De același autor
În cele peste trei săptămâni scurse de la începutul invaziei rusești, Ucraina a făcut dovada unei extraordinare capacități de rezistență. Erorile de planificare ale armatei ruse, capacitatea președintelui Volodimir Zelenski de a mobiliza armata și populația civilă, ajutorul occidental au fost factori importanți care au condus la eșuarea blitzkrieg-ului proiectat de Putin.
Iar rezistența ucraineană ar fi trebuit să-l oblige pe Putin să pună niște condiții rezonabile la negocieri. Cele de acum echivalează cu un fel de ultimatum. Potrivit presei, Rusia ar fi cerut: statut de neutralitate pentru Ucraina și renunțarea la NATO, cu garanții de securitate (inclusiv din partea agresorului, Rusia); limba rusă să devină a doua limbă de stat; recunoașterea anexării Crimeei; recunoașterea independenței regiunilor Donețk și Lugansk în granițele lor administrative; „denazificarea”; „demilitarizarea” Ucrainei, adică renunțarea integrală la orice armament ofensiv. Or, Rusia nu are superioritate militară în teatrele de operațiuni, ca să oblige Ucraina să-i accepte condițiile. Ucraina crede în victorie, luptă pentru valorile libertății și democrației.
Putin vrea o victorie cu orice preț. Va arunca în luptă oricâte resurse este nevoie ca s-o obțină. Deocamdată situația nu-l avantajează, pierderile sunt mari, n-a cucerit niciun centru urban important, în ciuda bombardamentelor la care a supus orașele din estul Ucrainei, de la Cernigov, Sumî, Harkiv și Mariupol. De aceea, Putin mobilizează alte resurse umane, aduce mercenari din Siria, transferă tehnică militară din alte regiuni ale Rusiei în teatrul de operațiuni din Ucraina. Abia recent, după trei săptămâni, tactica armatei ruse s-a schimbat. Au renunțat la ofensiva dezordonată și trec la un război de poziții. Unitățile rusești sapă tranșee, se pregătesc să se apere în fața contraofensivei ucrainene, se pregătesc de un război mai lung. Putin așteaptă ocazia unei lovituri militare care să-i asigure un avantaj în vederea negocierilor cu Kievul. Să obțină un avantaj pe câmpul de luptă, cum s-a întâmplat în august 2014 sau în ianuarie-februarie 2015, când rușii au încercuit o grupare a armatei ucrainene și au pus presiune pe fostul președinte Petro Poroșenko, ca sa încheie cele două acorduri de la Minsk. Probabil că rușii vor încerca ceva similar acum cu Zelenski.
Dacă rușii nu reușesc o victorie care să schimbe în favoarea lor situația din Ucraina, în următoarele săptămâni negociatorii trebuie să găsească o soluție care să surprindă juridic înfrângerea Rusiei în acest război. Dar în așa fel trebuie pusă pe hârtie, încât Putin să poată spună că și-a atins măcar câteva dintre obiectivele propuse. Cum toată Rusia este o bulă mare controlată informațional, Putin se poate juca cu opinia publică și-i prezenta înfrângerea ca pe o victorie.
De pildă, Putin poate pretinde că a demilitarizat Ucraina, de vreme ce în acest război armata ucraineană a pierdut oameni și tehnică militară. Poate afirma că a obligat Ucraina să nu intre în NATO, deși nimeni nu se pregătea s-o primească în Alianța Nord-Atlantică. Că a eliberat Ucraina de NATO și de SUA, deși nu fusese niciodată ocupată de acestea. Poate să spună că a „denazificat”, oricum nimeni nu înțelege la ce se referă. El poate să spună orice, pentru că are un public fidel în Rusia care acceptă orice. Bătălia în următoarele luni și ani va fi pentru a dezvălui opiniei publice din Rusia despre crimele armatei ruse din Ucraina.
Sunt și articole mai complicate, dar unde Kievul ar putea face probabil concesii. Deși ar crea un precedent în Europa care ar putea avea urmări tragice. De pildă, Crimeea. Rușii nu acceptă nicio discuție, iar ucrainenii nu pot să nu discute. Greu de identificat o soluție, la acest dosar. Puțin probabil să-i poată scoate cineva pe ruși din peninsulă. Cât despre Donețk și Lugansk… discuția depinde de granițele lor. Poate că Kievul ar putea accepta independența lor, dar în granițele de la 23 februarie, adică teritoriul controlat de separatiști, în timp ce Moscova cere granițele administrative ale Donețk și Lugansk. E diferența dintre 53.000 km pătrați și 17.000 km pătrați, cu milioane de oameni care-și vor abandona locuințele pentru că nu vor să trăiască în sateliții Rusiei din Donbas.
Să dispară dintre condiții denazificarea și demilitarizarea. Denazificare înseamnă epurarea elitei politice, economice, culturale ucrainene, de toți cei care promovează valorile occidentale și înlocuirea acestei elite cu una pro-rusă. Niciun politician ucrainean nu va accepta așa ceva. Poate doar un guvern-marionetă. Moscova mai cere demilitarizarea, adică armata ucraineană să fie de 50.000 de soldați. Iar e greu de acceptat. Să limitezi tipurile de armament iar va fi greu de acceptat. De asemenea, să scoți de pe scena politică partidele naționaliste și să acorzi limbii ruse statutul de a doua limbă oficială – greu de imaginat, după tot ce s-a întâmplat de la anexarea Crimeei, războiul din Donbas și invazia rusească.
