Democrație „inteligentă“?

Se pare că obiectele din jurul nostru devin tot mai „inteligente“. Telefoanele „inteligente“ s-au banalizat deja, ca și televizoarele. Au urmat repede ceasurile-brățară „inteligente“ și ochelarii „inteligenți“. Marile companii ne pregătesc automobilul „inteligent“, adică fără șofer. Deocamdată, un accident al unui astfel de automobil care a omorât un om a pus lumea pe gânduri, dar suntem convinși că progresul nu poate fi oprit de asemenea nimicuri, chiar dacă mulți dintre noi avem superstiția că e preferabil să te omoare un om decât un robot. Bineînțeles că numai prețul încă piperat ne mai desparte de casa „inteligentă“, care îți alege singură temperatura, lumina și, eventual, muzica preferată, de bucătăria „inteligentă“ care gătește singură, de baia „inteligentă“ și chiar, pentru viitor, de creșa „inteligentă“, care îți va hrăni, înfășa, îmbăia și adormi singură bebelușii.

Până una-alta, într-o lume unde lucrurile devin tot mai „inteligente“, sau cel puțin așa se spune, se pare că noi, oamenii, devenim tot mai proști. Cel puțin acesta e sentimentul pe care mi-l lasă istoria cu Cambridge Analytica. Avem motive de neliniște, chiar admițând cu un grăunte de îndoială tot ce se spune zilele acestea în scandalul respectiv (urmează să fie verificat), anume că s-au extras de pe Facebook datele personale din 50 milioane de conturi, că ele au fost date unor grupuri și politicieni care și-au calibrat astfel campania pentru Brexit și alegerea lui Trump, orientându-se după profilul psihologic al diferitelor categorii de alegători, ba și că acele grupuri de politicieni au anumite legături cu Rusia. Sigur, de fapt nu știm dacă și cât a folosit efectiv acțiunea respectivă. Oare, fără ea, azi Marea Britanie rămânea în UE și Hillary Clinton era președintele SUA? Adevărul nu-l vom ști poate niciodată.

Dar să presupunem – ceea ce-i plauzibil – că a existat un anume efect și că acesta nu e neglijabil. În acest caz, înseamnă că întreaga acțiune s-a bazat și pe naivitatea, ca să nu spunem pe stupiditatea, oamenilor obișnuiți. Aceștia ar fi fost intoxicați cu știri false sau deformate, orientate astfel încât să le amplifice temerile și resentimentele. Milioane de oameni din Anglia și SUA s-ar fi lăsat astfel păcăliți să creadă că albul e negru și viceversa. Dacă formula a funcționat întrucâtva înseamnă că ei n-au avut discernământ, n-au verificat știrile și sursele lor, n-au mai citit aproape nimic în afara sursei inițiale – de obicei, un site obscur pe Internet sau o rețea de „prieteni“ de pe Facebook. Au abandonat jurnalul, presa serioasă, ca să nu mai vorbim de carte. Într-o chestiune atât de serioasă – alegerea viitorului colectiv al țării lor –, au preferat să substituie propriei inteligențe „inteligența“ unui algoritm, care i-a desemnat drept ținte predilecte. În consecință, cele mai avansate și mai vechi democrații liberale ar fi comis gesturi politice majore, dictate nu de voința liberă a electoratului, ci de algoritmii unor mașini, utilizați astfel încât să aducă profit unor politicieni veroși și populiști, eventual în legătură cu state autoritare, precum Rusia. Iar la origine stă un fapt de necontestat: zeci, sute de milioane de oameni de pretutindeni continuă să fie atât de creduli, încât să-și încredințeze numeroase date și informații personale Facebook-ului sau altor rețele de socializare. Mai mult, nu se feresc să publice continuu fotografii ale lor și ale familiei, informații despre ce simt, cu ce se ocupă ei și prietenii, ce gândesc, ce speră. Destăinuiri pe care altădată nu le-ar fi făcut niciodată decât unor prieteni autentici, față-către-față, acum le pun pe Facebook la dispoziția unor „prieteni“, neimaginându-și că ele pot deveni oricând publice și utilizate împotriva lor sau, măcar, împotriva voinței lor. Folosesc gratis rețelele de socializare, fără să reflecteze că pe lumea asta aproape orice lucru gratis e suspect. Lipsă de discernământ și de discreție, incapacitate de a separa sfera privată de cea publică, cultură precară, emotivitate în exces în dauna rațiunii – toate acestea caracterizează o populație infantilizată, ajunsă imatură psihic și intelectual.

Democrațiile „clasice“ au apărut și s-au bazat, încă din secolul XIX, pe existența unei majorități „mature“ intelectual, școlită îndestulător și temeinic și informată zilnic asupra evenimentelor de interes general prin presa serioasă. Fără această condiție de „maturitate“, alegerile poporului devin nu numai în sine discutabile, deoarece sunt lipsite de voința liberă, dar și contrare interesului său fundamental, așa cum constată azi mulți americani și mulți britanici. Mai mult decât atât: democrația și libertatea nu mai pot fi justificate față de regimurile autoritare, înmulțite în prezent și tot mai vocale. Căci, așa cum nu lași un copil să-și facă singur rău la joacă din cauza lipsei sale de discernământ, ci îl pui sub tutela și autoritatea părintelui, tot așa s-ar cuveni, poate, să procedezi și cu un popor devenit imatur: pesemne, se poate zice, că are nevoie de o tutelă paternă, dar fermă, care să-l ferească de greșeli. La limită, cineva s-ar putea chiar întreba: cu ce este, în mod esențial, mai rea alegerea controlată a lui Putin decât alegerea manipulată a lui Trump? Ambele au, pare-se, un deficit de libertate, fie și (deocamdată) în grade foarte diferite.

Am vorbit la început despre numeroasele dispozitive așa-zicând „inteligente“, cu care ne ispitesc companiile. Scandalul Cambridge Analytica sugerează însă că în curând riscăm să avem nu numai telefoane, frigidere, automobile și case „inteligente“, ci și o democrație în ansamblu „inteligentă“. Ea ne va face să ne relaxăm mai bine, să ne distrăm mai mult, eliberându-ne complet de alegerile dificile și de munca pentru o bună informare. Într-o astfel de lume „inteligentă“, ne vom putea în fine permite să fim proști. Politica se va aranja periodic de către niște supercomputere – înapoia cărora vor fi, desigur, întotdeauna câțiva superescroci – în timp ce noi vom vota jucându-ne pe supertelefonul mobil, între două selfie-uri. Acesta va fi noul chip al nelibertății.