Pe aceeași temă
Cartea de faţă este şi o pledoarie pentru diversitate. Celor care încearcă să atribuie dreptei conservatoare sau liberale un coeficient de înnăscut şi incurabil radicalism, de ostilitate în raport cu modernitatea burgheză, autorii studiilor reunite aici le contrapun exact acest pluralism conceptual. Poţi fi un om de centru-dreapta susţinând ideile lui Russell Kirk şi William F. Buckley, pe cele ale lui Raymond Aron ori ale lui Jean-François Revel. Textele din volum construiesc liniile directoare ale unui cadru doctrinar, nu însă şi unul doctrinarist. Ţin să accentuez că este vorba aici de fundamentele gândirii antitotalitare din veacul al douăzecilea. Se uită adeseori ce rol important au avut gânditorii liberal-conservatori, de la Eric Voegelin la Aurel Kolnai, de la Raymond Aron la N. Steinhardt, de la Hayek la Peter Berger, în articularea unei filosofii opuse oricărei forme de servitute, exterioară sau interioară, impusă sau voluntară.
Spunea, odată, Daniel Bell că societatea civilă este numele politic al economiei de piaţă. Aici este miezul problemei: pentru Marx, pe urmele lui Rousseau, dar şi ale lui Hegel, fericirea umană putea fi atinsă doar în comunitatea perfectă. O asemenea stare de beatitudine postistorică nu putea fi atinsă, gândea Marx, decât prin abolirea proprietăţii private, a pieţei.
Găsim în acest volum argumente solide împotriva acestei autoînşelări, a promisiunilor emancipatoare care neagă dreptul individului la proprietate în numele unei utopii a egalităţii implacabile. Se discută aici, cu competentă acurateţe, despre variile feţe ale conservatorismului, despre geneza şi avatarurile neoconservatorismului, despre dinamica liberalismului de la John Stuart Mill şi Benjamin Constant la Robert Nozick şi Ludwig von Mises. Se explorează relaţia dintre tradiţia de centru-dreapta şi modernitate, precum şi intervenţiile noilor filosofi francezi din anii ´70 şi ´80, pe tema afinităţilor dintre stânga radicală şi totalitarismul bolşevic. În ce mă priveşte, cred şi astăzi că o lucrare precum Les Maîtres penseurs a lui André Glucksmann rămâne un reper crucial al dezvrăjirii intelighenţiei franceze şi al deconspirării resorturilor despotice aflate în chiar inima proiectului hegeliano-marxist.
Dreapta democratică nu a pactizat niciodată cu totalitarismul, nu a nutrit iluzii legate de despoţii fascişti. Critica dictaturii lui Mussolini, făcută de don Luigi Sturzo, părintele creştin-democraţiei italiene, rămâne de o impresionantă actualitate. Dreapta democratică a crezut în proiectul integrării europene, a refuzat şovinismele autarhice şi a respins orice mărginire exclusivistă. Aceasta este tradiţia din care se inspiră autorii din acest volum. O tradiţie a individualismului civic, a recunoaşterii faptului că, aşa cum scria cândva Arthur Koestler, există un număr de absoluturi morale care nu sunt negociabile. Gândirea de centru-dreapta se opune relativismului moral şi convingerii că binele şi răul sunt construcţii artificiale, în ultimă analiză maleabile şi interşanjabile.
Cartea de faţă a fost scrisă de un grup de intelectuali care îşi asumă, înainte de toate, valoarea libertăţii individului şi care înţeleg tradiţiile. În condiţiile în care sunt unii care afirmă că n-ar exista o asemenea constelaţie intelectuală în România, acest volum oferă argumente palpabile, incontestabile că lucrurile stau exact invers. Cu minime excepţii, stânga românească n-a reuşit să-şi definească nici „trecutul utilizabil“, nici aspiraţiile reale. Nu mă refer aici la personaje precare ca formulă teoretică, polemişti îndrăgostiţi de Žižek şi de Badiou, care se exprimă pe varii bloguri „de circulaţie internă“, ci la o stânga reală, deci una care ar îndrăzni să participe la o dezbatere serioasă, având în mână un volum precum acesta, o sinteză a propriilor tradiţii.
Nu spun că avem aici alfa şi omega a unei tradiţii care este mereu reînnoită, dar avem o operă în desfăşurare, un manifest pentru ceea ce se numeşte l´esprit des lieux. O ediţie următoare va include, nu mă îndoiesc, şi alte capitole, inclusiv unul despre gânditori precum Luc Ferry, Pierre Manent şi Pierre Rosanvallon.
Salut cu bucurie şi încredere apariţia acestei cărţi de referinţă, un adevărat dicţionar al ideilor care susţin centru-dreapta, o carte echilibrată, pasionantă, onestă şi riguroasă, un efort admirabil care aşează libertatea în centrul unor reflecţii de o vitală semnificaţie.
Washington, D.C.
29 aprilie 2011
*Suplimentul preia o variantă a Postfeţei lui Vladimir Tismăneanu publicată în volumul original.
