Pe aceeași temă
Democrația și buna guvernare nu sunt un dat perpetuu, ele rămân vii doar dacă luptă cineva ca ele să continue să existe. Acestea sunt esența și condiția democrației, și, implicit, ale educației civice, pe care o înțelegem astfel: este mai puțin o învățare despre drepturi și responsabilități (informații care pot rămâne doar pe hârtie, deși importante și ele), cât mai ales un antrenament pentru implicare și participare socială.
În prima jumătate a anului 2024, am mers în numeroase licee tehnologice din București, împreună cu Mădălina Voinea, expertă în deconstruirea dezinformării la Expert Forum – Think Tank pentru democrație. Scopul nostru: ateliere care să îi ajute pe elevi să recunoască dezinformarea și pe noi să înțelegem cum se raportează adolescenții la grupuri marginalizate, conducere autoritară, egalitate de gen. Ce am descoperit a fost deopotrivă îmbucurător și îngrijorător:
aproximativ jumătate dintre liceeni sunt adepții fraților Tate: succesul înseamnă bani, indiferent cum sunt obținuți, fie și prin exploatarea femeilor.
alții sunt fani Șoșoacă, nu pentru că ar fi de acord cu ideile transmise (căci nu le înțeleg aproape deloc ), ci pentru că văd în ea o eroină care i-ar putea salva pe cei care se descurcă cel mai greu.
apatia civică există încă din adolescență, unii sunt deja neîncrezători în a merge la vot pentru că au fost martori, în comunitățile de unde vin, că primarii sau alți „șefi” locali influențează votul ca pe un joc.
Ceaușescu n-a murit, el se plimbă (și) prin pseudo-nostalgiile liceenilor care NU au trăit acea perioadă, dar sunt seduși (fie prin contaminare în familie, fie prin molipsire pe TikTok) de ideea că dictatura poate rezolva orice problemă.
unii sunt preocupați de problemele morale ale societății – cea mai mare nefiind corupția, ci homosexualii care se țin de mână pe stradă.
Pentru toate grupurile de mai sus, am observat, în contrapondere, grupuri cu opinii și valori care sprijineau echitatea, incluziunea, coeziunea. Diversitatea de opinii există și între adolescenți (o oglindire fidelă a situației generale din societate), dar lipsește contextul ca aceste raportări diferite să intre în dialog. Un dialog constructiv, nu polarizant – așa cum s-a întâmplat cu restul României.
Un spațiu pentru dialog incluziv, deschis către analizarea tuturor opiniilor și valorilor, au fost atelierele desfășurate de noi și sunt, în general, activitățile de educație informală realizate de ONG-uri în școli sau în afara acestora. Cluburile de debate sunt de asemenea o soluție foarte bună. Din experiența atelierelor, am creat spectacolul de teatru (De)Conectat – o explorare artistică a dezinformării și radicalizării tinerilor din România. Spectacolul conține o componentă intrinsecă de dialog cu publicul și este o modalitate culturală de educare pentru democrație. Deși nu e teatru forum pur, spectacolul (De)Conectat deschide un spațiu de dialog social în jurul chestiunii dezinformării. Spectatorii, care sunt de obicei tineri, și profesorii lor, sau adolescenți și părinții lor, au ocazia să-și pună problema responsabilității individuale în a opri dezinformarea în cercul propriu sau, dimpotrivă, să constate cât de greu este în practică să schimbi identități fabricate pe social media.
Este și suficientă această componentă educațională din spectacolele de teatru? Cu siguranță, nu.
Aici intervine ora de implicare civică. Ar trebui să existe în licee. Este necesar să existe o oră special destinată acestui demers, nu să fie introdusă transversal (ca modul răspândit printre competențele și cunoștințele altor materii).
Rețelele sociale promovează conținut politic inclusiv către utilizatorii minori (cf. unui studiu Context.ro). Adolescenții sunt expuși la idei din întregul spectru politic, dar nu sunt echipați (de către școală) cu gândirea critică care să le permită să decodifice ce primesc din online. Liceenii petrec patru-cinci ore zilnic (!) pe rețelele sociale, iar în licee nu se poate găsi o oră dedicată care să le antreneze practic gândirea critică pentru a deconstrui ideile nu întotdeauna favorabile democrației, venite din online. În condițiile în care jumătate dintre cetățenii cu drept de vot au optat pentru candidați extremiști, iar 41% dintre tinerii din România sunt în favoarea unui regim autocratic, ora de implicare civică nu ar trebui să fie un opțional, ci parte din trunchiul comun. Chiar dacă se ridică problema curriculumului prea încărcat, miza apărării democrației este prea mare pentru ca acest curs să nu existe.
Cum ar putea arăta această oră de educație pentru cetățenie activă? Informațiile despre drepturi și responsabilități, despre instituții și cum funcționează sunt necesare, dar aride pentru un elev de liceu, mai ales în epoca hiperstimulării tehnologice. În plus, informațiile au nevoie să fie activate, au nevoie să fie puse în practică chiar din școală, pentru a genera efecte în viața de zi cu zi. Educația prin teatru este o metodă excelentă pentru implicarea elevilor. Avem avantajul că Occidentul a testat învățarea experiențială și știm cu certitudine că funcționează foarte bine. Educația prin teatru își are rădăcinile în Teatrul Oprimaților creat de regizorul Augusto Boal, pe fondul dictaturii militare din Brazilia, din anii ’70.
