Britanicii au votat iesirea tarii lord din Uniunea Europeana. Rezultatul referendumului va fi respectat, potrivit declaratiilor premierului David Cameron.
DNA anunta ca i-a trimis astazi in judecata pe Ciocalteu Alexandru si pe Lazar Petruta, doi fosti manageri ai spitalului Sf. Ioan din Bucuresti, pentru luare de mită. Procurorii au pus sechestru pe bunurile imobile si pe banii celor doi inculpati.
Liderii partidelor eurosceptice au fost primii care au salutat decizia cetatenilor britanici de a iesi din Uniunea Europeana, in cadrul referendumului care a avut loc ieri.
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat ca se va intalni cu premierul Dacian Cioloș, cu guvernatorul BNR Mugur Isarescu si cu liderii partidelor parlamentare, pentru a discuta despre posibilele consecinte asupra Romaniei ale deciziei Marii Britanii de a iesi din UE.
David Cameron a anuntat astazi ca va pleca din functia de prim-ministru al Marii Britanii cel tarziu in luna octombrie, dupa ce britanicii au votat pentru iesirea din UE.
Mai multi ministri ai cabinetului Ciolos au lansat zilele trecute primele atacuri la scena deschisa impotriva unor actuali sau fosti demnitari ai statului roman, raspunzand unor mai vechi insinuari sau atacuri venite din partea acestora. In mod evident, politicienii nu se simt bine pe tusa, cu atat mai mult cu cat unii dintre ei mai au si DNA pe urme.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an