Pe aceeași temă
Credeţi că va influenţa în vreun fel scena politică arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu?
Nu cred că o va influenţa, chiar dacă experimente trecute de genul acesta, cortegiul mediatic, arestări dramatice, telenovelă a justiţiei – au creat în trecut evenimente politice –, măcar că i-au adus în PE pe Corneliu Vadim Tudor sau pe Becali. De data aceasta, eu cred că nu se va întâmpla nimic. În primul rând, pentru că, datorită implicării lui SOV în scandalul FNI şi FNA, nu va fi uşor de transformat în erou. Cred că acest eveniment, din punct de vedere al temperaturii lui mediatice, se va stinge curând.
Cum vedeţi aceste scenarii lansate de Realitatea TV: răzbunarea lui Traian Băsescu, încercare de a acoperi problemele crizei?
Este o interpretare fără niciun fel de fineţe. Nu cred ipoteza pe care o spun susţinătorii lui SOV, aceea că Traian Băsescu sau instituţiile ar fi făcut un program de a recâştiga încrederea pierdută sau faptul că ar putea să ascundă anumite evenimente politice, sociale în spatele acestui eveniment. Este un război de vreo 3 ani între câteva posturi de televiziune şi puterea politică, un război care, după părerea mea, a depăşit cadrele normale ale unei hărţuieli pe care media o fac faţă de cei de la putere. Au fost excese din ambele părţi, media au făcut unele derive deontologice, iar partidul aflat la putere a boicotat apariţiile în media. E un cerc al violenţei care cred că ar trebui rupt. Şi eu, aici, aş spune că singurul lucru care ar putea să fie periculos – deci nu-mi fac probleme pentru Vântu, care este un om bogat şi oamenii bogaţi au avocaţi puternici şi oamenilor bogaţi nu li se întâmplă, de regulă, nimic în societatea capitalistă românească - este legat de dispariţia trustului Realitatea. Ar fi păcat dacă grupul Realitatea ar suferi după acest lucru. Pentru că este un produs al democraţiei, este o instituţie media valoroasă care a adus polifonie în spaţiul public.
Nu prea a fost polifonie pe acest subiect, apropo de derapajele deontologice.
Era clar că nu aveau prezumţia de obiectivitate. Pe de altă parte, ei au acţionat aşa cum s-au obişnuit să acţioneze. Aduceţi-vă aminte de scandalul Oprescu, când, pe bună dreptate, i-a fost respinsă candidatura la preşedinţie din cauza lipsei de semnături sau a semnăturilor false. Toată media din România care face agenda zilei, televiziunile noastre de ştiri şi comerciale au creat un erou din Oprescu. A venit apoi cazul Becali. De asemenea, un caz care, cel puţin nouă care nu suntem jurişti, ni se părea că nu ar fi cazul unei revolte media, al creării unui erou din asta. Eu cred că jurnaliştii, din punct de vedere deontologic, nu au avut obiectivitate în cazul Vântu. Uman îi înţeleg, simţeau că îşi apără locul de muncă; tehnic, nu, pentru că asta înseamnă respectarea unor principii deontologice.
Remanierea a favorizat sau nu, în ochii opiniei publice, PDL sau pe Traian Băsescu? Au avut de câştigat sau de pierdut?
În primul rând, nu s-a produs efectul acestei remanieri. O remaniere, de regulă, reuşeşte, şi acesta este scopul, să readucă speranţa că vin oameni noi care să poată umple din nou acest bazin, rezervor al speranţei oamenilor, şi să anuleze ceva din pierderile avute până atunci. Această remaniere nu a produs o revigorare a partidului, nu a produs nicio revigorare a guvernului în încrederea publică. Am un sondaj de opinie, pe care nu l-am dat încă publicităţii, din care reiese că 82% dintre oameni, într-adevăr, au auzit de remanierea guvernului. Este o cifră bună de notorietate, după trei zile, iar 63% dintre oameni spun că era nevoie de remanierea guvernului, dar asta este o cerere care, până la urmă, a fost generată chiar de proiectul pe care l-a formulat PDL. Vreau să spun că, deşi oamenii aprobă ideea de remaniere – există un stereotip public în legătură cu asta –, remanierea nu a reuşit totuşi să relanseze partidul şi guvernul, în primul rând pentru că, fiind şi situaţia de criză, această remaniere nu a îmbunătăţit proiectul guvernamental. Asta înseamnă că nici noii miniştri nu au posibilitatea de a produce, de a veni fiecare cu două–trei proiecte care să-i individualizeze în spaţiul public.
