Dacă politicienii de centru vor adopta și ei discursul populist, atunci am putea asista la dezintegrarea Europei

Va fi Europa capabilă să gestioneze tran­zi­ția către un peisaj economic global foarte di­ferit de cel postbelic, în condițiile în ca­re se confruntă cu probabil cele mai se­ve­re crize de la crearea Uniunii Europene? În contextul în care valul eurosceptic este în creștere accelerată pe continent, sunt voci care consideră că procesul de in­te­grare trebuie limitat. Maria Luís Albu­quer­que consideră, din contra, că singura for­mu­lă câștigătoare pentru Europa este o in­tegrare mai profundă: „În opinia mea, răs­punsul pentru provocările cu care se confruntă Europa în prezent este mai multă integrare și, în particular, o mai bu­nă integrare. E vorba aici de o di­men­siune politică alături de una economică și e ceva ce trebuie să facem, în ciuda tensiunilor existente în UE din cauza par­tidelor extremiste, populiste. În ceea ce privește zona euro, aici trebuie să in­tro­ducem acele elemente lipsă, astfel încât să avem capacitatea de a răspunde la șo­curi, în particular, la șocurile asi­me­tri­ce, care afectează economiile în diferite fe­luri. Ideea de fond fiind aceea de a avea abordări comune, și nu de a so­li­ci­ta excepții de la regulile generale“.

Fostul ministru de Finanțe de la Li­sabona este un avocat activ al ideii despre care se vorbește tot mai mult în ultima vreme, aceea de a in­troduce o formulă de guvernanță se­pa­rată pentru zona euro. Deși inițiativa este prezentată drept una mai degrabă tehnică, țările din afara zonei euro se tem că va fi astfel instituționalizată varianta unei Eu­ro­pe cu două viteze. Un argument în acest sens este și faptul că, în interiorul acestui spațiu, armonizarea politicii fiscale este vă­zută ca un demers aproape obligatoriu: „Da, cred că este necesar acest lucru, pen­tru că avem o politică monetară co­mu­nă, așa că trebuie să avem și o coor­donare mai bună în domeniul politicilor fiscale. Poate nu neapărat un regim fis­cal unic, ci o mult mai bună integrare și coordonare a politicilor fiscale din zona euro. Pentru că politicile fiscale adoptate la un moment dat într-o țară pot afecta negativ întreaga zonă. Pe de altă parte, Banca Centrală Europeană are nevoie de o instituție partener, pentru că, în pre­zent, Comisia Europeană le reprezintă pe toate cele 28 de țări din UE, în timp ce BCE operează doar în interiorul zonei eu­ro. Așa că nu există în prezent o au­to­ri­tate fiscală distinctă care să acționeze în corelație cu BCE, un lucru absolut ne­ce­sar, în opinia mea“.

Mai toată lumea este de acord că, pentru a fi competitivă pe plan global, Europa are nevoie de re­forme structurale de amploare. Însă, dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă chiar în aceste momente în Franța, la gre­vele și protestele de acolo față de măsurile de reformă pe care le propune Emmanuel Macron, vedem cât de extinsă e opoziția față de acest gen de demers. Ca fost mi­nis­tru de Finanțe al Portugaliei, Maria Luís Albuquerque s-a confruntat direct cu ast­fel de presiuni din partea unor sindicate in­fluente, cu inerțiile existente la nivel so­cial. Cu toate acestea, ea este convinsă că nu există o alternativă viabilă, în ciuda evi­dentelor riscuri politice pentru cei care promovează astfel de măsuri: „Trebuie să facem asta. Pentru că alternativa e mult mai proastă. Lumea în care trăim astăzi e diferită de aceea care exista în mo­men­tul în care a fost creată Uniunea Euro­peană. Globalizarea, tendințele pe care le vedem astăzi în lume sunt provocări din punctul de vedere al competitivității. Iar un răspuns natural este acela de a ne adapta la aceste schimbări prin adop­ta­rea unor reforme structurale de sub­stan­ță. Trebuie să le arătăm cetățenilor noș­tri care sunt alternativele. A închide gra­nițele, a nega globalizarea, a nega pro­vo­cările în materie de competitivitate pen­tru Europa nu va rezolva nimic. Pentru că globalizarea nu va dispărea, e un pro­ces ireversibil. Suntem expuși la com­pe­tiția globală, iar dacă închidem granițele, nu vom deveni mai bogați. Vom deveni, cu siguranță, mai săraci. De aceea, avem nevoie de ajustări, de reforme structurale. Știu că nu e deloc ușor, nici să le implementezi și nici măcar să ex­plici de ce este nevoie de ele. Dar dacă, de teama de a nu pierde alegerile, gu­ver­nele vor merge pe altă cale, evitând să facă acest pas, rezultatul va fi unul mult mai rău“.

