă sindicatele, formele organizate ale societăţii civile. La noi, singura formă organizată a societăţii civile au mai rămas suporterii, cu toate limitele pe care le au grupurile de suporteri, adică violenţă, manevrabilitate, faptul că sunt întreţinute de grupuri de interese din jurul cluburilor sportive. Pe de altă parte, e adevărat că reforma... Dar avem două lucruri la reforma pe care a făcut-o Guvernul Boc: a întârziat-o foarte mult, cu cel puţin un an, de aceea suntem un pic decalaţi, şi ca efecte, şi, pe de altă parte, nu a dialogat deloc cu partenerii sociali, n-a ţinut cont nici de opoziţie, nici de sindicate, de nimic. Această ruptură totală între cele două blocuri, putere şi opoziţie, nu este normală.

Concesii USL
USL ar trebui să-i ceară lui Emil Boc altceva decât lucruri abstracte, ca demisia lui Traian Băsescu. Ar trebui să vină cu o formulă alternativă, prin care să-şi pregătească viitorul program politic. Eu aş prefera ca opoziţia să înceapă să ceară lucruri concrete care ţin de filosofia ei politică, să valorifice în mod creativ şi această mişcare de stradă, dar să nu se păstreze la cereri generale, la cererile străzii.

De ce credeţi că pe acest val de nemulţumire care, aşa cum spuneaţi, se vede din toate sondajele de opinie, nu sunt totuşi mai mulţi oameni în stradă? Spre deosebire de Europa.
Există un fel de fatalism în mentalitatea noastră şi o inerţie. Oamenii s-au depolitizat aproape total. Grupurile organizate nu mai au încredere în politică, oamenii şi-au pierdut speranţa în viitor. Or, e o teorie în sociologia secolului XIX şi a începutului secolului XX care demonstra că revoltele, marile revoluţii încep atunci când creşte uşor nivelul de trai, nu atunci când e o cădere psiho-mentală şi a entuziasmului, a motivaţiei. Cred că la noi societatea civilă a început să nu mai existe, s-a născut un fel de acvariu politic în care stau puterea şi opoziţia, peştii mari, peştii mici. La noi, intelectualii publici stau într-un fel de vitrină şi se arată pe sine mai degrabă, într-o retorică goală, au dispărut din spaţiul public, n-au reuşit să creeze nişte mişcări alternative.

Societatea civilă a fost, la rândul ei, într-o proporţie considerabilă, confiscată.
E adevărat şi asta. Prima dată a făcut asta FSN-PDSR când a luat sindicate – Miron Mitrea, Marian Sârbu şi ceilalţi. După aceea, Ciorbea, cealaltă parte a mişcării sindicale a fost trasă de dreapta. Apoi reprezentanţii societăţii civile, gen Monica Macovei, Renate Weber şi alţii, au ajuns la guvernare, deci au fost absorbiţi de spaţiul politic. Or, această absorbţie continuă a tot ce se naşte în spaţiul civic, în centura dintre popor şi putere, în centura aceea de sănătate, acest lucru a transformat-o într-o masă inertă şi o gaşcă de politicieni aroganţi îşi pierd legătura cu masele. Înţelepciunea unei puteri ar trebui să fie tocmai aceea de a-i asculta pe cei puţini care au ieşit acum în stradă, ca să nu iasă după aceea foarte mulţi. Pentru că, după ce vor ieşi foarte mulţi, vom pierde şi ca ţară, şi ca imagine, şi nici nu vom realiza nimic. Mi se pare că la noi ideea de austeritate obligatorie, austeritatea ca soluţie a fost prezentată foarte sec, ca o necesitate istorică, ca un merit, în ultima vreme, şi au dispărut elementele care ţin de comunicarea unui guvern cu populaţia.

Poziţiile puterii şi ale opoziţiei par ireconciliabile. Opoziţia cere alegeri anticipate şi demisia guvernului, iar răspunsul din partea cealaltă este negativ. Care e soluţia?
Dacă poziţiile vor rămâne ireconciliabile, atunci nu avem nicio speranţă pentru viitor. Înseamnă că vom avea un an haotic, în care România va pierde şi pe plan internaţional. Vom pierde şi în ceea ce priveşte atmosfera internă, vor fi alegeri, atunci când vor fi, cu violenţe şi cred că e cea mai proastă soluţie. Părerea mea e că puterea trebuie să cedeze ceva.