Spuneţi că aveţi un sondaj. Totuşi, cum văd oamenii această remaniere? E un guvern mai bun sau mai prost decât cel de dinainte?
Oamenii nu şi-au modificat încrederea în guven, nu s-au modificat nici indicatorii privind percepţia funcţionalităţii guvernului în domenii importante ale activităţii şi, de asemenea, nici nu a crescut procentul intenţiei de vot al partidului, şi nici încrederea cu această remaniere. Chiar dacă oamenii spun că remanierea era necesară, nu văd care este schimbarea. La întrebarea „Credeţi că această remaniere va schimba ceva în România?“, au spus cu siguranţă da 6%, probabil da 27%, probabil nu 15% şi cu siguranţă nu 49%. Deci, cumva este o balanţă negativă cu privire la speranţa schimbării. Asta, desigur, nu este numai din cauza remanierii, ci poate şi a lipsei de speranţă care există în acest moment. Această reamaniere nu are însă semnificaţia unui eşec absolut. Din sondaj vedem că este privit ca un guvern la fel.
* * *
Remanierea
Nu a produs o revigorare a partidului şi nici o revigorare a guvernului în încrederea publică. Indicatorii privind percepţia funcţionalităţii guvernului în domeniile importante şi procentul intenţiei de vot a partidului nu au crescut. La întrebarea „Credeţi că această remaniere va schimba ceva în România?“, au spus cu siguranţă da 6%, probabil da 27%, probabil nu 15% şi cu siguranţă nu 49%. Remanierea nu este însă un eşec absolut.
PSD+PNL
Cred că e o greşeală. PSD mai are nevoie de construcţie interioară şi de un program serios. Ar trebui să aştepte ca PDL să piardă în continuare procente. Şi aşteptarea e o strategie. Uniunea cu liberalii nu ne-a adus niciodată nimic bun, în primul rând pentru că nu putem dezvolta un proiect social-democrat. Facem o struţo-cămilă social-democrat-liberală. PSD ar trebui să-şi consolideze poziţia dominantă, să modifice Legea electorală.
* * *
Credeţi că s-a prefigurat o ruptură între Traian Băsescu şi Emil Boc, dacă este să dăm crezare informaţiilor că preşedintele şi-ar fi dorit demisia lui Boc?
Eu observ două stereotipuri în spaţiul public care circulă şi se alimentează unul pe celălalt, circulă în mediile jurnalistice şi politice, care cred că nu sunt adevărate. Unul este acela că Traian Băsescu se află în conflict cu premierul Emil Boc. Eu cred – nu mă pricep foarte bine, nu sunt specialist în PDL – că acest lucru nu este adevărat. Cred că el vine din zona consilierilor, şi ai lui Emil Boc, şi ai lui Traian Băsescu, din conflictul consilierilor, al celor care îşi doresc sau îşi apără funcţiile în acest moment. Este un reflex al unei competiţii din interiorul PDL. Eu cred că acest guvern, această remaniere a fost aprobată, cu siguranţă, şi de Traian Băsescu. Nu cred că Traian Băsescu a iniţiat-o, în sensul că şi-a ales el miniştrii, dar faptul că PDL se luptă cu Traian Băsescu este un mit pe care, dacă cei din opoziţie îl cred, atunci vor fi nişte fraieri perfecţi.
S-au liniştit lucrurile în PDL, aşa cum sugerează lideri de vârf, Elena Udrea şi alţii, după această remaniere?
Nu cred că s-au liniştit, dar nici nu cred că sunt dramatice. Remanierea poate că a avut un efect, dar mai ales în interiorul partidului, în PDL. A marcat din acest punct de vedere victoria unora sau a altora din grupurile care, în mod firesc, se luptă întotdeauna, în orice timp istoric, pentru câştig.
A cui este victoria?
