Macromiopia Brexit-ului

Nici nu a început procesul de negociere cu UE și deja Londra se confruntă cu câteva crize importante: potențiala secesiune a Scoției și Irlandei de Nord, plus chestiunea Gibraltarului.

Alexandru Lazescu 04.04.2017

De același autor

 

Macromiopia este un termen utilizat în mediul de afaceri pentru a descrie tendința de a supraestima pe termen scurt impactul unor schimbări disruptive și de a-l subestima pe termen lung. Schimbările disruptive sunt acele mutații majore în comportamentul de consum determinate de apariția unor noi tehnologii, precum Internetul sau rețelele sociale, sau de modificări substanțiale de atitudine la nivel sociologic. Dacă privim lucrurile într-un alt context, de pildă din perspectivă geopolitică, Brexitul sau alegerea lui Donald Trump pot fi și acestea descrise drept "evenimente disruptive". Așa că am  putea aplica și în cazul lor același tip de analiză.

 

Faptul că imediat după referendumul din iunie 2016 șocul economic înregistrat de Marea Britanie nu a fost nici pe departe pe cât prognozaseră experții le-a dat un surplus considerabil de încredere partizanilor Brexit-ului și a temperat sever criticile oponenților desprinderii de Uniunea Europeană. Ca să revenim pe teritoriul economic prăbușirea pe bursă a companiilor legate de Internet, așa numita evaporare a Internet Bubble din anul 2000, a dat de pildă încredere presei scrise că totul va reveni la normal, în registrul obișnuit, după câțiva ani de frenezie tehnologică. Si, într-adevăr, au urmat câțiva ani cu rezultate financiare solide. După care a început criza profundă de astăzi care pune serioase semne de întrebare privind capacitatea nu doar a acestui segment media ci și în general a jurnalismului de a supravieșui în noul context.

 

Partizanii înfocați ai Brexitului par încă să trăiască într-un fel de Brexit Bubble, un univers fictiv în care Regatul Unit are o mulțime de pârghii solide de negociere în relația cu UE și viitorul post-Brexit va fi unul luminos. Alan Greenspan, fostul președinte al Rezervelor Federale americane, descria drept „exuberanță irațională“ tendința piețelor financiare de a proiecta în unele momente așteptări optimiste nerealiste. Cam asta se întâmplă acum și în cazul Brexit-ului. După ce au câștigat campania de părăsire a UE apăsând pe pedala emoțională, partizanii Brexit-ului își bazează așteptările optimiste legate de negocieri aducând drept argument faptul că partea cealaltă va acționa pragmatic, din considerente economice, precum deficitul comercial în relația cu Londra sau numărul mare de automobile vîndute de germani pe piața britanică. O subestimare mioapă a altor considerente cel puțin la fel de importante. Un diplomat britanic aflat la Bruxelles atrăgea atenția zilele trecute asupra faptului că Londra nu pare să fie conștientă de o altă realitate: „negocierile vor fi preponderent politice“. Un precedent recent confirmă această analiză. În ciuda faptului că sancțiunile economice impuse Rusiei au afectat serios interesele financiare ale unor mari corporații germane, precum Siemens, Berlinul nu a cedat în această chestiune. În plus, există o sumă întreagă de resentimente în general față de anglo-saxoni, mai ales în Franța, în rândurile cercurilor politice gaulliste. Un articol de o rară agresivitate scris recent de fostul președinte BERD, Jacques Attali, e simptomatic din acest punct de vedere.

 

 

O problemă pe care Londra pare să nu o fi luat serios în considerație e faptul că Articolul 50 e scris în așa fel încât să ofere din start un avantaj major UE, care este cea care fixează agenda discuțiilor și timing-ul acestora. Chiar și evident anglofilul Wall Street Journal de peste ocean este de părere că guvernul May are o "mână slabă" în negocieri. Marea Britanie s-a trezit deja vineri, cînd s-a aflat cum arată unele cerințe din ghidul de negociere impus de UE, cu două surprize neplăcute. Prima este faptul că în ciuda insistențelor doamnei May, Bruxelles-ul nu va negocia viitorul relației comerciale dintre cele două părți decît eventual undeva în toamnă, probabil după alegerile din Germania, și doar dacă vor fi rezolvate problemele din pachetul inițial de discuții. Ceea ce pune pune Londra în fața unei serii întregi de chestiuni concrete, unele foarte urgente. Precum zborurile înspre și dinspre UE către Marea Britanie. Acestea sunt acum reglementate de așa numitul acord "Open Skies" semnat între UE și Statele Unite. Însă dacă iese din UE, Regatul Unit rămâne în suspensie din acest punct de vedere, iar problema este aceea că din perspectivă continentală acordul respectiv se află sub jurisdicția Curții Europene de Justiție a cărei autoritate Londra nu mai vrea să o recunoască după Brexit.

 

Dar dacă astfel de probleme erau totuși previzibile a doua chestiune a fost cu adevărat un șoc, întărind convingerea că discuțiile vor fi cu totul altfel decât credeau partizanii Brexit-ului, adică preponderent politice și emoționale. UE a stipulat că un eventual acord cu Marea Britanie nu se va aplica și Gibraltarului, un teritoriu de mare importanță strategică aflat sub autoritatea Regatului Unit din 1713, decât dacă Madridul și Londra vor semna un acord separat pe acest subiect. Ceea ce a ridicat temperatura emoțională a relațiilor dintre cele două părți la un nivel greu de imaginat, Michael Howard, care a condus Partidul Conservator între 2003 și 2005, declarând că dacă e nevoie chestiunea Gibraltarului trebuie tranșată chiar militar, „așa cum s-a întâmplat cu 35 de ani în urmă cu Insulele Falkland“. Or, era greu de imaginat ca să fie evocat în ziua de astăzi spectrul unui conflict militar între două state europene care mai sunt și membre NATO!

