Controverse in cercetarea opiniei publice

Dr. GUNTER W. DILL, presedintele Fundatiei Konrad Adenauer, Bucuresti
Discrepante intre prognoze si realitate

Momentul pentru o discutie despre sondajele de opinie nici nu ar fi putut fi mai bine ales. Problema seriozitatii si a increderii in sondajele de opinie din domeniul politic este extrem de controversata nu numai in Romania. Si la alegerile parlamentare din Germania, din septembrie, institutele de sondare a opiniei publice au avut rezultate si estimari total gresite, iar acest lucru nu se intampla pentru prima oara. Multi observatori au analizat din nou motivele care au stat la baza acestei discrepante intre prognoze si realitate. Institutele de sondare a opiniei publice au sustinut in repetate randuri ca procedeaza extrem de metodic si reprezentativ in munca lor de chestionare a esantioanelor selectionate. De aceea, ne intrebam: avem de a face cu o problema de profesionalism sau trebuie sa nutrim suspiciunea ca cel care a comandat si platit aceste sondaje de opinie s-a asteptat si la anumite rezultate? Avem printre noi, ca oaspete, un specialist extrem de competent din Germania, d-na doctor Viola Neu. Dupa ce si-a incheiat masterul in stiinte politice la Facultatea din Mannheim, d-na Neu a venit la Fundatia Konrad Adenauer si a lucrat la Departamentul cercetarea empirica a opiniei publice. Domnia sa a completat ulterior acest camp extrem de vast de lucru cu domeniul extremismului.
Ca parteneri de discutie ai d-nei Viola Neu avem trei experti romani renumiti: pe sociologul profesor doctor Dumitru Sandu, de la Universitatea Bucuresti, pe d-l Mircea Kivu, directorul IMAS, si pe d-l Sebastian Lazaroiu, directorul CURS.

Luni, 31 octombrie, Fundatia Konrad Adenauer din Bucuresti a organizat dezbaterea cu tema Controverse in cercetarea opiniei publice. La dezbatere au participat sociologi, reprezentanti ai institutelor de sondare a opiniei publice, studenti, mass-media.
Prezentam in continuare fragmente din aceasta dezbatere.

Cercetarea opiniei publice - controverse

Viola Neu (Fundatia Konrad Adenauer, Berlin): In Germania, alegerile parlamentare federale din 2005 au reprezentat o adevarata surpriza, mai ales in ceea ce priveste capabilitatea institutelor de sondare a opiniei publice. A doua zi dupa alegeri, cei care pierdusera nu erau partidele, ci, potrivit mass-media, institutele de sondare a opiniei. Oare institutele au pierdut intr-adevar sau au cautat sa manipuleze opinia publica si ce solutii exista la o atare situatie?
In ciuda asteptarilor, Uniunea Crestin-Democrata a obtinut numai 35% din voturi. In sondajele preelectorale ea se bucura de 41-43%. Aceasta diferenta nu mai poate fi explicata printr-o eroare de esantion, adica printr-o greseala de metodica. Ne punem atunci intrebarea: care au fost cauzele?
Pe de o parte, as vrea sa critic asa-zisa “intrebare de duminica”: “Daca duminica viitoare ar fi alegeri, pe cine ati vota?”. Din punctul de vedere al cercetarii electorale, aceasta intrebare este una dintre cele mai proaste posibil pentru a putea afla tendintele in randul electoratului si pentru a-ti construi o strategie in baza datelor obtinute. Pe de o parte, datorita naturii intrebarii, oamenii sunt oarecum obligati sa se decida pentru una sau alta dintre alternative, desi, de cele mai multe ori, ei opteaza pentru o solutie de mijloc. In acelasi timp, mai exista si alternative - partide care ar putea fi votate, dar care au sanse foarte mici de reusita si care nu sunt incluse in lista de posibilitati atunci cand se raspunde la aceasta intrebare. In al doilea rand, aceasta “intrebare de duminica” mai are neajunsul ca foarte multi oameni nu raspund la ea. CDU/CSU inregistrau in primavara acestui an aproximativ 50% in sondaje. Daca pornim de la premisa ca jumatate dintre cei chestionati nu si-au exprimat optiunea electorala, acesti 50% nu inseamna in realitate decat 25% dintre alegatorii cu drept de vot. Din aceste cifre vedeti si diferentele dintre rezultate si sondaje. Iar aceasta situatie se datoreaza faptului ca institutele aduna procentele exprimate pentru unul sau altul dintre partide, astfel incat se obtine in final 100%. In Germania tine de noroc daca procentul persoanelor indecise este sau nu publicat.

O intrebare care satisface nevoi mediatice

Daca vrem sa masuram potentialul electoral, institutele ar trebui sa puna foarte multe intrebari, sa existe alternative in ceea ce priveste comportamentul electoral, sa existe variante pentru diversele simpatii pentru partide, grade diferite de respingere a unora sau a altora, pentru a avea astfel o imagine mai clara despre situatia reala a unui partid inainte de alegeri. Insa beneficiarii, fie ei partide sau trusturi de presa, dar si institutele de sondare a opiniei, se orienteaza dupa rezultatele obtinute in urma “intrebarii de duminica”. Pe scurt, ei nu au un interes stiintific sa afle cat de stabil este electoratul. Aceasta intrebare satisface in primul rand nevoi mediatice. Ea poate arata cat de stransa este o cursa electorala si bineinteles ca mass-media sunt interesate ca publicul sa fie permanent tinut in tensiune si, implicit, tirajele publicatiilor si audienta posturilor de televiziune si de radio sa fie cat mai mare.
Stim de foarte multi ani ca electoratul din Germania s-a schimbat aproape cu totul. In anii ‘70, in baza anumitor trasaturi individuale, puteam sa realizam destul de usor o prognoza buna despre cum urma sa aleaga persoana in cauza. Aproximarea comportamentului electoral individual avea atunci un grad de probabilitate de 75%. Daca luam astazi in calcul aceleasi trasaturi ale unor indivizi, probabilitatea ca noi sa avem dreptate in estimarile noastre este de maximum 15%. Numai ca institutele de sondare a opiniei, dar si cercetarea la nivel universitar continua sa puna aceleasi intrebari. Toata lumea se comporta de parca nimic nu s-ar fi schimbat in tot acest interval. Nu se fac noi cercetari, nu se alcatuiesc noi modele de chestionare pentru a intelege mai bine comportamentul de astazi al alegatorului. Intrebarile insele nu mai corespund lumii de astazi si schimbarilor care s-au produs la nivelul electoratului.