Părerea mea este că a fost victoria celor care s-au retras din guvern. A celor care sunt oamenii puternici din PDL – Videanu, Berceanu. Blaga, care a rămas în Cabinet pentru că altfel nu se putea, este un pion important al guvernului. Cred că este o victorie pentru statu-quo. O victorie a „greilor“, cum se spune, pentru că ei s-au retras, dar şi-au pus oamenii care sunt consonanţi la proiectul lor. Nu spun oameni de casă, nu e corect să spun asta, dar şi-au pus oameni care fac parte din proiectul lor şi ei se vor ocupa de bătălia din partid. Şi vom vedea că vor fi eficienţi în lupta internă, bănuiesc.
Cum vedeţi alianţa PSD-PNL, proiectul comun al guvernului de criză, provocarea alegerilor anticipate?
Guvernul de criză mi se pare că este mai degrabă o fantasmă, o soluţie utopică. În primul rând pentru că reflexele culturii politice româneşti nu permit aşa ceva. Acest guvern ar trebui să aibă un program. Ce program are acest guvern? Numai să organizeze alegerile? Închipuiţi-vă PNL şi PSD discutând despre cota unică – şi n-ai cum să nu discuţi, pentru că ar trebui să facă parte dintre măsurile anticriză. Apoi, ce măsuri anticriză poţi să iei cu un guvern de genul acesta, când nu există susţinere în parlament? La noi nu există practica acceptării psihologice a consensului. Uitaţi-vă, dacă observăm din punct de vedere politologic, nicio alianţă politică nu a rezistat în ultimii 20 de ani, chiar şi „patrulaterul roşu“, dacă-mi aduc bine aminte, s-a dizolvat până la urmă. Deci, e greu să construieşti o alianţă la noi, mai ales un guvern ca acesta, de criză. Partidele nu au capacitatea de a colabora. În general, toate partidele sunt organizate pentru a împărţi prada politică, adică funcţii, beneficii şi altele. Cred că partidele sunt prea îndepărtate de interesul public, politicienii noştri nu s-au speriat nici acum, când e criză. Eu zic că nu-i sperie în acest moment nici haosul, nici căderea României. Şi nu cred în posibilitatea de a funcţiona un guvern de criză. Cine să-l facă?
Cele două partide au funcţionat împreună conjunctural, atât în guvernarea Tăriceanu, cât şi în alegeri. Şi acum îşi propun, tot conjunctural, acest guvern de criză. Poate fi funcţional, exact din această cauză?
Nu cred că ar fi funcţional. În colaborarea trecută dintre PSD şi PNL, exista o insatisfacţie generală. Cel puţin la PSD, asta cunosc, eram membru activ atunci. Aroganţa liberală de regulă a stricat, a otrăvit atmosfera între cele două partide. PSD ar trebui ca în această perioadă să-şi consolideze, având în vedere că se află în sondaje la 37–38% şi bat la 40%, o poziţie dominantă. Or, această poziţie dominantă şi-ar putea-o consolida încercând să modifice Legea electorală, cu acest uninominal ciudat, în care trec cei de pe locul trei. Liberalii nu ar fi interesaţi de acest lucru, pentru că ei au fost beneficiarii acestei legi. Apoi, cred că n-ar mai funcţiona şi pentru că partidele ar accepta destul de greu oameni din afară. Ca să fie eficient un asemenea guvern de criză, ar trebui să aibă şi doi-trei specialişti, care nu sunt neapărat din staff-ul PSD sau PNL.
Domnii Ponta şi Antonescu avansează o serie de măsuri precum revenirea asupra tăierii salariilor, reducerea TVA etc. Face bine d-l Ponta lansându-se în astfel de promisiuni, care par mai degrabă populiste?
