Siria. Iluziile Occidentului și o afacere bună pentru ruși

La finalul săptămânii trecute, presa internațională a ocupat o bună parte din fluxurile de informare cu subiectul privind acordul asupra căruia au căzut marile puteri în cauza siriană. În primul rând, inițiativa nu reprezintă finalul unui război (civil, inițial) care se întinde din 2011. Era prea ușor, în context, ca unul dintre cele mai complicate și violente conflicte armate de la începutul secolului XXI să primească o soluție la capătul a cinci ore de discuții în orașul german Munchen.

În principal, ideea acordului este de a asigura asistență umanitară pentru orașele siriene aflate sub asediu. Cum este cazul lui Aleppo. Cel mai mare oraș al Siriei și centrul industrial și financiar al țării, Alepoo poate fi văzut drept o miniatură a situației din orientul mijlociu. Aflat în nord-vestul țării, Aleppo se află în această perioadă sub tirul unei ofensive majore conduse de forțele loiale lui Bashar al-Assad, susținute la sol de trupe iraniene, iar din aer de către Suhoiurile rușilor.Acum două săptămâni, forțele guvernamentale au tăiat principala rută care lega Aleppo de granița cu Turcia. Vorbim aici despre un coridor îngust prin care rebelii și ONG-uri mutau provizii. Potrivit unor raportări ale Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, mai multe sate din regiune au suferit de pe urma raidurilor repetate ale aviației militare.

Marile puteri au bătut, așadar, palma pentru un acord de încetare a focului cu scopul facilitării misiunilor umanitare. Dar acordul nu intră în vigoare decât la o săptămână distanță. Timp suficient pentru forțele lui Assad să strângă cercul în jurul Aleppo. Acest fapt, alături de suprimarea principalei rute de aprovizionare a rebelilor timp de ani de zile, poate înclina balanța conflictului în mod decisiv. “Aceste două victorii ar anula ani de succese insurgente, încheind efectiv speranțele rebelilor pentru îndepărtarea lui Assad prin forță”, cum bine punctează cei de la Reuters[1].

Oricât capital politic și-ar dori cancelariile occidentale să atragă de aici, un lucru e cert. Acordul pentru încetarea ostilităților nu intră în cadrul formal al unui armistițiu. Pentru simplul motiv că nu a fost semnat de principalele părți beligerante, forțele lui Assad și rebelii. De altfel, Bashar al-Assad nici nu pare foarte afectat de eforturile diplomatice. Vineri, în timp ce marile puteri căutau o soluție de compromis la sângerosul război civil sirian, de la Damasc Assad își continua planurile. Respingând acuzațiile Națiunilor Unite privind resposabilitatea pentru crime de război, liderul sirian cerea Europei să creeze condiții pentru ca refugiații să revină în statul din orientul mijlociu. Nu mai spunem că Assad reprezintă unul dintre motivele pentru care oamenii au plecat, în primă instanță, din Siria, în tot acest timp regimul său continuă neabătut să conducă ofensiva la sol, alături de iranieni și de ruși.

Ruși care, la rândul lor, au ieșit din nou bine de la masa negocierilor. Practic, acordul de la Munchen nu interzice Moscovei să continuie loviturile aeriene în sprijinul lui Assad. Kremlinul continuă să clameze o campanie anti-teroristă, însă Vestul are din ce în ce mai multe semnale potrivit cărora argumentul e doar de fațadă și rușii nu fac altceva decât să lovească (printre altele) și locații deținute de Daesh (Statul Islamic) și Frontul Nusra, afiliat Al-Qaeda, în timp ce se asigură că rebelii moderați susținuți de Occident pierd din ce în ce mai mult teren.

Nici NATO nu pare foarte impresionată de strategia Moscovei. “Rusia a țintit în principal grupuri de opoziție și nu Statul Islamic”, a punctat Secretarul General al Alianței, Jens Stoltenberg cerând în mod expres Federației să înceteze loviturile aeriene în alte zone decât cele controlate de Statul Islamic. De altfel, joia trecuta, miniștrii Apărării din statele NATO au decis să crească sprinijul pe care Alianța în va da coaliției internaționale conduse de Statele Unite în Siria. Chiar dacă e vorba despre asistență de supraveghere, decizia va crește abilitatea coaliției de a “degrada și distruge gruparea teroristă Daesh”, a mai precizat Stoltenberg.

Iar în timp ce Moscova continuă să etaleze o atitudine agresivă în politica externă, Washingtonul pare să se complacă în a dojeni regimul Putin, cum a făcut președintele Obama weekendul trecut, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus. “Președintele Obama a subliniat importanța ca Rusia să joace un rol constructiv prin încetarea campaniei aeriene împotriva forțelor moderate de opoziție în Siria”, transmite Casa Albă. O reacție disproporționată date fiind contextul în care evoluează dezbaterea și interlocutorul americanilor. Ceea ce pentru Statele Unite și aliații săi reprezintă un pas important în soluționarea definitivă a conflictului din Siria poate deveni un spectacol de sunet și lumini în care dublul limbaj al Moscovei blochează soluția. Cum bine au dovedit-o, deja, rușii, dacă ne amintim de incursiunea din Ucraina.