De același autor
Politica şi, mai rău, administraţia românească s-au feudalizat. Practic, în toate formaţiunile politice importante legea o fac baronii locali care, adesea, acţionează concertat în plan local, chiar dacă partidele lor se războiesc la Bucureşti.
Starea definitorie astăzi pentru politica românească este confuzia. Şi nu e vorba doar de evenimentele în curs: demisia guvernului sau demiterea prin moţiune de cenzură, ce tip de interimat vom avea până la terminarea prezidenţialelor? E mai mult de atât. Întregul peisaj politic e nebulos şi imprevizibil şi nu sunt deloc semne că această stare de fapt se va schimba în perioada următoare. Cum arată raportul de forţe dintre grupurile care îşi dispută puterea în interiorul PSD? Pe cine susţine cu adevărat tabăra patronată de Ion Iliescu în cursa prezidenţială: pe Mircea Geoană sau pe Sorin Oprescu? Pentru că e greu de crezut că Octav Cozmâncă s-a desprins formal de PSD pentru a-l susţine pe „doctor“ doar aşa, din grijă pentru ţară. Deja şi la centru, dar, foarte important, şi în ţară, o serie de lideri politici social-democraţi dau de înţeles că îl vor susţine, neoficial, pe Sorin Oprescu, dirijând către el voturile din mediul rural, unde funcţionează o cu totul altă logică electorală.
Multe semne de întrebare şi la liberali. Cât mai contează în luarea deciziilor Călin Popescu-Tăriceanu? În culise se spune deja că manevrele sale cu titlu individual pentru plasarea lui Bogdan Olteanu în funcţia de viceguvernator al BNR au iritat multă lume din conducere. Şi mai ales cât de mare este cu adevărat influenţa lui Dinu Patriciu? Dacă agenda sa politică e oarecum previzibilă, capacitatea sa de a-şi impune strategia la vârful partidului e încă greu de evaluat. În plus, omul de afaceri acţionează adesea emoţional. A dovedit-o recent prin atacul virulent pe care l-a lansat la adresa lui Bogdan Olteanu. Nu a fost nimic altceva decât o reglare de conturi. La fel cum d-l Patriciu vrea să-şi regleze conturile şi cu Traian Băsescu, lucru pe care îl recunoaşte, de altfel, deschis. Aşa că multe dintre gesturile şi declaraţiile sale publice sunt subordonate acestui scop primordial. În ultimă instanţă, omeneşte, lucrurile pot fi, dacă nu aprobate ca linie de conduită, măcar înţelese. Ce ne facem însă dacă un partid de dimensiunea PNL acţionează după aceeaşi logică?
Nici la PD-L lucrurile nu sunt în întregime clare. La suprafaţă, partidul pare aliniat în spatele lui Traian Băsescu. Realitatea e însă mult mai nuanţată. Cel puţin din punctul de vedere al unor lideri influenţi, e mai degrabă o aliniere de nevoie. Pentru că singura şansă a partidului de a rămâne la putere e ca actualul şef al statului să câştige un nou mandat. Sprijinul real pentru unele figuri promovate de preşedinte, precum Monica Macovei de exemplu, a fost, în cel mai bun caz, firav. În plus, chiar dacă nu o recunosc deschis, aceiaşi lideri sunt deranjaţi de izolarea formaţiunii lor pe scena politică autohtonă de care îl fac responsabil pe Traian Băsescu. Dacă acesta rămâne în continuare la Cotroceni, astfel de consideraţii vor deveni puţin relevante. În caz contrar, lucrurile se complică şi e greu de prevăzut ce se va întâmpla cu PD-L în viitor, pentru că se operează cu multe necunoscute, printre care un element important îl reprezintă relaţiile nu tocmai armonioase dintre grupul PLD, construit în jurul lui Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, şi nucleul activului PD, care domină categoric, cu câteva excepţii, mai ales în Moldova, structurile partidului. Pentru PD-L rezultatul de la prezidenţiale e crucial.
Acum, partidul se află încă la putere, are la dispoziţie un număr consistent de parlamentari şi controlează în ţară un număr semnificativ de structuri administrative, consilii judeţene şi primării. Ce va rămâne însă din toate acestea dacă dispare Traian Băsescu? E încă greu de evaluat, dar unele estimări pesimiste spun că partidul ar putea reveni la cota sa tradiţională de 12-13 procente, ceea ce l-ar transforma într-un jucător de plan secund în politica românească.
În ansamblu, întregul peisaj politic e dominat de improvizaţie, de decizii conjuncturale şi de mare confuzie ideologică. De aceea, partidele nici nu au ancore electorale solide care să le protejeze nucleele dure de susţinere pe termen lung. E adevărat că PSD continuă să fie mai bine structurat şi mai bine organizat în teritoriu, în raport cu contracandidaţii săi, dar bătălia dintre Mircea Geoană şi Sorin Oprescu va lăsa urme adânci, iar efectele pot fi imprevizibile. Dacă din acest punct de vedere există atâtea semne de întrebare, trebuie să luăm act de o certitudine. Nu una plăcută, din păcate. Politica şi, mai rău, administraţia românească s-au feudalizat. Practic, în toate formaţiunile politice importante, chiar şi în PD-L, în bună măsură, legea o fac baronii locali care, adesea, acţionează concertat în plan local, chiar dacă partidele lor se războiesc la Bucureşti. Acest mixaj subminează din temelii structurile instituţionale ale statului, în condiţiile în care raporturile ar fi de dorit să fie exact invers, aşa cum se întâmplă în cazul democraţiilor occidentale, unde, în ciuda jocurilor politice, administraţia publică e în mare decuplată de politic şi gestionează relativ eficient treburile curente.
Iar asta se întâmplă într-un moment în care România are nevoie vitală tocmai de un management performant al statului pentru a depăşi actuala criză economică şi pentru a utiliza inteligent resursele financiare disponibile prin fondurile europene. După cum mai are nevoie imperioasă şi de stabilirea unui set de priorităţi naţionale în planul politicii externe şi de securitate. Ultimul aspect este, de regulă, trecut cu vederea. Nu ar trebui să fie însă aşa, cel puţin din două motive: 1) intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va impulsiona coagularea unor alianţe de interese în interiorul Uniunii Europene; 2) dezangajarea vizibilă a Statelor Unite din Europa, inclusiv în plan militar, şi agresivitatea în creştere a Rusiei alterează semnificativ ecuaţia tradiţională de securitate la nivelul continentului. Dar cine să mai aibă grijă de astfel de detalii printre atâtea moţiuni, aranjamente subterane în parlament şi crâncene bătălii interne de partid? //