Eu cred că Ponta duce o luptă complicată în acest moment. Pe de o parte, trebuie să reziste presiunii interne şi externe care-l împinge spre o alianţă cu PNL. Asta nu cred că este tocmai pe placul lui, pentru că instinctul lui îi spune că în mod normal ar putea să câştige singur, de ce să devină copreşedinte, când ar putea să devină preşedinte, să zicem? Pe de altă parte, are şi o presiune contrară care îi spune că trebuie să reziste singur pentru că există posibilitatea să nu facă această alianţă în care trebuie din nou să tracteze pe cineva. A tractat şi îi tractează pe conservatori de atâta vreme, acum să aibă şi o nouă împărţire a puterii cu PNL? Apoi, chiar dacă face un anumit tip de opoziţie, asta nu-l scapă pe Ponta ca în această perioadă să nu construiască programul alternativ. Pentru că marea capcană, după părerea mea, în care pot intra PSD şi Ponta este să aştepte să meargă la guvernare, pornind de la un vot negativ. Aceasta este o capcană, pentru că PSD ar trebui să vină cu un nou proiect, cu un nou limbaj şi cu oameni noi. Să nu se rezume la revoluţii de carton sau clovnerii, cum am văzut în ultima vreme, cu soldaţi de plumb purtând uniforme sud-americane. Este nevoie să gândească efectiv o variantă de stânga, eventual cu accente anticapitaliste, să spunem, cu accente sociale puternice şi un program nu de redistribuire, ci un nou proiect de societate. Asta ar fi singura posibilitate pentru PSD şi pentru stânga, în general: să aibă o şansă, pentru ca, după ce va ajunge la putere, pentru că probabil va ajunge în viitorul apropiat, să şi rămână şi să poată face ceva. Altfel, în această situaţie, părerea mea e că aceşti oameni care au mers spre PSD prin vot negativ, dintr-o dată foarte mulţi, reprezintă un electoral volatil, care se va muta spre orice experiment politic nou.
Deci credeţi că e o greşeală faptul că, din diverse motive, PSD acceptă iar o alianţă cu PNL?
Cred că e o greşeală, din două raţionamente. Primul e faptul că, din punct de vedere tactic şi strategic, PSD mai are nevoie şi de construcţie interioară, şi de un program serios, după venirea lui Ponta. Din alt punct de vedere, ar trebui ca, strategic, să aştepte ca PDL să piardă în continuare procente, pentru că şi aşteptarea este o strategie. Pe de altă parte, uniunea cu liberalii nu ne-a adus niciodată nimic bun, în primul rând pentru că nu putem dezvolta un proiect social-democrat. Facem o struţo-cămilă social-democrat-liberală, în care vedem mai degrabă ideile unor oameni, nu ideile unui partid.
* * *
Capcana
Marea capcană în care pot intra PSD şi Ponta este să meargă la guvernare, pornind de la un vot negativ. PSD ar trebui să vină cu un nou proiect, cu un nou limbaj şi cu oameni noi. Să nu se rezume la revoluţii de carton sau clovnerii, cum am văzut în ultima vreme, cu soldaţi de plumb purtând uniforme sud-americane. Este nevoie să gândească efectiv o variantă de stânga, eventual cu accente anticapitaliste, un nou proiect de societate.
Ponta
Ponta duce o luptă complicată în acest moment. Trebuie să reziste presiunii interne şi externe care-l împinge spre o alianţă cu PNL. Asta nu cred că este tocmai pe placul lui, pentru că instinctul îi spune că în mod normal ar putea să câştige singur. De ce să devină copreşedinte, când ar putea să devină preşedinte, să zicem? A tractat şi îi tractează pe conservatori de atâta vreme, acum să aibă şi o nouă împărţire a puterii cu PNL?
* * *
Spuneţi că Ponta este presat din interior. Să înţeleg de aici că există în continuare tabere şi fricţiuni în interiorul PSD? Oameni care ar dori să-i ia locul, Geoană, de exemplu?
Nu de fragmentare şi fricţiuni este vorba. Mi se pare perioada cea mai liniştită din cariera PSD din ultimii 10 ani. Când vorbesc de presiune mă gândesc la cererea care vine spre guvernare în orice partid, atunci când creşte în sondaje, primarii, partea asta de jos, administrativă a partidului, care vrea mai multe resurse. Nu doar baronii, chiar simplii funcţionari, activiştii de partid care au fost daţi afară din funcţii când au venit ceilalţi. Sunt militanţii cei mai puternici, cei pe care se bazează un partid în campanie. Acesta este mecanismul politic peste tot în lume, din Statele Unite până în Japonia, probabil. Poate că sunt şi lideri din zona lui, dar sunt lideri cu care Ponta comunică, este Adrian Năstase sau alţii. Nu e exclus ca şi cartonaşul galben primit de Geoană să aibă legătură cu o acţiune suplimentară din partea acestuia spre a împinge spre acel proiect, oarecum fără ştirea preşedintelui.
Pe de altă parte, Adrian Năstase îi recomandă cu insistenţă lui Ponta să fie premier, ceea ce acesta se pare că nu doreşte, şi îl contrazice în anumite postări pe blog, în ceea ce priveşte acordul cu FMI...
