22 PLUS, nr. 314: Personalitati despre Memorialul Sighet

Fara Autor | 08.02.2011

Pe aceeași temă

Acest proiect nu va fi numai al României, ci va reprezenta o punte de legătură între toate ţările din Estul Europei. Sensul acestui Memorial este nu numai memoria trecutului, ci şi responsabilitatea viitorului. Va promova, printre altele, conceptele legate de drepturile omului. De aceea el trebuie susţinut de către societatea civilă, care este direct interesată de respectarea drepturilor omului. Desigur, aşteptăm şi o eventuală participare guvernamentală, dar contribuţiile voluntare, donaţiile şi sponsorizările vor sta la baza finanţării acestui proiect. JOSÉ CREMADES, 1995.

Nu este vorba să refacem istoria, ci să ştergem urmele minciunilor, ale uitărilor, ale negărilor istoriei oficiale. Viziunea acestei realităţi ar trebui să ne permită să exorcizăm trecutul, iar trecutul nu trebuie să rămână ca un secret de familie, care te macină, care corupe minţile, sufletele. Este evident că reconcilierea nu este posibilă dacă nu privim trecutul în faţă. Nu este posibil să creezi o societate cu adevărat democrată dacă nu accepţi adevărul. Memorialul ne va ajuta să punem întrebarea: ce înseamnă în realitate instalarea unui regim comunist, cu tot ce aduce el ca distrugeri, în relaţiile sociale şi în minţile oamenilor? Şi numai când vom fi în stare să răspundem la această întrebare vom putea cu adevărat să începem să elaborăm o memorie comună a Europei. În sfârşit, Memorialul nu a fost făcut pentru ca noi să zicem, trecând din sală în sală: „O, Doamne, ce oroare, cum a fost posibil?“ - subînţelegând că a fost, a trecut. El există pentru ca noi să spunem: „Astăzi, ce trebuie să facem, ce facem?“. PIERRE-HENRI IMBERT, Sighet, 2008.

Vedeţi, seminariile nu diferă foarte mult, seminariile sunt foarte interesante, dar întâlneşti mereu aceiaşi oameni, aceleaşi teme... Ceea ce este unic la Sighet este Şcoala de Vară. Pentru că, de obicei, în centre de genul acesta nu găseşti o astfel de şcoală. Desigur, se încearcă acest lucru şi în alte părţi. Am dat exemplul Germaniei, unde recruţii primesc informaţii despre ceea ce a fost în trecut, ceea ce e o iniţiativă lăudabilă, dar nu e acelaşi lucru. Deci, şi din acest punct de vedere, Memorialul de la Sighet este unic. VLADIMIR BUKOVSKI, Sighet, 2002.

Vestea împlinirii a 15 ani din momentul pornirii primului memorial al victimelor comunismului din lume mă uimeşte şi mă emoţionează. Au trecut 15 ani din viaţa noastră dedicaţi acestei construcţii, în egală măsură de cărămidă şi de idei. 15 ani de când revista Lupta, din Paris, anunţa cu uimită bucurie luarea sub egida Consiliului Europei a proiectului Memorialului Sighet, iar în exilul românesc lua fiinţă, ca un sprijin al acestui vis, Association pour le Mémorial Sighet.
În acest moment aniversar, la capătul acestor 15 ani de colaborare şi de eforturi comune pentru scoaterea la lumina generaţiilor de azi a suferinţei părinţilor noştri şi a operei lor democratice, mă bucur să fiu cu gândul alături de făuritorii Memorialului şi le urez puterea de a continua această operă de memorie care, pentru o dată, aşază România pe primul loc în Europa. MARIA G. BRĂTIANU, Paris, 29 ianuarie 2008.