Sondajele de opinie nu sunt prognoze

In ceea ce priveste infailibilitatea prognozelor, imediat dupa alegeri, mass-media au afirmat ca institutele au publicat prognoze gresite. Eu nu pot decat sa iau apararea acestui domeniu al cercetarii opiniei publice si sa spun ca asemenea studii nu trebuie privite drept prognoze. Cercetatorii opiniei publice nu sunt profeti, nu sunt clarvazatori, nu ne uitam intr-un glob de cristal si prevestim viitorul si nici nu realizam prognoza meteo. Noi stim doar ca intr-o anumita zi poate fi masurat si inregistrat un anumit comportament electoral. Iar asa ceva nu are calitatea unei prognoze, ci este doar o descriere a tendintelor si a starii de fapt la momentul respectiv. Cei care transforma asemenea descrieri in prognoze nu fac decat sa comita o grava eroare.
Ce s-a schimbat in ultimii ani in modul de realizare a sondajelor electorale este insa presiunea financiara. Este o problema extrem de mare, cu care se confrunta atat cel care furnizeaza aceste servicii, cat si beneficiarul. Presiunea este asa de mare, incat astazi chestionarele se mai fac numai telefonic, convorbirile durand foarte putin. Aproape ca nu mai putem vorbi despre chestionari intre patru ochi. Care sunt consecintele? Nu mai putem apela si la metode alternative de chestionare, cum ar fi cele vizuale. Ne concentram foarte mult asupra convorbirii telefonice, canalul de comunicare astfel ales este extrem de limitat din punct de vedere metodologic. Apoi, din cauza presiunii timpului, gradul de exploatare a informatiilor obtinute este foarte mic. Institutele de sondare a opiniei nu detin numerele telefoanelor mobile ale cetatenilor, ci numai pe cele ale posturilor telefonice fixe. Intrucat societatea a devenit din ce in ce mai mobila, oamenii sunt greu de contactat prin intermediul retelei telefonice fixe. Asta inseamna ca trebuie sa pornim de la premisa ca acest grad de exploatare a informatiilor obtinute pe calea telefonica se ridica la maximum 50%, fapt care se rasfrange asupra reprezentativitatii sondajului respectiv. Un sondaj nu este reprezentativ daca este chestionat un anumit numar de oameni, ci daca este chestionat un numar minim de oameni, de obicei 1.000, care au fost selectionati in mod corespunzator. Avand in vedere aceasta presiune a timpului, precum si gradul scazut de exploatare a datelor, nu putem afirma ca sondajele de opinie din Germania sunt reprezentative. In Germania exista doar doua institute de sondare a opiniei care publica date brute, adica cifre social-structurale care nu au fost inca prelucrate si interpretate din punct de vedere politic. Noi, cei care lucram in cadrul Fundatiei Konrad Adenauer, avem o formula standard de interpretare pe care trebuie sa o respectam si care este si foarte transparenta. De asemenea, noi publicam partial si date neprelucrate si neinterpretate inca.
Personal, nu pot sa acuz institutele germane ca au vrut sa manipuleze in mod constient opinia publica. Presiunea de a supravietui din punct de vedere economic pe piata este foarte mare si stim cu totii ca din cercetare politica este greu sa traiesti, deoarece comenzile sunt rare, beneficiarii nu au nici ei foarte multi bani, daca este vorba de partide, iar mass-media dau asemenea comenzi numai atunci cand ne aflam intr-un an electoral.

Comportamentul electoral este imprevizibil

Nimeni nu a putut dovedi pana acum ca datele publicate, fie ele bune sau rele pentru un partid anume, pot atrage un anumit comportament electoral care sa fie previzibil si sa poata fi planificat. De exemplu, CDU a inregistrat rezultate foarte bune anul acesta in sondaje. In stiinta comunicarii exista o teza care presupune ca oamenii mai degraba sar in trenul invingatorului si merg cu acesta decat sa-l sprijine in continuare pe invins.
Conform acestei teze, CDU ar fi trebuit sa obtina pana la urma 46-48%. Dar mai exista si o a doua teza, a “efectului milei fata de invins”, numai ca nici aceasta nu poate fi considerata relevanta. Stim din experientele acumulate vizavi de aceste teze ca efectele nu sunt niciodata previzibile. Ele pot aparea, dar acest lucru nu este sigur. Iata de ce o manipulare prin intermediul cifrelor publicate este putin probabila si nu-si are sensul. De asemenea, nu cred sa fi avut loc asa ceva, deoarece datele furnizate de catre institute au fost foarte asemanatoare. Pe parcursul intregii campanii electorale, diferentele inregistrate intre valorile publicate de catre diversele institute s-au ridicat la cel mult 1-2%. De aceea putem porni de la premisa ca institutele nu au publicat decat ceea ce au considerat ele a fi corect. Sunt convinsa ca aceste date au fost manipulate intr-o mica masura prin interpretarea politica la care au fost supuse. Adevarata problema o reprezinta metodologia folosita. Avem aceasta presiune financiara mare care ne apasa si care obliga institutele sa realizeze in foarte putin timp sondaje nu intotdeauna cu mijloacele cele mai adecvate. Timpul determina rezultatele, iar cel care plateste poate hotari si asupra calitatii sondajului cerut. Cine plateste putin primeste un produs de o calitate scazuta.