Nu există un conflict de această natură, cu siguranţă. Eu ştiu că exista o comunicare bună între Adrian Năstase şi Ponta. Nu este un conflict, ci un fel de colţ dintr-o filă a agendei personale a lui Adrian Năstase. N-am nici un element, e doar un scenariu utopic, dar s-ar putea ca Adrian Năstase să-şi dorească o candidatură, ceva de genul versului celebru al lui Nichita Stănescu: „mult mai înalt şi mult mai curând“.
Arată sondajele o dispoziţie a populaţiei spre noi partide, noi experimente, de tipul Dan Diaconescu, Mugur Mihăescu – Garcea? Credeţi că este creat climatul potrivit pentru aşa ceva şi care ar fi cauzele?
Aici este un lucru foarte complicat şi ţine de fineţea analizei, după părerea mea. Dacă ne uităm în sondaje şi le interpretăm cantitativ, la întrebarea privind nevoia de un nou partid, există, într-adevăr, 40% dintre români care spun că aşteaptă un alt partid. Problema este că atunci când se naşte acel partid, şi nu mai este doar un proiect utopic, are oameni, are programe, atunci sigur că nu îl urmează aceşti 40%. Niciodată această dorinţă, care este importantă şi trebuie să o luăm în calcul, nu se va cristaliza într-un singur partid. Ce înseamnă asta? Că există o insatisfacţie şi o criză de încredere fantastică. Dacă ne uităm, pentru prima dată în istoria postdecembristă, de 20 de ani de când măsor şi eu încrederea în instituţii, pentru prima dată încrederea în guvern, parlament şi în partide politice este cu o singură cifră, a scăzut sub 10%. Asta înseamnă teren deschis experimentelor politice, extremismelor şi proiectelor de salvare a naţiunii. Dacă luăm partidul lui Dan Diaconescu, Partidul Poporului – nu ştiu dacă nu poate fi contestat acest nume, pentru că unul dintre partidele în care a fost Averescu s-a numit Partidul Poporului, dar nu cred că ştie asta Diaconescu –, PP în momentul de faţă a depăşit 10%. Dar nu cred că este un pericol decât în conexiune cu impotenţa politică a tuturor celorlalte partide. Acesta este un proiect teleutopic, concurează o telenovelă cu partide concrete. Eu cred că naşterea acestui partid ar trebui să se sprijine pe o condiţie: ca toate celelalte partide să fie coborâte undeva spre 20%, să fie reduse la nucleul lor superdur, deci acel miez al partidului de militanţi care sunt totdeauna cu tine, indiferent ce se întâmplă.
Dar apariţia unui partid de tipul celor create în ultimii ani în ţări est-europene credeţi că are vreo şansă?
Deşi nici eu nu cred că cineva are nebunia, curajul de a încerca să reconstruiască sistemul politic din România, nu este exclus, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, să se încerce şi la noi naşterea unui partid de expresie, să spunem, libertariană sau un partid tehnocratic. Unul care să încerce să vină cumva cu energia pe care o aduce societatea civilă şi, pe baza scăderii încrederii în partidele tradiţionale, să se construiască uniuni civice, de genul celor care s-au născut în altă parte şi care au avut succes. Cred că s-ar putea încerca un asemenea proiect. Un partid care să fie nonideologic, care să adune tema solidarităţii sociale cu cea a ecologiei, cu cea a performanţei, cu profesionalismul, valori care altfel sunt împărţite între partide, dar pe care le revendică de multe ori în mod, să spunem, fraudulos unele partide. Problema este că nu va fi uşor de construit un asemenea partid. Se vorbeşte că şi-ar face Traian Băsescu un partid. Nu cred în această ipoteză. Eu cred că Traian Băsescu, după ieşirea din funcţie, nu se va mai ocupa de politică. De asemenea, dacă unii dintre actualii guvernanţi speră că ar putea să se amestece cu o asemenea combinaţie, cred că se înşală. Pentru că nu este foarte uşor să faci reconversia unui partid care a fost la putere şi imediat să meargă la guvernare, mizându-se şi pe o creştere economică ipotetică din 2011. Deci cred că acest zvon care circulă, privind un nou partid politic al lui Traian Băsescu sau al unei echipe din jurul lui Traian Băsescu, ar avea puţine şanse. Sau ar avea peste două-trei legislaturi, nu imediat.
