Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, considerat mana dreapta a premierului Viktor Orban, a fost fotografiat si filmat in cadrul mai multor excursii de vanatoare costisitoare.
Theresa May a convocat luni o reuniune a Consiliului de Securitate nationala, dupa otravirea fostului agend dublu Serghei Skripal, in conditiile in care autoritatile sunt sub focul criticilor pentru ca au asteptat o saptamana inainte de a oferi sfaturi sanitare, scrie AFP.
Tiberiu Urdăreanu, patronul companiei UTI, și unul dintre cei mai bogați români, a mărturisit în fața magistraților de la Curtea Supremă cum a dat o mită de 30.000 de euro ministrului Energiei, de la aceea vreme, Constantin Niță, relatează Ziare.com. Niță neagă integral acuzațiile.
Organizațiile bancherilor solicită extinderea cu 60 de zile a termenelor propuse inițial pentru dezbaterea aprofundată a impactului proiectelor de legi privind plafonarea dobânzilor și limitarea valorii recuperabile a creanțelor cesionate.
În urma întâlnirii la cel mai înalt nivel româno-sârbă în timpul căreia cei doi președinți au abordat și problema fugii lui Sebastian Ghiță în Serbia, ministrul Justiției Tudorel Toader spune că partea sârbă a solicitat amănunte la natura infracțiunilor.
Biroul european pentru combaterea fraudelor financiare a constatat nereguli și în alte contracte finanțate din fonduri europene executate de TelDrum, companie care ar fi controlată de Liviu Dragnea prin intermediul unor interpuși.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an