De același autor
Multi s-au repezit sa spuna ca, din pacate, negociatorii romani s-au facut pres in fata celor comunitari, ca nu au fost in stare sa promoveze interesele tarii si totul a sfarsit intr-o jenanta impunere a conditiilor de catre negociatorii comunitari. Nu a fost tocmai asa! Dar nu pentru ca negociatorii romani ar fi fost cine stie ce viteji, ci pentru ca nu a existat o baza solida pentru negocieri. In general, se accepta ca punct de plecare in negocieri o medie a productiilor realizate de tara candidata. Din ultimii 6-7 ani, se decupeaza o perioada de 5 ani consecutivi si, dupa ce sunt scoase de la socoteala cea mai mare si cea mai mica productie anuala, se calculeaza media productiilor din restul celor 3 ani. Daca aceasta medie ar fi constituit baza de discutie in negocierile Uniunea Europeana-Romania, acestea s-ar fi incheiat inca si mai devreme decat s-au incheiat, in ciuda faptului ca dosarul agricol trecea drept cel mai anevoios. Caci performantele agricole ale Romaniei din ultimii ani au fost atat de mici, incat n-ar fi fost absolut nici o problema ca Uniunea Europeana sa atribuie Romaniei cote rezultand din aceste productii, fara vreo amendare. Si Romania, din cel mai dificil candidat in agricultura, nu numai din cauza contingentelor masive angrenate in sectorul agricol, dar si din cauza potentialitatilor sale in domeniu, ar fi devenit dimpotriva cel mai comod candidat pentru situatia specifica a agriculturii din Uniunea Europeana. Situatie in care exista excedente greu platite financiar la aproape toate produsele agricole ale zonei temperate.Din fericire, negociatorii romani au avut decenta sa propuna in negocieri cote reprezentand productii posibile sau dezirabil de obtinut, si nu cele realmente obtinute. Romania a solicitat, de pilda, o cota anuala de 5 miliarde de litri de lapte, desi in prezent se produc si se comercializeaza in conditii de piata doar 1,2 miliarde de litri. La zahar din sfecla, cota de productie ceruta a echivalat cu consumul anual (500.000 de tone), dar productia de anul trecut abia s-a ridicat la 60.000 de tone. Este usor de presupus ce cote au fost primite din partea Uniunii Europene. Aceste cote sunt cu mult mai mici decat productiile potentiale (de pilda, vreo 3 miliarde de litri la lapte), dar mai mari decat cele efectiv realizate. Ceea ce poate trece si ca un act de generozitate din partea Uniunii Europene, si ca un succes al negociatorilor romani. Numai ca Romania, dintr-un potential amenintator competitor pe piata agricola a Uniunii Europene, va fi probabil, dimpotriva, importatorul ce va consuma surplusurile agricole ale Uniunii Europene si cu aceasta va salva de la explozie costisitoarea politica agricola comunitara, sustinuta prin masive subventii pe seama contribuabilului european.
In ce masura insa Romania va deveni importatorul care sa "epuizeze" surplusurile de produse agroalimentare cu care se confrunta Uniunea Europeana nu se poate spune in momentul de fata. Pentru ca, pur si simplu, nu se stie daca Romania va fi in stare sa-si valorifice macar cotele obtinute. Intrucat, dintr-o data, producatorii romani vor trebui sa se alinieze la standardele europene de productie. Cheltuielile lor de productie vor spori fabulos. Numai pentru respectarea normelor minime de protectie a mediului, investitiile pe unitate de marime medie in domeniile lactatelor si carnii pot ajunge de la cateva zeci de mii la cateva milioane de euro. Acesti bani oricum lipsesc producatorilor romani actuali. Se adauga cerintele, inclusiv de ordin financiar, ale incadrarii in standardele sanitar-veterinare europene. Si sa nu uitam cheltuielile pentru respectarea noianului de reglementari (adesea pur birocratice) impuse de Uniunea Europeana. Costurile de operare vor creste dramatic. Ceea ce se va adauga dezavantajului deja existent al competitivitatii mai slabe. Si al lipsei de subventii prin comparatie cu produsele venind din spatiul actualei Uniuni Europene.
Sa tinem cont ca si pentru producatorii romani ce vor ramane in competitie, subventia primita ca nou-veniti va fi doar de 25% in raport cu cea pentru producatorii din tarile membre "vechi" ale Uniunii Europene. In majoritatea lor - dar, fara vreo exagerare, in majoritatea lor - producatorii romani, din indiferent ce domeniu al culturilor agricole sau zootehniei, vor fi scosi din joc, inclusiv de pe propria piata. In prezent, de exemplu, doar 4% din producatorii de mezeluri si lactate lucreaza dupa norme europene, potrivit estimarilor Agentiei Veterinare pentru Siguranta Alimentara. O mica parte din producatorii actuali cauta deja, prin investitii, sa se pregateasca pentru a face fata conditiilor care vor veni. In timp ce circa 60% din unitatile de prelucrare a laptelui si 80% din cele de procesare a carnii risca sa-si puna lacat la poarta la data intrarii Romaniei in Uniunea Europeana. In Cehia si Polonia, unde situatia era de departe mai buna decat in Romania, rata de disparitie a fost, la intrarea in Uniunea Europeana, de cel putin 30%. Toate acestea vor accentua probabil dramatic inlocuirea de pe piata interna a produselor agroalimentare romanesti cu cele din Uniunea Europeana. Daca Romania isi va consolida, prin intrarea in Uniunea Europeana, pozitia de importator net de produse agroalimentare, ramane de vazut ce va mai reusi totusi sa exporte pentru a tine cat de cat in balanta conturile externe!