Lăsând la o parte aceste speculaţii, un nou partid care să nu aibă legătură cu oameni, cu facţiuni din actualele partide, decât poate într-o foarte mica măsură, ar avea şanse în actualul ciclu electoral?
S-ar putea face şi în actualul ciclu electoral un partid nou, construit nonideologic, din mixitatea temelor, un partid al tinerilor şi al celor nou veniţi în politică, un partid al intelectualilor nealiniaţi, dar cred că un asemenea partid n-ar câştiga alegerile în România în actualul ciclu electoral, dar ar putea să intre în parlament. Mă uit la volatilitatea – este una dintre cheile pe care noi sociologii le folosim atunci când analizăm bazele de date ale sondajelor multiple pe care le facem, foarte puţine ajungând la public – şi observ că, în afara unui nucleu dur foarte mic pentru partide, electoratul este foarte volatil. Electoratul experimentează continuu, nu avem un electorat sedentar, ci unul migrator, care de la o alegere la alta pleacă spre un alt partid, spre un nou experiment, o nouă speranţă legată de altcineva. Această volatilitate electorală ar putea să fie o premisă pentru naşterea unui nou partid. Asta este legată şi de acţiunea celor care vin pe val acum. Cred că aici, de exemplu, şi Victor Ponta, care este, până la urmă, exponentul unei alte generaţii de politicieni, are un rol în naşterea unor proiecte noi sau rămânerea la actualul sistem partidist. Dacă Victor Ponta reuşeşte să dinamizeze partea stângă a electoratului, dacă reuşeşte să creeze un proiect de societate, dacă reuşeşte să acţioneze nu numai partidist, să adune energii din societate, nu numai sindicate şi politicieni, dar şi asociaţii, grupuri de intelectuali din societatea civilă, atunci o parte din această cerere pentru ceva nou se poate să se resoarbă.
Dar Victor Ponta apare lângă Radu Mazăre cu şapcă chinezeazcă pe cap şi e în cor cu Mazăre îndemnând la revoluţie şi la...
Nu prizez clovneriile în general, dar, acolo, Victor Ponta a încercat să se adapteze mai degrabă la o situaţie pe care era greu să o controleze altfel. Şi aici l-am înţeles, chiar dacă mi-ar plăcea să nu-l mai văd altă dată cu o asfel de şapcă pe cap. Este într-o perioadă în care construieşte partidul şi nu ştiu dacă gesturile extreme întotdeauna ajută, cred că ştie şi el, şi altă dată nu se va mai purta în consonanţă cu o sală care este în derivă.
Va trece moţiunea, va cădea guvernul, care sunt şansele pe care le acordaţi acestui scenariu?
Viaţa politică este imprevizibilă la noi. Nu sunt sigur că moţiunea va trece. Problema este că oricum guvernul este foarte fragil în acest moment. Schimbarea guvernului se poate produce şi în alt fel. Să ne închipuim numai că partidul lui Gabriel Oprea, care ţine la guvernare PDL, hotărăşte într-o zi că interesul naţional nu este să susţii acest guvern în această perioadă, ci să faci o schimbare. Şi atunci totul se poate produce altfel, fără alianţe şi fără un angrenaj foarte important.
* * *
Un nou partid
Deşi nu cred că cineva are curajul de a încerca să reconstruiască sistemul politic din România, nu este exclus, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, să se încerce şi la noi naşterea unui partid de expresie libertariană sau un partid tehnocratic. Unul care să încerce să vină cu energia pe care o aduce societatea civilă şi, pe baza scăderii încrederii în partidele tradiţionale, să se construiască uniuni civice, de genul celor care s-au născut în altă parte şi care au avut succes.
Ruptura, un mit
Stereotipul că Băsescu se află în conflict cu Boc vine din conflictul consilierilor celor doi, care îşi apără funcţiile în acest moment. Acest guvern, această remaniere a fost aprobată, cu siguranţă, şi de Traian Băsescu. Nu cred că Băsescu a iniţiat remanierea, în sensul că şi-a ales el miniştrii. Dar că PDL se luptă cu preşedintele este un mit pe care, dacă îl cred, atunci, cei din opoziţie vor fi nişte fraieri perfecţi.
* * *
Interviu realizat de ANDREEA PORA
