Pe aceeași temă
Marea Britanie va supraviețui unei eventuale ieșiri din Uniunea Europeană, a spus recent premierul David Cameron. Brexit (British Exit – Ieșirea Britanică) este codul dat de presă pentru o criză în devenire.
“Credeți-mă, nu am niciun atașament romantic față de Uniunea Europeană”, spunea Cameron, în Octombrie, în pragmaticul stil anglo-saxon. Două lucruri concentrează atenția liderului conservator de la Londra: prosperitatea și influența britanică. O spune chiar premierul.
Totuși, trebuie remarcată nuanțarea discursului șefului Executivului britanic în doar o lună de zile. Dacă în Octombrie vorbea despre “o luptă” pe care britanicii se arătau pregătiți să o susțină, acum percepem o temperare a tonului cu care Cameron încearcă să iasă în întâmpinarea liderilor de pe continent.
Cererile sale, spune David Cameron, nu sunt absurde: “Nu vreau să fiu prost înțeles. Rezonabil nu presupune lipsa unei rezolvări”, a punctat liderul britanic recent în cadrul unei discuții organizate de think thank-ul londonez Chatham House.
Potrivit argumentației sale, Londra profită de pe urma apartenenței la UE, dar aduce și plus valoare. “Înțeleg că orice negociere trebuie să implice doar acel lucru – negocierea. Dar Marea Britanie este cea de-a doua cea mai mare economie a Uniunii. Suntem al doilea cel mai mare contributor la bugetul comunitar. Alături de Franța, suntem cea mai mare putere militară”, a continuat premierul.
“Sunt cei care spun, aici și în UE, că ne-am lansat într-o misiune imposibilă”, a continuat el, citat de Reuters. “Nu cred asta niciun moment. Uniunea Europeană are un trecut privind rezolvarea problemelor dificile. O poate rezolva și pe aceasta. Haideți, așadar, să găsim o soluție, pentru că premiul este unul mare”.
Ce vrea Londra conservatoare?
Printre altele, liderul de la Downing Street, 10 vrea introducerea unor mecanisme de salvgardare pentru statele comunitare din afara blocului monedei unice și excluderea Britaniei de la principiul unei uniuni întărite. Dar mai presus de orice, insula vrea ca imigranții din UE ajunși pe teritoriul său să locuiască minimum patru ani înainte să se poată califica pentru beneficii de stat.
Toate aceste cerințe au fost întâmpinate de blocajul legislativ – astfel de măsuri necesită modificări ale tratatelor comunitare, aproape imposibil de aplicat într-un timp atât de scurt – și de opoziția tărilor membre, în special cele din Europa de Est. De înțeles, cumva, dat fiind numărul mare de cetățeni din state ca România și Polonia care au plecat să lucreze pe teritoriul britanic.
Reacțiile nu au întârziat să apară. De la Varșovia, europarlamentarul polonez al noului partid de guvernare Lege și Justiție, Zbigniew Kuzmiuk, s-a declarat total împotriva cerințelor Londrei, despre care a spus că ar încălca legile Uniunii Europene. Și Bucureștiul a răspuns intențiilor britanice, președintele Iohannis subliniind în repetate rânduri, chiar și după întâlniri bilaterale avute cu David Cameron, că libertatea de mișcare e un drept fundamental al spațiului comunitar și nu este negociabil.
Nu e nici nouă, nici surpinzătoare toată această discuție, știut fiind proverbialul scepticism britanic față de orice înseamnă aprofundarea continentalismului european; probabil că poziţionarea geografică insulară a Regatului Unit are un cuvânt de spus aici. Iar faptul că Europa funcţionează la acest moment cu un motor nemţesc şi cu piese auxiliare franceze – pentru a păstra metafora – nu face decât să accentueze scepticismul englezilor. Nu e simpatie foarte mare între Londra și Berlin, o știm și noi, aici, în Est. Așadar, pentru insulari mai puțină Europă arată ca o soluție cel puțin viabilă.
De altfel, tușa diferențelor de percepție a fost întărită în Iulie, anul acesta. În plină criză grecească, atunci când continentul a avut câteva săptămâni de furtună politică (întruniri, summituri extraordinare, negocieri, tensiuni) ministrul britanic de Finanțe spunea rece și răspicat că Uniunea nu ar trebui să se bazeze pe banii englezilor pentru a scoate din nou Atena pe cauțiune din criza economică parcă interminabilă. "Ideea că ar putea fi vorba despre o contribuție a cetățenilor britanici în acest nou acord cu Grecia este condamnată din start", spunea implacabil George Osborne.
Precauția continentală
Pe continent, feedback-ul motorului franco-german a fost calibrat la o postură oficială împăciuitoare. Să continuăm discuțiile și să încercăm să menținem Londra în Uniune, par să transmită oficialii de la Paris și Berlin.
“Vrem să lucrăm asupra propunerilor cu o atitudine orientată pe soluții”, a reacționat cancelarul Angela Merkel, liderul german manifestându-și “încrederea rezonabilă” că un acord poate fi atins. În Hexagon, oficialii guvernamentali francezi s-au reținut de la comentarii publice. Asta pentru că, așa cum a arătat un diplomat citat de Politico, “am ajunge să repetăm ce am spus deja”.
Situația e mai complicată decât o arată lucrurile, în condițiile în care e știut faptul că apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană funcționează ca o contragreutate la o eventuală confruntare franco-germană. Iar continentul are un trecut încă recent și dureros cu privire la dificila relație dintre Paris și Berlin. De unde și ideea de Uniune Europeană, pentru ca factorul economic să pacifice acolo unde armele nu au fost capabile să o facă.
Rămâne de văzut cum va evolua dezbaterea asupra unui eventual Brexit și cât de mult vor merge continentalii până vor schimba atitudinea, iar invitația la dialog să se transforme într-o condamnare a ceea ce deja unii factori politici gândesc: un șantaj britanic.
