Cine mai vrea să fie Charlie? Satiră și religie după atacul de la Charlie Hebdo

Oricât s-ar încerca escamotarea, o oarecare prudență în tratarea subiectelor religioase s-a instalat, chiar și în satiră.

La șapte luni de la executarea cu sânge rece a jurnaliștilor săptămânalului Charlie Hebdo, redacția se confruntă cu o stranie criză: ce­lebrul Luz și-a anunțat plecarea, iar re­dac­to­rul-șef, Laurent Sourisseau, mai cunoscut sub semnătura Riss, a declarat public, într-un interviu dat revistei germane Stern, că revista nu va mai difuza caricaturi cu profetul Mahomed. Celor care l-au acuzat de lașitate, le-a răs­puns că provocările de acest fel, menite să arate că liber­tatea de exprimare nu se opreș­te la poarta autorităților religioase, nu mai sunt necesare azi, fiindcă „greșelile pentru care ai putea blama islamul se pot găsi și în alte religii“. Revista va con­tinua deci, în forme subtile sau frapante, cri­tica islamiștilor fundamentaliști, a ierarhilor ca­tolici abuzivi, a evreilor războinici, a tuturor fanaticilor care folosesc religia pentru a limita drep­tul fundamental la libertate. Totuși, o sta­re de depresie persistă în redacție, devenită un buncăr cu pază permanentă, cu toate că situația financiară a publicației n-a fost nicio­dată mai înfloritoare: 120.000 de exemplare tiraj săptămânal (față de 40.000 anterior atacului), la care se adaugă peste 200.000 de abonamente și încasările record de la nu­mărul comemorativ, când s-au vândut aproa­pe 8 milioane de exemplare. Pe Luz, figuri ca Sarkozy sau Mahomed au încetat să îl ins­pire, s-a săturat și pleacă, scrie Libération. Dar cel mai greu de surmontat este tra­u­ma absenței celor 12 colegi măcelăriți ca pedeapsă pen­tru a-l fi batjocorit pe Profet, după cum asuma filiala din Yemen a Al-Qaeda.

Într-o analiză publicată de Niemanreports sub titlul Arta ofensatoare, Jonathan Guyer încearcă să delimiteze ce rămâne din rolul de „câine de pază“ al jur­nalismului satiric, incluzând caricatura, atunci când e vorba de critica instituțiilor religioase de pe mapamond. Liderii religioși se dovedesc adesea mai agresivi decât potentații politici în reprimarea vocilor critice, invocând intan­gi­bi­litatea figurilor și simbolurilor din cărțile sfin­te. Împotriva revistei palestiniene Al-Hayat al-Jadida s-a declanșat o anchetă poliție­nească cerută de președintele Autorității Pa­lestiniene, Mahmoud Abbas, la o lună după ce acesta participase alături de liderii lumii la marșul solidarității din Paris. Revista pu­bli­case caricaturi cu Profetul sub semnătura lui Sabbaneh, condamnat anterior la cinci luni în­chisoare pentru alte desene critice la adresa Israelului și a liderilor palestinieni deopotrivă. Președintele Abbas a motivat investigația ară­tând că simbolurile religioase trebuie res­pec­tate înainte de orice altceva.

Mai rar în Europa și America civilizată (tocmai de aceea atacul de la Charlie Hebdo a fost un șoc), dar frecvent în Orientul Mijlociu și în spațiul asiatic, caricaturiștii se confruntă cu puș­căria, amenințări cu moartea și cu supri­marea publicațiilor sau canalelor TV. Suedezul Lars Vilks a fost amenințat cu exterminarea de islamiști pentru caricaturile cu Mahomed, iar Zapiro, desenator faimos din Africa de Sud, a fost persecutat pentru ironia „Alți pro­feți sunt urmați de credincioși cu mai mult umor“. Un proces intentat caricaturistului Musa Kart de premierul turc Erdoğan a dus la o condamnare de nouă ani închisoare, sen­tin­ță încă nedefinitivă. Exemplele pot continua cu cazuri extrem de grave din țări islamice, unde libertatea de exprimare este un vis.

Oricât s-ar încerca escamotarea, o oarecare prudență în tratarea subiectelor religioase s-a instalat, chiar și în satiră. Deși crede că li­ber­ta­tea de exprimare n-ar trebui să cunoască li­mi­tări, totuși Joseph Moukarzel, redactorul șef al revistei satirice libaneze Ad Dabbour - Vies­pea, foarte curajoasă într-o țară multicon­fesională măcinată de 15 ani de război civil, mărturisea că religiile nu trebuie atacate frontal, poate doar capii religioși, dar fără să se aducă atingere credinței. „Dacă ataci di­rect o religie“, afirma Moukarzel în Le Figaro, „le oferi extremiștilor un argument forte pen­tru a recruta prozeliți printre cei ce se simt respinși și nerespectați“. La 10 ani de la pu­blicarea celor 12 caricaturi reprezentându-l pe Profet în ziarul danez Jylands-Post, riposta a luat formele sângeroase ale terorismului re­li­gios, exercitat prin organizații ca ISIS, Al-Qa­eda, Boko Haram etc. Într-o dezbatere citată de Matei Vișniec pentru RFI, mai mulți inte­lectuali au pus degetul pe rană: societatea fran­­ceză après Charlie Hebdo cunoaște o gravă angoasă provocată de teama do­minației musulmane (Michel Houellebecq), iar marile manifestații emoționale nu fac decât să stimuleze islamofobia în Europa, adâncind clivajul dintre Occident și Orient (Emmanuel Todd).