 

 

Episodul ilustrează un alt aspect esențial, în mare parte ignorat la Londra. Acela că în fapt britanicii nu negociază cu o singură entitate, ci cu 27 de state membre, între care o mare parte - Spania e un exemplu - vor dori să obțină „bonusuri“ separate pentru ele, la schimb cu acceptul pentru acordul final. Unele dintre rațiuni, relativ meschine, țin de jocul politic intern, cum se întâmplă probabil și în cazul premierului spaniol, Mariano Rajoy. În fapt, acordul trebuie ratificat chiar de 38 de parlamente, unele regionale, precum cel al Valoniei, cel care a blocat o vreme acordul mult mai puțin ambițios dintre UE-Canada, negociat timp de şapte ani! De remarcat că deși Spania are oricum un drept de veto asupra unui eventual acord final, premierul Mariano Rajoy l-a presat totuși pe Donald Tusk să includă, demonstrativ, chestiunea Gibraltarului în ghidul negocierilor pentru a marca o lovitură diplomatică simbolică pe acest aspect. E interesant de spus că în 1980 atunci cînd Spania a aplicat pentru aderarea la Comunitatea Europeană Londra a forțat Spania să accepte rezolvarea chestiunii Gibraltarului în termenii săi pentru a vedea acum cum arată fața cealaltă a monedei.

 

Totodată, Madridul a mai aplicat o lovitură dură Marii Britanii, declarând că nu se mai opune, așa cum declarase în trecut, unei aderări a Scoției la UE. Iar Spania era considerată inițial unul din statele din Uniune cu atitudine prietenoasă față de Regatul Unit!  În fața unor interese naționale concrete și a obiectivului de fond, acela de a menține integritatea UE, nu doar Spania, ci și statele membre din Uniune care simpatizau cu criticile Londrei la adresa Bruxellesului nu vor fi deloc prietenoase în cursul negocierilor. După cum remarca Financial Times indiferent de maniera în care se finalizează chestiunea Gibraltarului disputa în sine scoate în evidență noua realitate cu care se confruntă Londra, "aceea că restul Europei are acum o relație fundamental diferită în raport cu Marea Britanie, una în care interesele acesteia au trecut în plan secund".

 

Condiționări precum cele legate de Gibraltar măresc considerabil probabilitatea ca negocierile să eșueze și Marea Britanie să rămână într-o stare de maximă incertitudine, cu costuri majore în plan economic și politic. Cu alte cuvinte, nici nu a început bine procesul de negociere și deja guvernul britanic se confruntă cu câteva crize asociate importante: potențiala secesiune a Scoției și Irlandei de Nord, plus chestiunea Gibraltarului. Brexiterii radicali vor spune că nu e nici o nenorocire. Vor face comerț cu UE pe baza reglementărilor WTO și că oricum e loc destul în lume pentru "global Britain". Iar dintr-un sondaj din 30 martie reiese că scoțienii vor totuși să rămînă în UK. Însă vor mai arăta lucrurile la fel dacă economia britanică intră într-o criză severă?

 

Nicio economie importantă din lume nu face comerț cu UE doar pe baza prevederilor WTO, nu doar din cauza barierelor tarifare, ci mai ales din cauza celor nontarifare. Iar UE nu a împiedicat deloc Marea Britanie să facă comerț în afara spațiului european. Din contra, a funcționat mai degrabă ca un levier favorabil, o dovadă fiind chiar faptul că 48% din exporturile britanice sunt în afara spațiului UE. În plus, oportunitățile globale sunt relativ vagi. În economiile africane rolul dominant îl joacă, de departe, chinezii, chiar dacă multe țări de pe continent fac parte din Commonwealth. Japonezii au declarat deja într-un document de poziție oficial că sunt serios preocupați de impactul negativ al Brexitului asupra corporațiilor lor care au investit masiv în Marea Britanie. Si, foarte probabil, China vede lucrurile în același fel. Până și în anglo-sferă, Australia și Noua Zeelandă sunt mult mai preocupate de relația cu principalul lor partener de afaceri, Beijingul. Și oricât ar saluta Brexit-ul, pentru Trump cuvântul de ordine este protecționismul și „America first“. Ceea ce pune Londra, față de care Statele Unite au un deficit comercial important, într-o poziție deloc favorabilă. Ceea ce e bulversant este că pentru partizanii înfocați ai Brexitului toate aceste aspecte îngrijorătoare sunt, din contra, o dovadă a "disperării din interiorul UE". Ceva ce aduce aminte de o celebră expresie englezească: "e ceață deasupra Canalului Mînecii, continentul este izolat".

 

În aceste condiții, dacă facem inventarul, vedem că, în timp ce argumentele de negociere și viitorul post-Brexit sunt puțin spus fragile, efectele negative par deja mult mai consistente și mai probabile. Asta nu înseamnă, desigur, că Uniunea nu va fi afectată și ea. Însă, după cum spunea recent lordul Chris Patten, „probabil că UE va răci din cauza Brexit-ului, dar Marea Britanie va face pneumonie“.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22