Credibilitatea sondajelor de opinie

Dumitru Sandu (Universitatea Bucuresti): Intrebarea pe care mi-am asumat-o este in zona consecintelor pe care le au sondajele deficitar realizate sau transmiterea proasta a sondajelor - zona credibilitatii. Stim destul de multe in legatura cu situatia problematica a credibilitatii sondajelor la nivelul elitelor politice si al celor din media. Dar nu stim aproape nimic in legatura cu credibilitatea sondajelor la nivelul populatiei, cea de la care culegem informatia, cei pentru care conteaza jocul democratic. Avem niste ipoteze care spun ca ce se discuta in media, ce spun politicienii, ce spun analistii se transmite la populatie si in felul acesta ii influentam credintele si, mai departe, comportamentele. Faptul ca gresim la o predictie electorala o data sau de doua ori este un eveniment care se consuma relativ rapid. Daca la nivel societal insa se constituie o imagine de lipsa de credibilitate a sondajelor, atunci jocul democratic este in pericol. Credibilitatea sondajelor este un bun public pentru care nu exista un gen de Oficiu de Protectia Consumatorului, deocamdata.

O controversa puternica in Romania

Am gasit foarte putine informatii in legatura cu increderea pe care o are cel intervievat in sondaje. Baza pe care o folosesc este Barometrul de Opinie Publica din primavara lui 2001. Procentele s-au mai schimbat, dar structura e in mare aceeasi. Practic, starea de opinie a populatiei din Romania in legatura cu credibilitatea sondajelor este una de controversa puternica. In 2001, 40% dintre romani nu urmarisera nici un sondaj. Avem un segment de populatie extrem de puternic pe care nu-l intereseaza, are alte probleme, e sarac, pleaca la lucru etc. Ne raman 60%, care se impart in doua: 40% sunt cei care s-au uitat cel putin la rezultatele unui sondaj si au incredere in ele; 20% s-au uitat, au vazut, dar n-au incredere. Aceasta structura se modifica in functie de perioada electorala, inainte sau dupa alegeri.
Dupa parerea mea, situatia credibilitatii in materie de sondaje seamana mult cu asteptarile pe care le au ascultatorii unui post de radio in legatura cu un meci de fotbal. Ascultatorul nu vede meciul de fotbal, aude ce zic comentatorul si specialistii, insa el nu vede niciodata echipa care joaca. Nu stim daca imaginea de credibilitate pe care si-o fac oamenii in legatura cu sondajele e in functie de ce zice un analist sau altul. Datele partiale pe care le avem arata ca ceea ce spun comentatorii si ce apare in presa despre credibilitatea sondajelor nu este foarte important. Oamenii isi formeaza pareri, impresii in legatura cu ce e cu sondajele si din media, dar nu in principal din media, ci cu ajutorul altor factori. In primul rand, interesele personale. Cine este interesat de politica, de stiri e foarte atent si tinde sa aiba incredere in sondajele de opinie.

Transparenta, profesionalism, capacitate de intelegere

Ce e de facut pentru a spori credibilitatea sondajelor? Primul cuvant-cheie pentru sporirea credibilitatii in sondaje este transparenta. Sugerez cateva conditii minime: transparenta sursei de finantare, apoi culegerea datelor. Al doilea cuvant-cheie - profesionalismul. Ipoteza mea de lucru este ca toate sondajele din Romania sunt bine facute. Profesionalizarea care ne intereseaza in clipa de fata este la nivelul celor care selecteaza sondajele pentru distribuire in mass-media si al celor care interpreteaza. Cum faci ca ceea ce se publica sa fie selectat cum trebuie? Pentru ca nu e meseria jurnalistului sa spuna care e sondajul bun si care nu. Al treilea element-cheie: capacitatea de intelegere a credibilitatii la nivelul populatiei. Avem un deficit atat de mare de cunoastere in ce priveste mecanismele de producere a acestor imagini de “am incredere/n-am incredere”, incat orice politica serioasa in materie de stimulare a credibilitatii sondajelor trebuie sa porneasca de aici.
Se tot discuta despre manipulare. E foarte greu sa manipulezi un sondaj de opinie publica facut de o institutie care se respecta, pentru ca sunt foarte multi actori. Cu cat sunt mai multi actori, cu atat sunt mai greu de manipulat lucrurile. Problemele apar din zonele deficitare de proiectare a esantionului de interpretare.
S-a discutat in media romaneasca despre necesitatea de a activa in mai mare masura asociatiile profesionale, ca ele sa fie un judecator public care sa spuna ce e bun si ce e rau. S-a spus, de asemenea, ca este nevoie de experti in sondaje, sociologi sau psihologi. E nevoie de experti in sondaje care sa fie angajati pe post de consultanti la jurnale, la televiziuni, acolo unde se iau decizii in ce priveste ce trebuie selectat. Si, dupa aceea, este nevoie de o strategie de imbunatatire a culturii sondajelor la nivelul analistilor, al celor care nu sunt specialisti, dar sunt obligati sa le comenteze.

Piata si cercetarea de opinie. Experiente in Romania

Mircea Kivu (director IMAS): Dupa parerea mea, lipsa de incredere manifestata de multi analisti fata de sondajele de opinie care se fac in Romania provine dintr-o supraestimare a ceea ce poate face un sondaj de opinie publica. Un sondaj de opinie este un instrument de masura extrem de aproximativ. Nu este masuratoare cu sublerul, cum spunea un coleg al meu, ci este masuratoare cu pasul. Nu trebuie sa uitam ca exista marje de eroare, ca statistica ne spune ca unul din 20 de sondaje va avea o eroare mai mare decat cea exprimata de marja calculata. Dar nu asta e problema principala. Cred ca una din probleme rezida in realitatea pe care o masuram noi. In general, cand se vorbeste de sondaje, se vorbeste mai ales despre intentia de vot. In Romania avem o situatie oarecum speciala. Intentia de vot este o realitate virtuala. Am sa fac apel la memoria dvs. si am sa va amintesc ca intre 1996 si 2000 a existat un partid care, cam 2 ani, s-a aflat pe locul 2-3 in sondaje, cu 20-25% intentie de vot si al carui candidat era constant situat pe locul 2. Partidul respectiv n-a existat niciodata in vreun parlament al Romaniei. E vorba de ApR, iar candidatul e Teodor Melescanu. Noi ii intrebam pe oameni: “daca duminica viitoare ar fi alegeri, cu cine ati vota?”, iar ei ne dau niste raspunsuri. Dupa mine, situatia este similara cu a-l intreba pe un pusti de 12 ani ce calitati ar trebui sa aiba viitoarea lui nevasta. Pustiul ne va spune ce stie el despre zane, despre eroine de basm s.a.m.d., nu va avea nici o legatura cu viitoarea lui alegere. Situatia este speciala in Romania. In alte tari exista cicluri electorale mai scurte, nu exista suprapunerea intre diverse tipuri de scrutine.

