Pe aceeași temă
În acest supliment al revistei 22, fiecare autoare şi autor adresează câte un mesaj eventualilor cititori ai cărţii. Care ar fi lecţiile importante ale curentului de idei pe care îl prezintă în volum? Ce ar trebui reţinut de un cititor grăbit sau foarte grăbit?
Speranţa este, bineînţeles, ca volumul să informeze discursul celor ce împărtăşesc valorile şi principiile dreptei moderne sau pe cele ale comentatorilor din mass-media. Dar nu se limitează la atât. Speranţa este că el va incita un efort similar, care să vizeze teoriile şi şcolile de gândire ce inspiră viziunea şi mişcarea politică de stânga. Altfel spus, volumul este o invitaţie la dialog, dar şi o provocare.
Lista de teorii şi idei incluse şi prezentate în volum este departe de a fi exhaustivă. Este un punct de plecare şi, sperăm, un punct de reper. Sunt reunite, între aceste coperţi, prezentări de filosofii politice, fără de care nu am putea descrie civilizaţia occidentală contemporană cu tot ce o separă de altele (liberalismul clasic, libertarianismul, neoconservatorismul, paleoconservatorismul, tradiţionalismul), dar şi orientări în filosofie sau în critica culturală cu caracter mai contextual sau pasager, ce exemplifică faţete de nivel secund (cum ar fi „fenomenul“ „noilor filosofi“ francezi sau perspectiva gânditorilor de la New Criterion).
Sunt incluse atât programe de cercetare fundamentală care au reformat întreg evantaiul disciplinelor socio-umane (teoria alegerii publice şi economia constituţională, analiză economică a dreptului, şcoala austriacă, psihologia evoluţionistă), cât şi sistematizări conceptuale care pun în evidenţă anumite alternative instituţionale (instituţionalismul). Sunt discutate doctrine politice rezultate din aplicarea filtrului unor doctrine sociale în religie (creştin-democraţia), doctrine care şi-au găsit vectori politici şi spaţii de manifestare concrete în momente-cheie ale istoriei occidentale contemporane (ordoliberalismul) sau construcţii doctrinare ce îşi află justificarea în necesitatea unor alianţe ideologice, date de anumite obiective comune şi adversari comuni (fuzionismul).
O simplă privire asupra listei dovedeşte varietatea de „curente“ care influenţează intelectual, într-un fel sau altul, dreapta politică occidentală: şcoli de gândire în macroeconomie (monetarismul Şcolii de la Chicago, economia ofertei), aplicaţii ale uneltelor ştiinţei economice la studiul fenomenului istoric al creşterii economice (Noua Istorie Economică), doctrine moral-filosofice (obiectivismul), concepţii despre natura dreptului (evoluţionismul juridic), încercări de a explora relaţia capitalismului cu religia creştină, folosind unelte din sociologia religiei şi filosofia culturii (creştinismul şi economia de piaţă), orientări în studiul sociologic al clasei intelectualilor (sociologia „Noii Clase“) sau atitudini intelectuale animate de perspective critice asupra unor fenomene cu implicaţii instituţionale (antipsihiatria, futurismul şi antialarmismul).
Idei diverse, discipline diverse, perspective diverse. Ele au în comun faptul că sunt public recunoscute ca fiind o sursă de inspiraţie pentru acţiunea publică (dar nu numai politică) a dreptei occidentale contemporane. Iar ceea ce i-a unit pe toţi cei 21 de coautori ai acestei lucrări este convingerea că introducerea lor în circuitul românesc nu este numai salutară, dar şi absolut necesară. Este lista incompletă? Am recunoscut-o deja. Sunt uneori discuţiile şi interpretările oferite controversate sau perfectibile? Posibil. Important, însă, este ca dezbaterea să înceapă. Care sunt ideile din spatele retoricii de stânga şi de dreapta? Putem să depăşim retorica pură şi să discutăm substanţa empirică şi conceptuală a tezelor şi teoriilor ce dau fundamentul epistemic al spectrului politic doctrinar contemporan? Avem speranţa că răspunsul la această întrebare este un „da“ ferm.
Nu putem încheia, fără a ne exprima sincera apreciere pentru colegii noştri, autorii acestui volum, căruia am avut privilegiul să-i fim editori. Le mulţumim pentru efortul lor profesionist şi generos. Vrem, de asemenea, să le mulţumim prietenilor şi partenerilor de la Fundaţia „Konrad Adenauer“. Demararea şi finalizarea prezentului proiect este strâns legată de această Fundaţie, căreia sfera publică românească trebuie să-i fie atât de recunoscătoare. În sfârşit, dorim să mulţumim CADI, gazda acestui proiect, locul şi protagonistul unuia dintre cele mai interesante experimente organizaţionale şi intelectuale din România de azi.
* Suplimentul preia o variantă a Cuvântului înainte al editorilor publicat în volumul original.