În timpul unui turneu într-o comunitate rurală, actorii coordonați de Boal au jucat o piesă care încuraja rezistența armată împotriva opresiunii. Țăranii au întrebat dacă actorii sunt gata să lupte efectiv alături de ei. Actorii au realizat atunci că promovau idei fără să-și asume consecințele reale. Complementar, Boal a constatat și că în unele cazuri se întâmpla și situația inversă: publicul rămânea spectator pasiv, chiar dacă mesajul era revoluționar. El a criticat teatrul convențional care transforma publicul într-un consumator de idei, nu într-un participant la schimbare. Boal a dorit să transforme „spectatorul” în „spect-actor” – o persoană care poate interveni direct în acțiunea scenică pentru a experimenta soluții la probleme sociale. După exil, Boal a sistematizat o metodă bazată pe ideile sale și astfel a luat naștere Teatrul Forum, în care publicul intervine în spectacol pentru a schimba cursul acțiunii.
Teatrul poate fi văzut ca repetiție pentru realitate – un laborator social unde grupurile pot experimenta forme de dialog și negociere înainte de-a le aplica în viața reală. Poziționare valabilă mai ales pentru teatrul implicat social și/sau politic. Extrapolând, educația civică prin teatru poate deveni și ea un asemenea laborator. Educația civică trebuie să abordeze teme complexe (identitate, echitate, putere), pe care teatrul le poate dramatiza în mod concret.
Teatrul este (și) pentru mine instrumentul prin care creez spații de dialog și de implicare civică atât în sala de spectacol, cât și în școli, prin intermediul Asociației Art Revolution. Realizăm ateliere în licee pentru că ne-am propus să completăm informațiile și abilitățile de care elevii au nevoie, dar pe care școala românească le acoperă parțial. Subiectele noastre sunt considerate dificile (în România), dar sunt esențiale pentru prezent: egalitatea de gen, prevenirea violenței de gen, educația sexuală, responsabilitatea civică și individuală, prevenirea comportamentelor de risc. Urmărim să împrietenim elevii cu aceste subiecte, de multe ori neabordate de profesori. Iar modalitățile creative, în speță teatrul, s-au dovedit extrem de atractive pentru elevi. Pe baza zecilor de ateliere realizate în ultimii șapte ani în licee, știm că o poveste scurtă, dramatizată într-o scenă de 10 – 15 minute, este cârligul perfect care captează atenția elevilor. Povestea este cea care schimbă complet paradigma și așteptările elevilor. Pentru că au în față o scenă de viață, înțeleg ușor subiectul și se recunosc în el. Deja nu mai este vorba de un concept de studiat (aceasta fiind una dintre zonele la care am observat rezistență), ci de experiențe la care se raportează direct. Adolescenții sunt deopotrivă surprinși și încântați că subiecte care îi preocupă intens, din sfera percepută ca fiind mai degrabă personală și față de care școala nu manifestă interes, sunt aduse în discuție în mod deschis. Situația dramatizată devine apoi material de studiu și baza pe care: (1) profesorul sau facilitatorul poate oferi cunoștințele teoretice și (2) elevii o folosesc pentru a exersa noi rezolvări sau cursuri de acțiune. Entuziasmul elevilor vine nu doar din alegerea subiectelor, ci și din metodă: din faptul că sunt încurajați să își exprime punctele de vedere (nu cunoștințele), din atitudinea de explorare (nu există răspunsuri greșite), din implicare directă și observarea imediată a efectelor (când oferă rezolvări alternative), din abordarea creativă care le oferă o mică pauză de la rigoarea obișnuită a cursurilor și un spațiu sigur de exprimare.
În general, în cadrul orelor bazate pe învățare experiențială, gândirea critică este stimulată și exersată prin: distingerea opiniilor de fapte, a argumentelor raționale de cele emoționale, comunicare bazată pe argumente, analiză a raporturilor de putere, rezolvare de conflict, exersare prin joc (teatru forum) a mecanismelor de intervenție democratică.
Educația prin teatru este folosită de cel puțin 15 ani de numeroase ONG-uri din România, care au dezvoltat expertiza necesară și au creat materiale care pot fi preluate de profesori. Educația civică în liceu nu poate fi exclusiv educație prin teatru, ci una dintre metodele care pot aduce elementul experiențial în predare.
Teatrul face casă bună cu implicarea civică, voință să fie. Iar noi vă așteptăm la teatru, până când teatrul va ajunge în fiecare clasă.
*Ozana Nicolau este dramaturg și regizor de teatru
Spectacolul (De)Conectat poate fi văzut la Teatrul Dramaturgilor Români.
Detalii, pe pagina: https://www.facebook.com/ArtRevolution.ro
