Pe aceeași temă
Suntem încă în plină incertitudine, dar cel puțin ne putem gândi la câteva lecții ale săptămânilor și lunilor precedente.
1. Problemele apar unde mecanismele Uniunii sunt slabe
O știam din timpul crizei financiare, dar poate că istoria a meritat să se repete. Ce s-a întâmplat cu un deceniu în urmă? O criză pornită din Statele Unite ale Americii a găsit în Uniunea Europeană suficiente porți de intrare pentru a lovi năprasnic în economii și societăți.
Moneda unică, la un deceniu de existență, era încă la stadiul de experiment în curs de reușită, cu precizarea foarte importantă că navigase doar pe ape limpezi. Nu traversase încă vreo criză. Un fel de euforie traversa economiile europene, mai ales cele mai fragile din sudul Uniunii, care vedeau în apartenența la zona euro o oportunitate de a se lansa în împrumuturi ieftine. Criza financiară a generat o criză bancară și a creditelor suverane, apoi o criză economică și socială, în cele din urmă o criză de încredere. Eurozona a înțeles, în mijlocul furtunii, că are nevoie de coordonare bugetară și așa a apărut „Semestrul European”. A înțeles că are nevoie de coordonare pe tărâm bugetar și fiscal, tabuuri ale competențelor naționale înainte de criză. Când mulți se pregăteau să cânte prohodul zonei euro, „zidul de foc” al Băncii Centrale Europene a potolit îngrijorările. Ce s-a întâmplat acum? Criza coronavirusului a lovit în mecanismele înțepenite ale competențelor naționale în politicile sanitare. În prima fază, insularizarea a luat locul cooperării, cu consecințe nefaste chiar asupra imaginii proiectului european. Statele s-au închis în ele, au naționalizat resurse, au blocat mecanismele pieței unice. Slaba experiență în cooperarea din cadrul politicilor de sănătate a avut consecințe nefaste.
2. Am văzut chipul Europei extremei drepte
Să revenim la frontierele interne în Europa. Să revenim la dreptul suveran al statelor de a-și apăra economia, chiar cu prețul protecționismului. Să controlăm tot ce intră, Bruxelles-ul nu ne poate obliga să primim orice și pe oricine în interiorul granițelor noastre. Străinii pot fi periculoși.
Și iată că, pentru câteva săptămâni, ceva din visul extremei drepte a devenit realitate. Granițe închise, medicamente și produse sanitare rechiziționate, fluxuri de mărfuri și de persoane blocate.
Cozi kilometrice de TIR-uri de la punctele de frontieră, lipsă de mână de lucru sezonieră din cauza blocării liberei treceri, nervi și, mai cu seamă, o birocrație suplimentară pentru asigurarea trecerii. Adesea, negocieri politice și diplomatice, uneori tensionate, așa cum au fost cele dintre București și Budapesta pentru crearea „culoarelor verzi” care au permis românilor din diaspora să revină în țară. Desigur, toate au fost măsuri excepționale, de urgență.
Dar nimeni nu poate garanta că, odată precedentul creat, un lider populist nu va invoca o criză sau un diferend de orice natură. Să nu uităm, una dintre caracteristicile populismului tocmai aceasta este: funcționează în mod de criză continuă. Iar dacă vrem să știm cum arată Europa populiștilor, tocmai am văzut un crâmpei.
3. „Uniunea iese întărită din crize” – rămâne să se verifice
Este deja un loc comun să apelezi la formula lui Jean Monnet potrivit căreia Europa se călește în crize. Da, trecutul îi dă dreptate acestui fondator. Dar istoria se repetă? Rămâne de văzut.
Criza coronavirusului a lovit nu doar economia, dar și un întreg eșafodaj de reguli, standarde și cutume care constituiau (constituie) țesătura fină a Uniunii Europene: piața unică, libertățile, solidaritatea, încrederea.
Tot ceea ce s-a negociat cu greu (și cu nenumărate compromisuri de toate părțile) timp de șapte decenii a fost grav avariat în doar câteva zile, la declanșarea crizei sanitare.
Vorbim despre revenirea economiilor, dar misiunea și mai grea va fi refacerea acestui țesut european, evitând pericolul căderii în populism și naționalism, fie el și economic. Aceasta este criza mai profundă decât cea a economiilor – și este bine să ne gândim la Jean Monnet.
4. Uniunea Europeană are dușmani
După căderea Zidului Berlinului, ceea ce era atunci Uniunea Europeană a intrat în euforia „imperiului pașnic”. Un spațiu al bunăstării și păcii care nu se extinde cu forța în teritoriile vecine – dimpotrivă, vecinii se înghesuie să intre în el.
Vraja s-a rupt odată cu pasul către ceea ce Rusia consideră spațiul ei de influență. Încheierea acordurilor de asociere și liber schimb cu statele Parteneriatului Estic a determinat reacția agresivă a Kremlinului, inclusiv prin războiul hibrid.
Rusia nu are niciun interes ca aceste state să aibă succes în cadrul sistemului liberal european. Îi sunt prea apropiate, iar Vladimir Putin înțelege amenințarea existențială: va fi un exemplu și pentru societatea rusă.
Criza coronavirusului a amplificat confruntarea, odată cu intrarea Chinei în războiul dezinformării.
Europei democratice și liberale i se opune acum sistemul autoritar, al partidului unic comunist chinez sau al „verticalei puterii” de la Kremlin.
Confruntarea va fi pe termen lung, iar existența adversarilor care și-ar dori modelarea Europei după chipul și asemănarea lor este o ocazie nesperată de a ne privi în oglindă, fie și critic. S-ar putea chiar să fie dușmanul de care aveam nevoie. //