Armata rusă a atacat Ucraina din trei direcții. Dinspre est, pe un front foarte lung, peste 800 km, de la Sumî la Mariupol. Sunt zone rusofone, cu procente importante de etnici ruși, care luptă admirabil. De peste trei săptămâni, Mariupol, cu 400 de mii de oameni, este asediat. Din oraș au fost evacuați recent 30.000 de persoane, după multe încercări eșuate de a deschide coridoare umanitare. Scene îngrozitoare cu bombardarea unei maternități, a teatrului unde s-au adăpostit 1.200 de oameni, în special copii și bătrâni, au șocat opinia publică din Occident. Al doilea oraș din Ucraina, Harkiv, cu 1,5 milioane de locuitori, este bombardat, cartier cu cartier. Cum blitzkrieg-ul a eșuat, rușii aplică tactica covoarelor de bombe, ca în Cecenia, în 1995.
O altă direcție de atac este dinspre sud, din Crimeea. Rușii au avansat de acolo spre est, spre Melitopol, și pe țărmul Mării Azov, ca să lege Crimeea de Donbas. Spre vest, Herson, și acum spre Nikolayev. Dacă pică Nikolayev în mâinile rușilor, pot avansa spre Odesa, cu consecințe dramatice pentru întreaga regiune.
Al treilea front este cel nordic, dinspre Belarus, de unde trupele rusești au avansat în două direcții, spre Kiev și spre Cernigov. Niciunul n-a putut fi încercuit. După trei săptămâni de la începerea invaziei, și-au schimbat tactica. Au renunțat la ofensiva haotică, iar acum au trecut la consolidarea pozițiilor deținute, ceea ce înseamnă că nu mai au rezerve ca să forțeze victoria. Kievul e un oraș de peste 3 milioane de locuitori, cu suburbii întinse, apărat de circa 200 de mii de oameni. Ca să-l poată cuceri în urma asediului, Putin ar trebui să trimită acolo de trei ori mai mulți soldați. Rusia nu are 600 de mii de soldați pentru asedierea Kievului. Alternativa ar fi bombardarea masivă a orașului, pentru a-i forța pe ucraineni să cedeze și să accepte condițiile cerute de Rusia.
Cum rușii par să se fi decis pentru un război de lungă durată, este de imaginat că operațiunile din sud și est vor deveni mai importante decât tentativa - până acum eșuată - de a asedia capitala Kiev. După Herson, Rusia ar putea să mai ocupe și Odesa, Nikolaiev, și să blocheze ieșirea Ucrainei la Marea Neagra. Asta înseamnă să ajungă Rusia la Gurile Dunării, lângă România, la puțin peste 100 de kilometri de baza americană de la Deveselu.
Și după ce ocupă fâșii mari din sudul Ucrainei, să încerce să înghețe conflictul. Dar e greu de crezut că poate reuși. Pentru că nu e un conflict, e un război veritabil. E cel mai mare război pe continentul european după 1945. Ucraina nu e Transnistria și nici Abhazia. Moscova poate să mai organizeze parodii de referendumuri pentru unirea cu Rusia sau pentru independență, cum a orchestrat în 2014. Numai că populația nu va mai colabora cu ocupantul rus. Moralul populației e încă foarte bun, nici armata și nici poporul nu par dispuse să capituleze. La 15 martie s-a înregistrat și prima ofensivă ucraineană, deci armata ucraineană poate reduce presiunea asupra Sumy și Harkov și ar putea avansa spre sud, ca să slăbească cleștele în care e prins Mariupol, care-i asediat de peste trei săptămâni de trupele rusești. Esențial pentru Kiev este ca Occidentul să continue să trimite arme și muniții. Și să nu mai importe resurse energetice din Rusia. Zilnic, Rusia primește sute de milioane de euro doar din gazul pe care-l exportă în țările UE. Dacă e imposibil să suspende importul gazului, măcar în privința petrolului occidentalii ar putea reduce volumul. În ultimele zile, sunt tot mai multe semnale care vin din diverse capitale că tema invaziei rusești a început să plictisească unele cancelarii, care sunt tot mai enervate de insistențele lui Zelenski. Nu puțini politicieni în Occident speră să reia business as usual cu Rusia.
Ca și în alte ocazii, Polonia n-a ratat nici această întâlnire cu marea istorie. A rămas principalul avocat al Ucrainei, pe care o susține cu toate puterile. Nu întâmplător marea majoritate a refugiaților ucraineni a ales Polonia. Și continuă s-o facă. Timp de trei săptămâni de la lansarea atacului, aproape două milioane de ucraineni s-au refugiat în Polonia. Este cel mai amplu exod de populație civilă de la cel de-al Doilea Război Mondial. Aceasta va fi problema Europei Centrale, în următoarea perioadă: să gestioneze bine criza refugiaților. În următoarele săptămâni, numărul acestora va crește și mai mult. Milioane de oameni vor continua să fugă din calea armatei ruse, precum strămoșii lor cu secole în urmă din fața hoardelor tătaro-mongole. Și asta, sub privirile neputincioase ale cancelariilor lumii civilizate. Care prin liderii ei afirmă de parcă se scuză, ori de câte ori au ocazia, că NATO și SUA nu vor ataca Rusia pentru că se tem de un război mondial. Unele din aceste state NATO doar pot să mai spere că nu sunt în meniul Rusiei, după Ucraina. //
