22 PLUS, nr 335: Concurenţa produce creştere

Andreas Schwab | 20.03.2012

Pe aceeași temă

Dreptul european al concurenţei trebuie să fie actualizat încontinuu pentru a face faţă noilor provocări.

Cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a Raportului anual asupra politicii de concurenţă, aş vrea să subliniez că această politică a Uniunii Europene aduce numeroase beneficii în termeni de bunăstare a consumatorilor, de condiţii de concurenţă loiale pe piaţă şi a constituit un instrument esenţial pentru eliminarea obstacolelor în cadrul pieţei comune. Mai mult, sunt convins că, în această perioadă de criză pe care o traversăm din 2008, pieţele competitive sunt cel mai bun mod de a promova la nivel global companii de succes.

În acelaşi timp, dreptul european al concurenţei trebuie să fie actualizat încontinuu pentru a face faţă noilor provocări. De aceea, aş vrea să mă concentrez în acest articol asupra celor două chestiuni majore ale Raportului asupra politicii de concurenţă din acest an: în primul rând, asupra cartelurilor şi a recursurilor colective şi, în al doilea rând, asupra politicii amenzilor aplicate de Comisia Europeană.

 

Carteluri şi recursuri colective

Cartelurile elimină orice posibilitate pentru industrie de a se reinventa şi orientează activitatea economică către maximizarea colectării rentelor, în loc să o orienteze către inovaţie. Sunt convins că avansarea integrării pe piaţa unică europeană este esenţială pentru a oferi companiilor europene oportunităţile de care au nevoie pentru a concura la nivel global. O piaţă de dimensiuni europene oferă, de asemenea, întreprinderilor mici un bazin de clienţi potenţiali suficient de larg pentru a lansa idei novatoare cu potenţial de creştere şi oferte de muncă.

Practicile interzise prin Articolele 101 şi 102 ale Tratatului sunt cele ce dăunează concurenţei şi bunăstării consumatorilor. Consumatorii trebuie să plătească mai mult din cauza existenţei unui cartel, iar întreprinderile suportă pierderi de profit de pe urma înţelegerilor ilegale, suferind daune considerabile din cauza efectelor negative ale acestor încălcări ale dreptului concurenţei, fie din propriile buzunare, fie la nivelul bilanţului anual. Prin urmare, este nevoie de un control public puternic asupra respectării regulilor concurenţei, capabil de a detecta comportamentele ilegale (în cazul unor carteluri particulare), şi de mecanisme disuasive credibile, sub forma amenzilor şi a altor posibilităţi de reparaţie. În plus, este nevoie de un sistem eficace de aplicare a normelor prin recursuri private, care le permite celor ce au fost vătămaţi să obţină compensaţiile la care au dreptul.

Daunele totale cauzate de o singură încălcare a normelor de concurenţă, de exemplu, un acord de fixare a preţurilor la scara UE, pot fi considerabile. Şi totuşi, daunele suferite de fiecare victimă la nivel individual tind să fie mai mici decât costurile procedurilor judiciare necesare pentru a obţine compensaţie. Pentru a oferi un acces suficient la justiţie, în special consumatorilor şi IMM-urilor, victimele cartelurilor ar putea fi autorizate să strângă împreună plângerile individuale printr-un mecanism eficace de recurs colectiv.

În prezent, se discută diferite opţiuni asupra următorilor paşi ce ar trebui urmaţi în privinţa introducerii recursurilor colective la nivelul UE – dacă, în cele din urmă, Comisia va decide să prezinte o propunere legislativă privind recursul colectiv, un principiu al acţiunilor complementare, potrivit căruia asigurarea respectării regulilor prin plângeri individuale nu poate fi declanşată decât dacă a existat în prealabil o decizie a Comisiei sau autorităţilor naţionale competente constatând încălcarea regulilor concurenţei.

În ceea ce priveşte recursurile colective în cadrul politicii de concurenţă, anumite garanţii specifice ar trebui să fie luate în considerare pentru a preveni dezvoltarea unui sistem de acţiune colectivă (class-action) în stil american, implicând plângeri neserioase şi litigii excesive. În plus, trebuie să asigurăm egalitatea armelor în cadrul procedurilor judiciare, prin adoptarea unor standarde armonizate la nivelul UE acoperind, între altele, următoarele puncte:

– grupul reclamanţilor trebuie să fie clar identificat înainte ca o plângere să poată fi introdusă şi reclamanţii trebuie să fie în orice moment liberi să recurgă la opţiunea plângerii individuale în faţa unui tribunal competent;
- pe deasupra, compensaţia nu trebuie să poată fi acordată decât pentru daunele suferite efectiv, iar daunele punitive şi onorariile contingente trebuie să fie interzise;
- mai mult, principiile generale de proporţionalitate şi subsidiaritate trebuie să fie respectate.