Sondajele indica tendinte

Dupa mine, sondajele pe care le facem inaintea alegerilor nu pot sa ne spuna mai nimic despre procentele exacte pe care le vor obtine partidele. As vrea sa vin in apararea colegilor mei din Germania, spunand ca, in timpul acestei campanii electorale, diferenta dintre principalele doua partide reflectata in sondaje era mult mai mare la inceputul campaniei electorale si ea s-a micsorat pe masura ce s-a inaintat in campania electorala. E drept, sondajele au indicat un procent mult mai mare pentru primul partid decat a fost in realitate, dar au aratat ca diferenta aceea este in descrestere. Stim cu totii ca diferenta intre ultima data in care s-a realizat ultimul sondaj si data alegerilor este de vreo trei zile, termen care este decisiv pentru multi dintre alegatori. In Romania, in 2004, sondajele au indicat un procent mult mai mare pentru PSD decat cel realizat la urne, dar tendinta aratata in toate sondajele a fost ca diferenta intre PSD si Alianta D.A. este in scadere. Rezultatul unui sondaj nu este o predictie. A compara rezultatele obtinute de un institut cu rezultatele obtinute la urne mi se pare incorect, pentru ca ceea ce trebuie comparat este tendinta indicata de sondajele de opinie cu rezultatul urnelor. Problema este atunci cand in aceeasi perioada sunt publicate mai multe sondaje cu rezultate diferite. Dupa mine, asta este situatia care duce la scaderea credibilitatii in sondajele de opinie publica. Din pacate, intotdeauna cand apare o asemenea situatie, discutia din sfera publica este transferata in spectrul politic. Probabil ca dvs. aveti inca proaspata in memorie tensiunea aparuta in urma cu o luna, cand institutul pe care il conduc a avut rezultate relativ diferite de cele ale unui alt institut. Atunci, pozitia mea si a colegilor de la celalalt institut a fost de a verifica metodologia celor doua rezultate, de a pune fata in fata aceste metodologii si de a face un comunicat public in care ne-am abtinut sa spunem ca unul dintre sondaje este bun si alt sondaj este prost, insa am spus: “exista diferentele astea”. De aici incolo, pe baza acestui comunicat, discutia a continuat in sfera publicului si, spre dezamagirea noastra, in sfera politica. Or, discutia era tehnica, ma asteptam ca, pe baza diferentelor pe care le daduseram noi, oamenii sa spuna: “da, una dintre metodologii este mai corecta, cealalta mai putin corecta”.

Norme de publicare a sondajelor de opinie

Poate ca lucrurile s-ar rezolva printr-o mai mare transparenta a institutelor de cercetare a opiniei publice. In privinta regulilor de cercetare, acestea sunt simple. Exista un cod, niste norme de publicare a sondajelor de opinie, care sunt realizate de cele doua asociatii care in lume ii intrunesc practic pe toti jucatorii importanti pe piata sondajelor de opinie, ma refer la WAPOR si ESOMAR. Acolo sunt listate 8 elemente care trebuie sa figureze in publicarea oricarui sondaj de opinie publica. In general, institutele noastre respecta aceste norme, cu o abatere: exista un indicator care, in general, este trecut sub tacere, ma refer la rata refuzurilor. Uneori, pentru a obtine 1.000 de raspunsuri, trebuie sa apelam la 2.000 de oameni, dintre care 1.000 ne-au spus: “n-am chef sa raspund la sondajul tau de opinie”. Ei bine, reprezentativitatea raspunsurilor este evident foarte diferita, pentru ca, atunci cand proportia celor care refuza sa participe la un sondaj de opinie este mare, nu mai stim daca esantionul nostru este reprezentativ pentru populatia cu drept de vot sau daca nu cumva este reprezentativ pentru populatia cu drept de vot care are chef sa raspunda la sondaje si care, ca atare, are o atitudine oarecum diferita decat a restului populatiei.

Cui ii e frica de sondajele politice?

Sebastian Lazaroiu (director CURS): Din experienta mea de cercetare, aceasta frica exista si trebuie sa vedem de ce se teme si mai ales cine se teme de sondaje in societatea romaneasca. Eu voi vorbi numai de sondajele politice, dar vreau sa va atrag atentia ca sunt o multime de alte tipuri de cercetari si chiar sondaje de opinie care nu au teme politice si e nedrept sa vorbim numai despre aceasta parte mica din ceea ce facem noi. Pe de alta parte, trebuie sa si recunoastem ca sondajele politice ne-au adus notorietatea si dau aceasta vizibililate pe care o au toate institutele de sondare a opiniei publice printre institutele de cercetare din Romania. Daca n-ar fi sondajele politice, cred ca multe institute n-ar fi cunoscute in Romania.
Ar trebui sa incepem cu aceasta intrebare: cine sunt beneficiarii sondajelor politice? Ma refer, pe de o parte, la cei care comanda sondaje si la publicul, la audienta lor. As vedea cateva categorii de beneficiari importante. Primele sunt partidele politice, evident. In al doilea rand, sunt diverse institutii guvernamentale sau nonguvernamentale. Pe de alta parte, sunt jurnalistii, mass-media in general. Apoi analistii, comentatorii si, de asemenea, noi, cercetatorii, pentru ca, la randul nostru, facem analize si publicam articole in reviste de specialitate. Toti cei pe care i-am mentionat se tem de sondajele politice.
Ce contin aceste sondaje? In primul rand, intentiile de vot, care nu exista decat in sondaje. In realitate, exista votul propriu-zis, omul merge la urna si-si exprima preferinta pentru un partid sau altul sau pentru un candidat sau altul. Exista, sigur, un clasament al popularitatii principalilor lideri politici, care, iarasi, face multa valva atunci cand este publicat. Mai exista intrebari care nu sunt propriu-zis politice, dar care afecteaza viata institutiilor sau a partidelor politice din Romania, intrebari care vizeaza in general starea de spirit a populatiei.
Cand se fac aceste sondaje politice? Ele se fac tot timpul, dar numarul incepe sa creasca cand ne apropiem de momentul alegerilor politice, deci in anul electoral si, evident, in campania electorala. In campania electorala putem avea masuratori chiar zilnice. Se fac si iarna, si vara. Unii spun ca nu e bine sa le faci vara, ca oamenii sunt in concediu etc. In realitate, se fac tot timpul si corectitudinea lor nu prea depinde de momentul in care le faci. Dar in mod clar exista o dinamica. Vedem, de pilda, ca intre doua momente electorale numarul nehotaratilor este mare. Pe masura ce ne apropiem de ziua alegerilor, numarul nehotaratilor scade. Sunt deja niste reguli pe care le vedem si care dau o dinamica a sondajelor.

