Sa trecem de Marea Neagra

Andrei Miroiu 04.08.2006

De același autor

Retorica politicii externe romanesti din ultimul an si jumatate a vizat în mod semnificativ o singura arie geografica: cea a Marii Negre. Atat Presedintia, aparent initiatoarea noii orientari, cat si Ministerul Afacerilor Externe, portavocea ei dezacordata în mai toate guvernarile noastre, au ales arealul pontic pentru o ofensiva diplomatica sustinuta (daca aceasta s-a petrecut sau nu e cel putin debatabil).

Atitudinea celor doua centre de putere este explicabila: de peste doi ani agenda de politica externa asumata de elita politica damboviteana a fost realizata - Romania este membra a NATO si este sigura de intrarea ei în Uniunea Europeana. Masa gigantica de functionari, analisti si experti hraniti din fondurile publice are nevoie de o noua preocupare pentru a nu lancezi prea tare prin birourile din Modrogan si din Geniului, asa ca i se poate inventa o preocupare noua. Preocuparea este cu atat mai diversionista, cu cat rezultatele unei orientari a politicii externe în regiune sunt necuantificabile. In privinta orientarii spre institutiile vestice, succesul actiunilor diplomatiei era usor masurabil: am intrat sau am esuat în a intra în aceste organizatii. Marea Neagra e un teren mult mai facil pentru birocrati, pentru ca nimeni nu îi poate trage la raspundere, data fiind natura obiectivelor propuse: rezolvarea conflictelor înghetate si exportul de democratie. Sigur, se poate discuta mult pe tema alegerii strategiei pontice ca o diversiune sau nu creata de anumite cercuri birocratice pentru introducerea unor preocupari cat mai nebuloase pentru politica externa a Romaniei. Dar cel mai interesant ar fi sa discutam daca o asemenea politica ar avea vreun rost sau vreo semnificatie oarecare. Doua sunt motivele pentru care ma îndoiesc ca lucrurile stau astfel.

Intai, jocul de putere subregional si-a recapatat în perioada de dupa Razboiul Rece dimensiunile sale precomuniste: Rusia si Turcia sunt principalii rivali din regiune, asa cum au fost de la sfarsitul secolului al XVII-lea, cand ostile lui Petru cel Mare au ajuns la Azov. Nici macar Ucraina, stat mult mai semnificativ în Europa de Est decat Romania, nu poate altera în mod semnificativ acest joc de putere, fiind sfasiata intern de partidele prooccidental si prorusesc si extern de influentele americane, poloneze si rusesti. Rusia, care a reintrat în cercul puterilor mondiale prin alungarea aproape totala a fortelor SUA din fostele state sovietice din Asia si prin negocierile privind programul nuclear iranian, si Turcia, ale carei ambitii de putere hegemonica regionala sunt enuntate din ce în ce mai explicit în publicatiile academice proprii, nu admit mediator sau ajutor în competitia lor la Marea Neagra. Cel mai bun indice în acest sens a fost esecul summit-ului de la Bucuresti de la începutul lui iunie, la care Rusia nici macar nu si-a scuzat neparticiparea, iar Turcia abia a trimis un reprezentant de mana a treia.

Al doilea motiv e legat în fapt de lipsa de coerenta a regiunii în sine. Marea Neagra nu e o unitate economica (ar fi devenit, daca ar fi fost traversata de conductele petroliere venind dinspre Caspica), nu e o unitate culturala sau religioasa, nu are si nici nu a avut în timpurile moderne vreo coerenta politica. Ea nu e nici o falie geopolitica, nici un complex regional de securitate, nici un subsistem international. Mai mult, dinamica politicii internationale nici nu pare sa favorizeze, în ciuda predictiilor unor lobby-isti si academici americani, precum Bruce Jackson, Ronald Asmus sau Charles King, formarea unei regiuni coerente politic.

Randurile de mai sus par sa sugereze ca strategia vizand Marea Neagra (asa neclar, cum e ea schitata în documentele presedintelui si ale Externelor) e, daca nu o diversiune birocratica, atunci macar o inutilitate strategica. Ce-i de facut atunci? Pe ce poate fi calibrata în mod serios politica externa a Romaniei? Cred ca raspunsul nu e atat de complicat precum par sa sugereze strategii oficiali: politica externa trebuie centrata pe ariile geografice principale în care interesele nationale pot fi afectate. Politica externa trebuie centrata pe Europa de Sud-Est, cu un accent deosebit pe rezolvarea dosarului Kosovo si pe problemele Bosniei si Hertegovinei, cu scopul de a aduce Balcanii de Vest, într-un orizont de timp mediu, în sanul institutiilor economice si de securitate nord-atlantice. Politica externa trebuie centrata pe evolutiile de securitate din spatiul ex-sovietic proxim, unde trebuie încurajate tendintele occidentale ale Moldovei si Ucrainei, condamnata dictatura din Belarus si gasirea unor formule de contracarare a revenirii unei Rusii nedemocratice la politici de tip imperial. Politica externa trebuie centrata pe evolutiile politice din Orientul Mijlociu, unde s-a configurat o balanta de putere implicand puteri majore si puteri minore deopotriva, fiind zona în care rivalitatile de putere se vor manifesta cel mai intens în primele decenii ale secolului XXI.

Lucruri simple, aparent banale. Politica internationala este în fapt simpla si la obiect, vizand interese primare, ale supravietuirii si ale îndestularii. Acei care o înfasoara într-un val al misterului, ferind-o de ochii publicului, o fac pentru a-si justifica existenta în posturi publice bine platite si de prestigiu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22