Costurile procedurale şi, prin urmare, riscul implicat de acţiunea în justiţie trebuie să fie suportate de partea care pierde în cadrul procedurii. În plus, fiecare reclamant trebuie să aducă dovada propriei pretenţii. Procedurile nu ar trebui să fie finanţate dinainte de către terţi şi ar trebui să fim conştienţi şi de faptul că un sistem de acţiune colectivă ar putea să fie contrar Constituţiei unora dintre statele membre şi ar putea, prin urmare, să afecteze drepturile oricărei victime care ar putea, fără să îşi dea seama, să participe la procedură, chiar dacă aceasta ar fi în continuare obligată de decizia curţii. Mai mult decât atât, în urma deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazurile Pfleiderer (C-360/09) şi CDC Hydrogen Peroxide (C-437/08), Comisia trebuie să se asigure că recursul colectiv nu pune în pericol efectivitatea sistemului de exempţii şi a procedurii de rezolvare a disputelor.

În plus, mecanismele de rezolvare a disputelor pot fi eficace şi pot constitui o alternativă viabilă la reparaţia obţinută pe cale judiciară. Trebuie totuşi semnalat că aceste mecanisme depind întotdeauna de disponibilitatea întreprinzătorului de a colabora. În acest context, disponibilitatea unui sistem de reparaţii pe cale judiciară efectiv ar reprezenta un puternic stimulent pentru ca părţile să se pună de acord asupra unei rezolvări în afara tribunalelor. Totuşi, aceste mecanisme ar trebui să rămână, aşa cum le arată şi numele, alternative, şi nu o condiţie prealabilă pentru reparaţia obţinută pe cale judiciară.

 

Politica în materie de amenzi a Comisiei Europene

Politica în materie de amenzi a Comisiei este un instrument important pentru controlul public asupra aplicării regulilor de concurenţă ale UE şi, în acelaşi timp, funcţionează ca element disuasiv. Comportamentul uman în acest context poate fi influenţat nu numai prin impunerea de penalităţi, ci şi prin încurajarea conformităţii. În consecinţă, la nivelul Parlamentului European, promovăm o abordare care serveşte ca factor disuasiv şi, în acelaşi timp, încurajează conformitatea.

În prezent, metoda pentru stabilirea amenzilor este considerată un instrument nonlegislativ - Liniile directoare din 2006 în materie de amenzi. La nivelul Parlamentului, am îndemnat Comisia Europeană să introducă o bază detaliată pentru calcularea amenzilor, alături de noi principii pentru amenzi, în Regulamentul CE nr. 1/2003, care reglementează procedura aplicabilă pentru comportamentele anticoncurenţiale sancţionate de articolele 101 şi 102 ale Tratatului.

În paralel, Comisia ar trebui să-şi revizuiască liniile directoare pentru amenzi şi să evalueze anumite principii, ca, de exemplu, luarea în considerare a interacţiunii dintre responsabilităţile publice şi private în virtutea dreptului concurenţei la nivelul UE. În acest caz, Comisia ar trebui să ofere mai multe stimulente reflectate în maniera în care amenzile iau în considerare eventualele compensaţii deja plătite terţilor. În consecinţă, autorul încălcării regulilor ar putea fi încurajat să plătească daune în cadrul unei înţelegeri în afara tribunalului, înainte ca decizia finală asupra amenzii să fie adoptată. Un asemenea stimulent ar putea contribui la sporirea eficienţei reparaţiei daunelor şi ar prezerva poziţia Comisiei ca actor cheie al controlului public asupra aplicării dreptului concurenţei.

Una dintre ultimele preocupări pe care le avem porneşte de la numărul crescut de cereri de reducere a amenzilor motivate de incapacitatea de a plăti, în special a întreprinderilor centrate pe un singur produs sau a IMM-urilor. După cum a anunţat şi vicepreşedintele Comisiei, Joaquin Almunia, Parlamentul European aşteaptă acum o adaptare a regulilor privind amenzile, în special pentru aceste două categorii de întreprinderi.

Aceste măsuri sunt în curs de dezbatere în acest moment şi vor contribui la integrarea şi interconectarea pieţelor europene. Ele trebuie, prin urmare, să rămână o prioritate, întrucât reprezintă un pas înainte nu numai pentru politica concurenţei, ci în general în cadrul strategiei europene pentru creştere economică şi locuri de muncă. Iar acestea sunt exact lucrurile de care avem nevoie în momente de recesiune economică, pentru a ne putea redresa.

Andreas Schwab este un politician german şi deputat european începând cu 2004. Titular al unei diplome de doctorat în drept obţinute la Universitatea din Freiburg, el aparţine Grupului PPE şi este membru al Comisiei pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor. Dr. Schwab este raportor al Parlamentului European asupra Raportului anual privind politica de concurenţă, text adoptat în noiembrie 2011.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22