Influenta sondajelor asupra alegatorului

Care sunt temerile? In primul rand, exista aceasta teorie - care nu e incorecta, dar trebuie analizata nuantat - a influentei sondajelor asupra alegatorului. Daca n-ar exista aceasta suspiciune ca sondajele influenteaza preferintele alegatorilor, probabil ca am avea o viata mult mai usoara. Dar ea exista, iar cei care vehiculeaza aceasta teorie nu sunt nici ei prea siguri daca ea e probata sau nu de realitate. Se vorbeste in teorie de trei tipuri de influenta pe care o pot avea sondajele asupra alegatorilor. Exista acea situatie cand unii dintre alegatori se raliaza partidului care are cel mai mare scor in sondaje, deci e un fel de vot pentru cel pe care oamenii il percep ca invingator. Apoi, e un efect opus: unii alegatori voteaza din compasiune cu partide mici. Mai exista un efect, care cred ca e mult mai important decat celelalte doua, anume mobilizarea electoratului. Daca sondajele arata scor strans intre primele doua partide sau primii doi candidati, atunci probabil vom avea o participare mai mare decat in mod normal, pentru ca oamenii simt ca prin votul lor pot decide invingatorul. Dar poate avea si efecte de demobilizare, daca, de pilda, un partid apare in sondaje cu 50-60% si unii simpatizanti ar putea decide sa nu mai mearga la vot pentru ca, cu sau fara sprijinul lor, partidul respectiv va castiga un scor rezonabil de mare. Nu stim exact cum sunt exercitate aceste efecte, dar putem presupune ca multe dintre ele se compenseaza reciproc.
Eu nu cred in influenta directa a sondajelor asupra alegatorilor. Asa cum a aratat d-l prof. Sandu, sunt putini cei care urmaresc sondajele, daramite sa mai tina si cont de ele atunci cand voteaza. Exista in schimb o influenta - si asta e alta temere a partidelor si a candidatilor - asupra militantilor, a activistilor de partid, a sponsorilor si asupra candidatilor partidelor. E clar ca ei sunt niste oameni informati, urmaresc aceste sondaje de opinie si sunt influentati de ele. O buna parte din migratia politica din Romania cred eu ca se datoreaza acestor sondaje de opinie. Exista acest oportunism la politicieni de diferite tipuri, care se uita in sondaje si migreaza spre partidul care are cele mai mari sanse sa castige alegerile. Sponsorii, la fel, cand vor sa dea bani unui candidat sau unui partid, se uita sa vada ce sanse are sa castige alegerile, sa intre in parlament sau sa influenteze politica la varf. Si evident ca, in functie de aceste scoruri, ei platesc.

Pot sondajele legitima sau delegitima anumite actiuni?

O alta cauza a temerilor fata de sondajele politice este credinta ca sondajele legitimeaza sau delegitimeaza anumite actiuni. Aici este o zona foarte delicata de discutie si voi da niste exemple pentru ca sa intelegeti mai bine. In martie 1999, cand CDR era la guvernare si Emil Constantinescu era presedintele tarii, Romaniei i s-a solicitat sprijinul pentru fortele NATO in actiunea militara impotriva Iugoslaviei. Ce aratau sondajele? Oamenii nu erau de acord, din diferite ratiuni: sunt vecinii nostri, sunt ortodocsi ca si noi etc. Totusi, autoritatile de atunci din Romania au luat aceasta masura impotriva opiniei majoritare. Ce s-a intamplat? Sigur ca asta a contribuit la caderea Conventiei si a lui Emil Constantinescu in sondaje si, mai tarziu, chiar in alegeri. A fost bine sau a fost rau? Unii spun ca daca nu faceam lucrul acela poate nu eram in NATO nici acum, deci am avut de castigat, dar pe termen lung, nu scurt. Amintiti-va criza ostaticilor din Irak, mult mai recenta, din mai 2005. Au existat acele sondaje care aratau ca, in momentul crizei, oamenii ar fi vrut sa ne retragem trupele din Irak pentru a fi eliberati jurnalistii. Nimeni n-a facut asta si pana la urma criza a avut un final fericit si fara consecinte. Ce s-ar fi intamplat daca ostaticii ar fi fost impuscati? Probabil ca puterea de acum ar fi suferit o erodare brusca foarte mare in sondajele de opinie. Deci mesajul este: nu guvernam si nu luam masuri numai pe baza sondajelor de opinie. Ele iti arata cat de populara sau nepopulara este o masura, dar nu inseamna ca trebuie sa iei acea masura pentru ca asa cere opinia majoritara.
Daca exista aceasta teama de sondaje, inseamna ca trebuie sa existe moduri prin care sa ne invingem temerile. Ce fac daca sondajul pe care l-am comandat nu este favorabil, mie sau partidului din care fac parte? Clientul are dreptul sa nu publice sondajul daca nu-i este favorabil, pentru ca este proprietatea lui, l-a platit si el poate decide sa-l publice in totalitate, deloc sau numai partial (acele intrebari care ii sunt favorabile). Ce fac eu daca sunt candidatul unui partid care pierde puncte? Raspunsul care vine foarte repede este: trec la alt partid, care este plasat mai bine. Nu este un remediu, asta nu elimina frica de sondaje. Ca sa eliminam frica de sondajele politice ar trebui sa avem alte optiuni. De pilda, daca partidul scade, as putea sa-mi folosesc capitalul propriu de incredere, pentru ca exista candidati care trag partidele dupa ei deoarece au un capital de incredere deosebit. Ce facem, de pilda, daca populatia nu mai are incredere intr-un lider? Uitati-va la situatia actualului premier, Calin Popescu Tariceanu. A scazut foarte mult si e normal, pentru ca este liderul unui guvern care a avut un an foarte greu. Ce facem? E nevoie de lideri credibili. Schimbam liderul. Pentru ca sunt lideri cu o credibilitate mai mare in momentul acesta decat premierul Tariceanu. Am dat doar un exemplu.

