Pe aceeași temă
Să nu ne facem iluzii, ecuația politică internațională păstrează pentru 2016 aceleași perspective moderat-pesimiste față de principalele dosare aflate pe masa marilor puteri. Eroziunea unității europene, criza din Ucraina, revizionismul rusesc și timorarea Statelor Unite ale Americii completează un tablou al cărui ansamblu nu arată bine. De altfel, dată fiind poziționarea geografică și creșterea tonului în cadrul Uniunii Europene, România are nevoie mai mult ca oricând de o politică externă abilă.
Un optimism fragil
De-a lungul anului care tocmai s-a încheiat, liderii politici au făcut tot posibilul să se asigure că la nivelul publicului vor ajunge mesaje de reasigurare în ce privește starea economiei. Păstrând un ton moderat, decidenții vorbeau mai mereu despre perspectivele bune pe care viitorul le are asupra populației. Vorbim aici despre un veritabil dans pe sârmă, politicul fiind constrâns între obligația de a prezenta date cât mai apropiate de realitate și instinctul de a nu-și trage preșul de sub picioare.
Fragil. Acesta pare a fi, însă, la început de an, cuvântul de ordine în ce privește economia globală. Potrivit unei analize publicate de Reuters, Europa e strâns legată de ceea ce se întâmplă în China, într-o lume mai globalizată ca oricând. Iar în celălalt capăt al planetei lucrurile nu arată atât de bine. Activitatea industrială chineză a înregistrat, în Decembrie 2015, cea de-a zecea lună de cădere. Nici bursele asiatice nu dau semne foarte încurajatoare. Primele zile ale acestui an au înregistrat trepidații pe principalele piețe bursiere din Asia, pe fondul deciziei băncii centrale chineze de a fixa yuanul la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani și jumătate. Astfel, principalele cotații chineze de pe bursă au căzut cu peste șapte procente. „Piețele bursiere europene au căzut și ele, deși declinul a fost mai puțin abrupt în condițiile în care investitorii au luat notă de datele mai bune din zona euro”, arată Reuters în analiza citată.
Sau cum bine arată Peter Dixon, economist la Commerzbank, anul care tocmai a pornit „va fi o reluare a lui 2015 cu riscuri adăugate”. Nimic care să încurajeze un optimism demolator aici.
Moldova și Ucraina – jocurile foamei
Poate cele mai bune două exemple ale revizionismului pe care Federația Rusă îl numește pretențios politică externă continuă să vină din proximitatea imediată a României. Republica Moldova și Ucraina au acceptat, atunci când au bătut palma pentru asocierea cu Uniunea Europeană, să înceapă un drum lung și anevoios, cu multe neajunsuri. Însă felul în care aceste două state semi-eșuate se prezintă în ultimii ani relevă cu fidelitate cât de păguboasă poate fi ruperea de trecutul sovietic al Estului pierdut și regăsit al Europei.
Ambele țări se confruntă cu același tip de criză, însă în forme diferite. Dacă la Chișinău, fiecare anotimp pare să vină cu câte un nou Guvern, iar actorii politici joacă într-o proastă piesă proeuropeană cu un scenariu scris în limba rusă, Kievul pare să se îndrepte încet, dar sigur, spre acceptarea unui status quo marcat de un conflict militar înghețat în estul țării și de ruperea unei bucăți din teritoriul său, în buna tradiție prin care Moscova a înțeles să se raporteze la vecinătatea sa.
Eterna cetate asediată
Era, oarecum, de așteptat ca rușii să oficializeze relația deschis ostilă pe care o percep în raport cu Statele Unite. După ce în Decembrie 2015, Vladimir Putin le cerea liderilor europeni să nu mai primească ordine de la americani, începutul lui 2016 vine și cu o nouă strategie de securitate în care Kremlinul numește o nouă amenințare la adresa Rusiei, anume SUA, o premieră în ultimul deceniu. Noua strategie o înlocuiește pe cea din 2009 care nu menționa nimic despre NATO sau Washington.
Un alt oficial rus a ținut să fie mai explicit în privința relației moscoviților cu Alianța Nord-Atlantică. Era în Decembrie anul trecut când Serghei Narîskin a vorbit despre “atitudinea specială” pe care o are față de organizația defensivă a Occidentului: “Am o atitudine specială față de această organizație (NATO – n.r.) pe care o consider a fi un cancer al întregului continent european”, spunea rusul, cerând desființarea Alianței.
De altfel, NATO nu se așteaptă deloc ca provocările Rusiei să înceteze. A recunoscut asta chiar Secretarul General al Alianței, Jens Stoltenberg, în 2 Decembrie, când a declarat că „provocările pe care acțiunile Rusiei le reprezintă pentru spațiul Euro-Atlantic vor rămâne cu noi pentru multă vreme”. El a cerut Aliaților să facă o prioritate din restabilirea predictibilității în relația cu marele vecin de la Răsărit.
Execuții și crize, o zi obișnuită în Orientul Mijlociu
Tocmai când marile puteri cădeau de acord că problema din Siria trebuie rezolvată doar printr-o soluție politică, Arabia Saudită și Iranul aruncă în aer orice brumă de diplomație rămasă într-o regiune în care diplomația devine din ce în ce mai mult sinonimă cu puterea armelor.
A fost nevoie de execuția unui cleric șiit pentru ca întreaga comunitate musulmană șiită să reactiveze retorica belicoasă. Incendieri de ambasade, ruperea legăturilor diplomatice, amenințări cu „răzbunarea divină”, toate având în centru două puteri care își dispută supremația regională. Rivalitatea dintre Iran și Arabia Saudită e deja cunoscută, însă degradarea relațiilor dintre Teheran și Riad nu poate aduce nimic bun, la începutul unui an în care comunitatea internațională speră să ajungă la un acord asupra încheierii sângerosului conflict civil din Siria.
Totuși, tensiunile iraniano-saudite pot fi incluse în matricea regională a ceea ce presa a numit un conflict prin interpuși în Siria. Dat fiind că Iranul este aliatul rușilor, iar casa regală saudită stă de partea Statelor Unite, ambele state fiind producătoare de petrol, dispunând de resurse bugetare foarte mari, nu e chiar greu de prognozat cum vor decurge discuțiile dintre Moscova și Washington. Rămânem în aceeași regiune și reamintim că dificila relație ruso-turcă e abia la începutul unei crize diplomatice care nu pare să aibă loc de detensionare în orizontul apropiat. Așadar, mult hazard și puține soluții par a fi caracteristicile anului 2016, un 2015 cu riscuri adăugate.