Am descoperit pentru prima oară Sighetul în 1999 şi, de atunci încoace, am surpriză după surpriză. Când am venit prima dată aici, Şcoala de Vară era mult mai restrânsă, dar din an în an am văzut cum „copilul“ creşte, făcându-se tot mai mare. Am constatat o schimbare importantă şi în rândul tinerilor, ceea ce arată că România merge într-o direcţie bună.
Am înregistrat schimbarea şi la nivelul tinerilor participanţi: este un interes tot mai mare, se vede motivaţia lor. O notă specială o constituie grupul de copii care vin din Basarabia. E foarte important pentru ei, pentru că văd ce tip de discuţie are loc în România, pentru care ei manifestă un viu interes. Toţi cursanţii şcolii pun enorm de multe întrebări şi rămâi impresionat câte probleme îi frământă şi câte preocupări exprimă. Apoi constat calitatea conferenţiarilor - este de nivelul cel mai înalt. Îmi aduc aminte că, acum câţiva ani, când Vladimir Bukovski a ţinut o şedinţă extraordinară pe parcursul unei dimineţi întregi, chiar mă gândeam cum ar mai putea fi atins acel nivel de intensitate. Şi totuşi, ieri seară (nota red.: 11 iulie 2007), l-am avut pe acel prizonier politic de la Piteşti (Dr. Nicu Ioniţă) care a avut un discurs lung şi complicat. La sfârşit, fără să-i îndemne nimeni, tinerii s-au ridicat în picioare şi l-au aplaudat. Tinerii sunt avizi de informaţii şi nu trebuie ignorat faptul că programul şcolii este destul de dur, practic de dimineaţă până seara, când totuşi ei sunt în vacanţă şi nu au decât 14-15 ani. Credeţi-mă că nu e uşor. Ştiu că ei vin aici în urma unei selecţii, iar acum sunt deja sute care au trecut pe aici şi socotesc că sunt nişte tineri foarte privilegiaţi - să-l vezi şi să-l auzi pe Bukovski este, fără îndoială, un mare privilegiu. După cum privilegiu înseamnă să auzi direct mărturii de la victime sau să urmăreşti expunerile unor personalităţi importante. Sunt permanent surprins plăcut de calitatea programului la această Şcoală de Vară şi acesta este motivul pentru care, deşi copleşit de lucrul meu, îmi fac timp în fiecare an să vin aici.
Susţin cu toată puterea această iniţiativă, care ştiu că e dificil de realizat (inclusiv problema financiară este destul de complicată), dar ea deschide universul unor copii în formare, în legătură cu chestiuni ale trecutului
care încă reverberează în prezent. În Franţa, deşi tinerii sunt mult mai blazaţi, am descoperit din partea unei largi categorii un mare interes, cu prilejul difuzării unui film despre un ofiţer STASI, prilej cu care era prezentat felul în care a funcţionat poliţia politică. Au fost profesori care au mers cu clasa la acest film. Nu ştiu însă dacă eu aş putea mobiliza în timpul vacanţei - care e sacră! - o sută de tineri care să asculte zilnic, vreme de o săptămână, conferinţe despre comunism. Organizarea Şcolii de Vară de la Sighet (găzduirea, hrana) este exemplară şi se vede că Ana Blandiana şi Romulus Rusan şi-au creat o echipă formidabilă, cu atât mai mult cu cât tot ei se ocupă şi de Memorial, care inaugurează anual sală după sală. Ca să închei, sunt un fan al Şcolii de Vară de la Sighet! STÉPHANE COURTOIS.

Închisorile arată peste tot la fel. Sunt întunecate şi misterioase, mai ales pentru cineva care nu a fost silit niciodată să petreacă în ele câţiva ani din viaţă. Cel care le cunoaşte din propria experienţă ştie cum să deosebească o închisoare „normală“ de un loc mult mai atroce. Pentru o asemenea persoană, o închisoare, chiar şi nefuncţională, trăieşte în continuare, iar pe holurile ei circulă paznici şi sunt escortaţi deţinuţi. Închisoarea de la Sighet a fost una atroce. M-am gândit cum pot fi organizate într-un asemenea loc, după răsturnarea comunismului şi aflarea adevăratei dimensiuni a represiunilor, activităţi educative, în special pentru tineri. Cum trebuie să li se vorbească, pentru ca, în discuţii, să dorească să privească adânc în oameni, atât în cei care au suferit aici represiuni, cât şi în cei care i-au oprimat, pentru ca gratiile şi celulele să fie doar un fundal, şi nu ceea ce le atrage tot timpul atenţia şi le produce noi emoţii. Nu ştiam dacă acest lucru este posibil. S-a dovedit că este. Am fost la Sighet de câteva ori. Tinerii întâlniţi acolo erau concentraţi, dar nu copleşiţi de realitatea înconjurătoare. Erau activi şi cunoşteau surprinzător de multe lucruri despre Polonia şi Solidaritatea poloneză. Fundaţia Academia Civică a reuşit să ajungă la intelectul acelor tineri. Întâlnirile de acest fel cu istoria sunt pentru ei o experienţă extraordinară şi un îndemn de a activa pe plan social-politic. Este cea mai bună modalitate de a pregăti personalităţile viitoare, liderii organizaţiilor neguvernamentale, dar şi viitorii politicieni. E foarte posibil ca peste un timp să se dovedească faptul că unii dintre viitorii premieri ai României au dobândit primele experienţe politice la Şcoala de Vară a Academiei Civice de la Sighet. BOGDAN LIS, Gdansk, 2007.

Dacă vă întrebaţi de ce aţi venit aici şi de ce aţi fost invitaţi aici, cred că replica v-o dă direct preotul Alexandru Raţiu, mort acum câţiva ani, după ce în anii 50 executase o lungă detenţie politică în închisoarea Sighet. El scria într-una din scrisorile pe care le-a trimis în 1997 Anei Blandiana (v. cartea Memoria închisorii Sighet, Fundaţia Academia Civică, 1999, pag. 132): „Oare generaţiile prezente şi viitoare vor învăţa ceva din păţania noastră? Eu sper că un lucru important se va produce în România. Se va forma un tineret care va lua conducerea intelectuală, morală şi politică a poporului român. Închisoarea din Sighet, la fel ca celelalte închisori, să fie locuri de educaţie. Bieţii deţinuţi au fost batjocoriţi şi chinuiţi peste măsură. Măcar sacrificiul lor să servească de învăţătură!“. În închisoarea Sighet a fost, într-adevăr, întemniţată şi distrusă literalmente întreaga elită politică, universitară, culturală şi spirituală a României. O elită a ţării nu se poate forma peste noapte. Vor trece generaţii până când va apărea o alta şi această nouă generaţie începe cu voi. Mâine voi veţi avea o menire pentru ţară, iar noi, cei care venim azi să vă vorbim, vom încerca să vă arătăm adevărul şi ce s-a întâmplat timp de 45 de ani în România, în timpurile anormale ale comunismului. Dr. MIRON COSTIN, Şcoala de Vară de la Sighet, 2004.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22