Situatia de la alegerile din decembrie 2004

In fine, as vrea sa va povestesc ceva legat de sondajul la urne din 2004 realizat de CURS. A fost acea nebunie cu 50%-50%, pe care nimeni nu si-a explicat-o. Mi-amintesc ca am fost la o emisiune TV cu vreo 10 zile inainte si aveam temerea ca scorul va fi atat de strans intre Basescu si Nastase, incat n-o sa putem sa spunem cine a castigat. Si atunci am dat un exemplu: a fost un precedent la localele din 2000, cand IMAS si INSOMAR n-au putut sa spuna ce candidat intra in turul doi, scorurile au fost atat de stranse incat nu puteai sa spui cine a castigat. Si eu am spus in acea emisiune ca s-ar putea sa ajungem in aceasta situatie si nu stiu ce o sa facem, probabil trebuie sa ne bazam mai mult pe fler. Ce s-a intamplat in ziua alegerilor? La ora 9 noi am dat primele rezultate, cele de la 7 seara. Era 50,7% pentru Nastase si 49,3% pentru Basescu. Deja vazusem care este dinamica. La ora 10 aveam rezultatele de la ora 9, care erau 50,1% pentru Basescu si 49,9% pentru Nastase. Trebuia sa riscam si sa spunem ca Basescu a castigat. Dar nu am riscat pentru ca diferenta era mult prea mica si eroarea pe care o avem in sondaje nu ne permitea. Desigur, puteam sa ne bazam pe flerul meu sau al altora care se mai pricep la sondaje, dar nu era profesionist sa facem lucrul acesta si uite-asa a aparut acel 50%-50%. Pana la urma s-a vazut ca Traian Basescu a castigat la o diferenta foarte mica. Prin asta am vrut sa va argumentez, sa va dau un exemplu de ce ne e noua frica de sondajele politice de opinie.

Beneficiarul hotaraste ce face cu datele finale

Eliza Olteanu (Averea): Majoritatea sociologilor si directorilor de institute invoca aceste constrangeri de ordin metodologic. Care sunt greselile care pot influenta foarte mult in mod negativ credibilitatea unui sondaj si care trebuie evitate de un institut profesionist? In ce masura finantarea si persoana care comanda sau institutia care comanda poate influenta rezultatele unei cercetari?
V. Neu: In expunerea mea m-am rezumat doar la o selectie de institute germane care se ocupa in special de domeniul politic, comenzile venind cu precadere din partea mass-media; de aceea nu putem vorbi de un beneficiar politic. Daca factorul politic da asemenea comenzi, rezultatele unor astfel de sondaje nici nu sunt publicate, din simplul motiv ca ele nu servesc decat la alcatuirea unor strategii de campanie electorala. Noi vorbim aici despre un alt domeniu al sondajelor, cele publice; sondajele destinate partidelor sunt similare celor din domeniul economiei - dupa ce fac un sondaj economic, adica un studiu de piata, incerc sa-mi adaptez produsele la cerintele pietei.
Atunci cand facem un sondaj in Germania, iar beneficiarul doreste sa fie realizate 2.000 de interviuri, se alege un esantion de 10.000-12.000 de adrese si numere de telefon, deoarece aproximativ 8.000 dintre aceste persoane nici nu vor putea fi contactate, iar 1.000 nu vor dori sa colaboreze sau sa raspunda la intrebari. Procentajul celor care refuza sa coopereze as spune ca este, asadar, destul de mic in Germania, daca intrebarile sunt puse telefonic. In cazul interviurilor face to face (cred ca este varianta la care recurgeti dvs. aici in Romania), acolo procentajul celor de la care reusim sa culegem date este mai ridicat, de aproximativ 66%, insa durata unui astfel de proces de culegere de date este mai lunga, de 4 saptamani.
In Germania nu punem sub semnul intrebarii credibilitatea acestor sondaje de opinie, nu ne gandim ca prin intermediul unor asemenea rezultate se poate manipula opinia publica. Este legitim faptul ca beneficiarul hotaraste ce face cu datele finale. Insa exista si o traditie buna in acest sens: aproape toate institutele publica niste date minime. Daca, de exemplu, un ziar a comandat un sondaj de opinie si hotaraste sa nu publice rezultatele, mass-media obisnuiesc sa ii ceara acestuia numarul de persoane chestionate, o parte din intrebarile incluse in chestionar, durata procesului culegerii de date, precum si o parte a rezultatelor finale, tocmai pentru a exista o anumita transparenta. De obicei, aceste lucruri se afla si intr-o nota de subsol, tocmai pentru a putea fi evaluata calitatea respectivului sondaj.
Noi, Fundatia Konrad Adenauer, efectuam propriile noastre sondaje, pe care le punem la dispozitia mass-media si, de asemenea, asiguram mass-media accesul la informatii de genul: alcatuirea chestionarului, metodologia folosita. Este normal sa fie asa, deoarece astfel poate recunoaste oricine daca s-a incercat vreo manipulare prin intermediul intrebarilor sau nu. Sunt aspecte care incearca sa garanteze o anumita calitate a acestor produse si institutele respecta aceste standarde.