Ce să cedeze? Să accepte anticipatele, demisia guvernului?
Nu cred că alegerile anticipate sunt o soluţie, pentru că suntem în an de alegeri. Cred însă că ar trebui, pe baza discuţiilor cu cei din opoziţie, să facă nişte concesii. De exemplu: să renunţe la alegeri comasate, care sunt percepute ca având un potenţial de influenţare a rezultatelor, deşi eu, sociologic, am altă părere. Dar oamenii percep asta ca pe un abuz de putere. De asemenea, cred că o altă concesie ar fi o remaniere guvernamentală. Nu cred că demisia Guvernului Boc în bloc va rezolva ceva în acest moment, dar cred că guvernul ar trebui să facă o remaniere substanţială, în care să aducă nişte specialişti care nu sunt angajaţi politic şi care să înceapă de fapt o gândire a politicilor noastre din altă perspectivă decât cea politică.

 

Acvariu politic
Societatea civilă a început să nu mai existe, s-a născut un fel de acvariu politic în care stau puterea şi opoziţia, peştii mari, peştii mici. La noi, intelectualii publici se arată pe sine mai degrabă, într-o retorică goală, n-au reuşit să creeze mişcări alternative. Am asistat la absorbţia continuă a tot ce se naşte în spaţiul civic, în centura dintre popor şi putere, lucru care i-a transformat într-o gaşcă de politicieni aroganţi.

Un guvern de „tehnocraţi“ condus de Emil Boc ar fi un compromis acceptabil?
Cred că ar fi un compromis acceptabil, pentru că ne aflăm în an electoral şi nu există o soluţie, un panaceu pentru situaţia asta de criză. Dar pentru criza politică din acest moment, pentru această încleştare fără soluţii în care s-a intrat, cred că ar trebui mai multă înţelepciune în acest sens.

Din punct de vedere al concesiilor, ce le-aţi recomanda celor de la USL?
Cred că USL ar trebui să-i ceară lui Emil Boc altceva decât lucruri abstracte, ca demisia lui şi a lui Traian Băsescu. Ar trebui să vină cu o formulă alternativă, prin care să-şi pregătească viitorul program politic în cazul în care vor ajunge la putere. Ar trebui să vină cu nişte cereri legate de Legea sănătăţii, să spunem. Eu am făcut studii în această perioadă. I-am auzit pe unii de la putere spunând că oamenii nu vor privatizare. Nu-i aşa, sunt peste 60% dintre oameni care vor privatizarea sistemului medical sau a unor părţi din sistemul medical, cum am pus noi în formularea respectivă. Avem, de exemplu, un an de aplicare a Legii educaţiei. Probabil că nu este perfectă, dar este o lege pe care, în principiu, lumea o acceptă, are rezultate deja. Se va vedea la finalul acestui an de aplicare ce se întâmplă şi ce ar trebui modificat. Se pune şi asta în pachetul de negociere cu cei de la putere. Eu aş prefera ca opoziţia să înceapă să ceară lucruri concrete care ţin de filosofia ei politică, să materializeze şi ceea ce se poate lua din ceea ce cer oamenii, pentru ca să poată să valorifice în mod creativ şi această mişcare de stradă, dar să nu se oprească la cereri generale, la cererile străzii.

Este posibil ca guvernul să cedeze sau chiar să demisioneze sub această presiune a străzii?
Eu nu cred că vom avea o accelerare a presiunii străzii asupra guvernului. Guvernul însă cred că trebuie să fie pregătit să cedeze în cazul în care vom avea o escaladare a violenţei şi a ieşirilor în stradă. De-abia acum începe guvernul să se trezească din acest şoc şi cred că vom asista la cedări în viitor, chiar fără ca opoziţia să încerce să mobilizeze mulţi oameni în stradă.
 
Credeţi că este posibil ca protestele să se transforme într-o mişcare antisistem pe tiparul mişcărilor similare pe care le-am văzut şi peste Ocean şi în Europa?
Nu cred că va ieşi aşa ceva, în afara unui spectacol politic, public, de televiziune, în afara unei cristalizări a problematicii politice. Acesta e un fel de brainstorming public, desigur, cu o creativitate românească, care face de multe ori să dispară seriozitatea unor cereri.

 

Alternativa la sistem

Există în piaţă grupul celor care vor să intre în sistem, cum este partidul lui Dan Diaconescu. Acolo unde am văzut multe semnale de tip PDL = USL = Ciocoi, recunoaştem din limbajul lui Dan Diaconescu şi al celor care vor să intre în politică. Eu cred că este un semnal pentru sistemul politic că nu funcţionează, dar asta nu înseamnă că se va produce o alternativă la sistem. Sistemul politic nu se schimbă decât dacă îl forţează cineva.