Clientul poate influenta rezultatele unui sondaj?

M. Kivu: O parte din informatiile despre calitatea unui sondaj rezulta din datele tehnice pe care noi le publicam. In general, institutele de sondaje din Romania publica acel minimum de date referitoare la marimea esantionului, la metoda de intervievare, la metoda de proiectare a esantionului s.a.m.d. Problema este ca uneori ziaristilor nu li se par interesante aceste informatii si nu le preiau. CNA chiar a stabilit niste reguli pe care trebuie sa le respecte mass-media audiovizuale care preiau sondaje de opinie. In presa nu este la fel. Spre exemplu, un sondaj efectuat pe 3.000 de persoane e mai probabil sa fie corect decat unul facut pe 500 de persoane, un sondaj facut fata in fata e mai probabil sa fie mai corect decat unul facut telefonic s.a.m.d. Dar, evident, in spatele acestor informatii tehnice pot sta vicii de calitate pe care numai institutul le cunoaste. Si atunci, exista doua metode de a trece mai departe de caseta tehnica: una este sa ceri o verificare independenta, ceea ce e destul de greu, pentru ca intervin aici relatii contractuale dintre institutul care face sondajul de opinie si clientul sau; daca ele nu au fost prevazute de la bun inceput, atunci evident ca nu poti sa faci o analiza mai aprofundata. Exista in anumite situatii disponibilitatea unor institute de a oferi detalii suplimentare - codul ESOMAR spune ca institutele de cercetare, odata ce au publicat un sondaj de opinie, sunt obligate, indiferent de relatia pe care o au cu clientul, sa furnizeze acele informatii care pot fi relevante pentru interpretarea datelor. Cealalta metoda este sa te bazezi, ca jurnalist, pe increderea pe care o ai in activitatea anterioara a institutului. La urma urmei, rezultatele unui sondaj de opinie sunt o informatie produsa de o sursa si e meseria oricarui ziarist sa citeze acele surse in care are incredere.
Discutand despre relatia dintre institutul de cercetare si client, in ce masura un anumit client poate influenta rezultatele unui sondaj? Aceasta influenta poate interveni, de exemplu, in momentul stabilirii metodologiei si mai ales atunci cand este vorba de formularea intrebarilor. Exista situatii cand, prin diferente de nuanta in formularea intrebarii, in formularea variantelor de raspuns poti induce unele distorsiuni fata de rezultatele reale. Si aici exista o discutie: pana unde merge responsabilitatea cercetatorului? Daca cercetatorul este confruntat cu situatia in care clientul ii cere sa adopte o metodologie care lui nu i se pare corecta, trebuie: 1. Sa informeze clientul ca acea metodologie nu e in regula? 2. In cazul in care clientul isi mentine pozitia, el trebuie sa refuze sondajul sau poate sa se multumeasca cu faptul ca clientul isi asuma exclusiv responsabilitatea metodologiei utilizate? Eu cred ca, in momentul in care un cercetator accepta sa aplice o anumita metodologie, isi asuma si responsabilitatea ei. Dar marturisesc ca nu este o opinie unanim impartasita de colegii mei. In ceea ce priveste publicarea sondajelor de opinie publica, prevederile codului ESOMAR sunt clare: clientul e cel care publica de obicei rezultatele. Daca cercetatorul constata ca, prin modul in care a fost publicat rezultatul, s-au produs distorsiuni fata de rezultatele obtinute din cercetare, fie prin modificarea pur si simplu a cifrelor, fie prin prezentarea trunchiata a rezultatelor, cercetatorul este obligat sa intervina imediat si sa aduca public clarificarile necesare.
Mai este problema pe care o ridica Sebastian Lazaroiu: un client poate decide daca publica sau nu rezultatele. Cand e vorba de clienti politici, evident ca vor publica rezultatele care le plac. Ceea ce nu inseamna neaparat ca sondajul a fost falsificat pentru ca a fost comandat de partid, ci pur si simplu a fost selectat. Sigur ca ideal ar fi sa existe un acord intre institutul de cercetare si client asupra publicarii sau nepublicarii rezultatelor sondajului integral sau nu, inainte de a se face cercetarea. Din pacate, lucrul asta nu prea reusim sa-l facem in practica.
In sfarsit, mai exista posibilitatea teoretica a falsificarii unor rezultate de cercetare, dar pana acum in Romania nu a existat niciodata o proba despre asemenea falsificare din partea unui institut de cercetare. Au fost unele situatii in care anumiti clienti au facut lucrul acesta, dar niciodata in cei 13-14 ani de sondaje de opinie publica nu a existat o dovada cat de slaba asupra unui asemenea malpraxis din partea unui institut de cercetare.

Relatia dintre institutele de sondaj si mass-media

S. Lazaroiu: Imposibilitatea de a-i impune clientului sa publice tot sau nimic cred ca tine pana la urma de principiile economiei de piata. Daca clientul publica altceva decat i-am dat, alte date, le distorsioneaza, le face sa arate mai bine, atunci noi trebuie sa reactionam imediat. Dar nu putem sa impunem unui om care a platit ce sa publice si ce nu. E altceva atunci cand e vorba de bani publici. Atunci cand, de pilda, o agentie guvernamentala sau o institutie publica plateste un sondaj de opinie, iarasi, nu institutul poate sa impuna lucrul asta, dar organizatiile neguvernamentale, jurnalistii, societatea civila ar trebui sa se sesizeze imediat daca vor constata ca au fost trunchiate rezultatele acelui sondaj. Pentru ca, fiind bani publici, rezultatele ar trebui sa fie publice, in integralitatea lor.
Trebuie sa recunosc ca relatia dintre institutele de sondaj si mass-media s-a imbunatatit constant. Asta nu inseamna ca nu exista probleme cu anumite ziare, posturi de televiziune sau de radio. Daca un ziar, de pilda, publica o campanie, nu stiu din ce ratiuni, impotriva unui om politic, si apare un sondaj in care omul respectiv iese bine, va imaginati ca ziarul respectiv o sa spuna altceva decat ca sondajul e fals? Sunt interesele patronilor de mass-media, uneori ale editorialistilor, pe care noi nu avem cum sa le contracaram. Si, de asemenea, exista o anumita lipsa a memoriei sondajelor. Dau un singur exemplu, care e legat de institutul pe care-l conduc. In 2004, in martie, aveam niste sondaje regulate cu Antena 1, si in aceste sondaje, pana la apropierea alegerilor locale, PUR, cum se numea atunci, aparea cu 4%, pe urma a inceput sa apara chiar cu 5-6%. Erau singurele care dadeau Partidul Umanist cu 5-6%, din cate imi amintesc eu in perioada respectiva. Evident ca toata lumea a spus: fiind comandat de Antena 1, patronul Antenei 1 fiind presedintele PUR, in mod evident sunt false. Dar ce s-a intamplat? A venit momentul confruntarii cu realitatea, adica alegerile locale, cand PUR a luat, spre surprinderea multora, 6%. N-a mai zis nimeni nimic, n-a spus nimeni: am gresit! -uite ca singurul care a spus ca PUR va lua 6% a fost CURS. Nu. Dimpotriva, acum se reia aceasta acuzatie. In sondajele noastre Partidul Conservator apare intotdeauna intre 2-3%. Acum vreo doua saptamani, cand am publicat un sondaj, a sunat cineva de la un ziar: dar nu va e teama totusi ca s-ar putea interpreta ca PUR are 3% numai in sondajele dvs., ca de fapt aveti deja un contract cu Jurnalul National? Deci lumea n-a invatat nimic.

Sfaturi pentru jurnalisti

D. Sandu: Este clar ca toate problemele pe care le semnalam in clipa de fata trebuie rezolvate. Si nu cred ca ne putem cantona in situatia in care spunem: d-le, noi inregistram o stare de opinie si nu facem predictii. Eu as reformula intrebarea, zicand asa: in ce conditii predictia imi reuseste, in ce conditii imi esueaza? Ca sa aduc un argument pe aceasta chestiune, imi aduc aminte de situatia medicului, care pune un anumit diagnostic pentru tratament. Eu pun diagnostic pe stare mentala, ca sa vad cum se trece de la atitudine la comportament. E o relatie probabilista, nu e o relatie mecanica. Sunt perfect de acord ca ne aflam cu un pas in urma in gandirea metodologiilor de sondaj fata de ce se intampla in realitate. Presiunea pe care o pune procesul de democratizare, presiunea pe care pune globalizarea pe diagnosticul corect e foarte mare.
In calitate de om de ziar, cum alegi intre doua sondaje care iti vin in acelasi timp si se refera la aceeasi chestiune? Daca eu as fi jurnalist si n-as sti sociologie decat la nivel de bun-simt, in momentul in care imi vin doua sondaje care sunt la fel, le-as cere o fisa de reprezentativitate. Sa ne intelegem: cine vine cu datele este interesat sa le publice. Si atunci ii intreb: d-le, pe esantionul pe care l-ai avut, vreau sa stiu situatia cu structura pe educatie, structura pe varste, mediul rezidential, etnie si ce mai cred eu ca este legat de tema care ma intereseaza. Si dupa aceea dau un telefon unui sociolog si-l intreb: daca esantionul asta are aceasta structura pe educatie, cum e, se abate mult de la populatie? A doua sugestie: daca se intampla ca ziarul, televiziunea in cauza sa fie foarte interesate de un sondaj, cere baza de date. Am sanse mai mari de a afla ceva mai mult in legatura cu erorile, in momentul in care am baza de date in fata si un expert care stie sa se uite la ea.

Politicianul nu trebuie sa fie si realizator de sondaje

Laura Ciobanu (Cotidianul): Faptul ca mai exista institute de sondare a opiniei publice al caror actionar majoritar a fost seful cabinetului unui premier, iar respectivul partid de guvernamant are relatii contractuale cu respectivul institut, si anume acesta ii furnizeaza buletine lunare, este de natura sa ridice niste suspiciuni. Ele pot fi intemeiate sau nu, dar nu credeti ca ar fi mai bine pentru relatia dintre institutele de sondare a opiniei publice si presa, si in general, daca asemenea cumuluri de functii ar putea fi evitate?
D. Sandu: Raspunsul scurt la intrebarea dvs. este: da. Pe cat se poate, cine este politician e bine sa nu fie si realizator de sondaje.
S. Lazaroiu: Si mie mi se pare ca e periculos sa ai un actionar majoritar care sa fie om politic, desi este o chestiune pura de vizibilitate, de mediatizare. Pe de alta parte, sunt sceptic daca asta ar putea fi evitat.
Viorica Rosca (Multimedia Political Communication): Care este corelatia dintre increderea intr-un politician si intentia de vot pentru acel politician?
D. Sandu: Depinde de care incredere. Daca este incredere intr-un politician care este numai diplomat si n-are exercitiul jocului politic, eu spun: am incredere foarte multa, ca n-a facut gafe. Am mai multe tipuri de incredere. Eu pot avea incredere in cineva daca este corect, daca este bun manager. Daca am de-a face insa cu o personalitate care nu are experienta politica, nu spune foarte mult. Deci trebuie judecat de la caz la caz si factorul de baza este gradul de consolidare a increderii.
S. Lazaroiu: Noi am renuntat la intrebarea cu increderea in personalitati politice si de ceva timp folosim intrebarea: “ce parere aveti despre...?”, pentru ca ni se pare ca fortam o notiune care nu exista in relatia dintre omul de rand si politician. Poti sa ai incredere in vecin, in prieten, in mama, in tata, dar in legatura cu politicianul pe care-l vezi la televizor nu stiu ce inseamna o relatie de incredere. Si atunci, folosim mai degraba un fel de indice al popularitatii sau al favorabilitatii, cum spun americanii. Mai exista increderea in institutii.
D. Sandu: Increderea este, in genere, asteptare pozitiva in legatura cu comportamentul unui actor in situatii de incertitudine, fie ca e vorba de incredere intr-un partid politic, intr-o personalitate, in institutii.