Mă refeream la acest semnal palid, deocamdată, transmis şi opoziţiei că, de fapt, nici ea nu s-a conturat ca o alternativă în viziunea acestor protestatari.
Degeaba încearcă foarte mulţi comentatori să spună că, de fapt, mişcările sunt şi împotriva opoziţiei. Mişcările sunt, în principal, împotriva guvernului şi a preşedintelui, sunt antiguvernamentale. Evident că există în piaţă grupul celor care vor să intre în sistem, cum este partidul lui Dan Diaconescu. Acolo unde am văzut multe semnale de tip „PDL = USL = Ciocoi“, recunoaştem din limbajul lui Dan Diaconescu şi al celor care vor să intre în sistem. Eu cred că este un semnal pentru sistemul politic că nu funcţionează, dar asta nu înseamnă că se va produce o alternativă la sistem. Nici nu este o garanţie că sistemul politic se va reînnoi, se va schimba datorită acestei mişcări. Sistemul politic nu se schimbă decât dacă îl forţează cineva.

Se conturează acum posibilitatea forţării sistemului politic astfel încât să se schimbe?
S-ar putea, activând o nouă generaţie politică, generaţia tinerilor, care până în acest moment au fost total inerţi. O participare politică foarte slabă, o rată de participare sub 20% pentru populaţia de 18 – 35 de ani, o pierdere a încrederii în sistem, găsirea unor soluţii în afara României. 80% dintre absolvenţii de facultate spun că ei îşi pot găsi fericirea în străinătate, în niciun caz în România. Deci această demisie civică a unor categorii de populaţie este o problemă. Dar singura şansă ar fi ca această Piaţă a Universităţii şi celelalte mişcări din ţară să aducă o generaţie nouă în plan civic şi apoi în plan politic şi să ocupe ei partidele existente sau să aducă în centrul atenţiei alte partide.

Credeţi că există posibilitatea să se nască, pe acest fond al nemulţumirii faţă de întregul sistem politic, o altă forţă politică?
Mi-ar plăcea să spun da. Dar dacă sunt realist, dacă invoc argumentele meseriei mele, aş spune că nu este încă momentul. Şi vă spun şi foarte clar de ce. Pentru că România este supercentralizată, o ţară care nu reuşeşte să facă niciun pas pentru descentralizare: administrativă, politică, partinică. O astfel de ţară care nu reuşeşte descentralizarea nu va reuşi niciodată să propună mişcări alternative. În general, după părerea mea, aceste încercări de creare a unei noi forţe politice sunt percepute de opinia publică drept camuflajele pentru grupuri de interese sau pentru o aceeaşi politică, care încearcă să-şi schimbe culoarea sau forma. Dacă vor reuşi aceste mişcări să existe şi în afara unei oportunităţi a străzii, să-şi construiască cu ajutorul reţelelor de socializare o platformă şi să-şi construiască o dezbatere publică realistă şi pe termen lung, vor reuşi. Dar nu cred că până la următoarele alegeri vom vedea aşa ceva. Cred că este timpul prea scurt. Or, la noi nu este răbdare.

Credeţi că relaţiile dintre Traian Băsescu şi PDL s-au deteriorat după această aventură mediatică a preşedintelui? Cum vor evolua aceste relaţii?
Au mai fost perioade de răcire. Eu cred că în acest moment mulţi ar putea să dea vina pe Traian Băsescu. Dar Traian Băsescu a adus şi ceea ce este bun la PDL. Este vorba de ideea de reformă, ideea de modernizare a sistemului. Partidul a făcut toate astea împins de la spate de Traian Băsescu, care şi-a asumat inclusiv partea negativă de pe urma acestor lucruri. Or, din punctul acesta de vedere, eu cred că PDL fără Traian Băsescu nu poate să reziste, deocamdată, în spaţiul public. Chiar dacă are personalităţi, este dependent de Traian Băsescu.

Ce credeţi că ar trebui să facă preşedintele în această situaţie?
Preşedintele ar trebui să dea un imbod guvernului să fie mult mai activ. Cred că ar trebui să se retragă din o parte a activismului pe care şi l-a asumat şi care a ţinut loc de guvern. În al doilea rând, ar trebui să încerce o dezbatere – şi asta ar putea să o lanseze preşedintele – despre modificarea Constituţiei. Preşedintele să fie cel care să aibă o poziţie clară, pentru ca după aceea clasa politică să-şi poată structura atitudinile în privinţa tipului de republică pe care îl dorim. Oricum, pe Traian Băsescu nu-l mai interesează un nou mandat de preşedinte, nu are cum să-l mai intereseze. Deci ar trebui să fie mult mai detaşat în privinţa acestei probleme şi să deschidă dezbaterile în privinţa acestui proiect. Un rol executiv cum l-a avut până acum nu cred că ar mai fi binevenit. Preşedintele ar trebui să-şi asume o oarecare penitenţă pentru o greşeală punctuală pe care făcut-o şi în rest nu cred că avem nevoie acum de comunicarea preşedintelui. Cred că mai degrabă ar incita la revoltă, într-o situaţie electrizată.

Interviu cu sociologul VASILE DÂNCU, realizat de ANDREEA PORA

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22