Maria Luís Albuquerque este de părere că UE trebuie să fie în stare să răspundă în mod adecvat acestor provocări, com­bi­nând solidaritatea cu responsabilitatea: „Dacă politicienii de centru vor lua calea populiștilor și a extremiștilor, atunci vom asista la dezintegrarea Europei, cu rezultate impredictibile și care, cu siguranță, nu vor putea să livreze ce vor cetățenii: să trăiască mai bine și să exis­te un stat al bunăstării. Cu toții vrem să apărăm modelul european al bunăstării, dar trebuie să producem resurse sufi­ci­en­te pentru a-l susține. Ne confruntăm cu provocările generate de globalizare, dar și de demografie, trebuie să promovăm ino­vația într-un mod eficient, Europa fi­ind în urmă la acest capitol.“

În mod evident, cele mai greu de făcut sunt reformele legate de piața muncii. E greu să convingi oamenii, chiar cu ar­gu­mente logice, cu cifre, să renunțe la bene­ficii sau protecții legale. Mai ales atunci când sindicatele sau politicienii populiști le spun contrariul: „Oamenii trebuie să în­țeleagă că rostul reformelor pe acest segment nu este acela de a face mai fa­cilă concedierea, ci de a ușura an­ga­ja­rea. Schimbarea slujbei nu trebuie să fie neapărat o experiență traumatizantă. Or, o legislație mai flexibilă în domeniul pie­ței muncii va ușura și încuraja anga­jările. Sigur, noile slujbe vor fi diferite de cele din trecut. Probabil că nu va mai fi ca în trecut - un singur job pentru în­treaga viață -, dar asta nu înseamnă că omul trebuie să se simtă în nesiguranță. Faptul că vedem un nivel ridicat al șo­majului în multe din țările din Europa e un semnal clar că legislația în domeniu nu e în regulă, așa că trebuie să o schim­băm. Însă, din punct de vedere politic, vor­bim de un exercițiu extrem de di­fi­cil“.

Dar va putea Europa să mențină ni­velul beneficiilor sociale rămâ­nând în același timp competitivă pe scena globală? Deși mulți poli­ticieni răspund imediat că acest lucru este posibil, Maria Luís Albuquerque preferă să fie mai rezervată: „Este o provocare imen­să. Probabil că nu. Însă discuția cea mai importantă, din punctul meu de vedere, este aceea că avem o oportunitate clară să ajustăm statul bunăstării acolo unde este nevoie, pentru a-l face sustenabil pe termen lung. Trebuie să ajustăm și să ve­dem ce poate să fie păstrat și ce trebuie adaptat. Însă adevărul este că, dacă nu vom face nimic, atunci vom vedea un co­laps și atunci nu vom mai avea deloc un stat al bunăstării. Schimbarea modelului asistențial pentru a-l face sustenabil este imperativă. Trebuie să producem su­fi­ci­en­tă bunăstare pentru a-l susține. Du­rata de viață a crescut semnificativ pe fondul înființării sistemului de pensii și trebuie să vedem cum putem să ajustăm vârsta de pensionare. Reforma sis­te­mu­lui de pensii este una dureroasă, pentru că trebuie să cerem oamenilor să lucreze mai mult. La fel, costurile mari ale sis­te­mului de sănătate pun o imensă presiune asupra bugetelor din întreaga Europă. Da­că vrem să ne conservăm modelul și să atingem un eventual echilibru, trebuie să începem schimbările acum, de ur­gen­ță, pentru a nu ajunge într-o situație în care generațiile mai în vârstă își păs­trea­ză toate beneficiile și cele tinere și le pierd pe toate, pentru că, altfel, sistemul se poate prăbuși. Suntem aproape de acest deznodământ în unele state. Echi­li­brul pe care trebuie să îl atingem este unul dificil: cum să rămânem com­pe­ti­tivi, menținând sistemul bunăstării pe ca­re toți îl prețuim? Și oare provocarea asta devine mai simplă, dacă fiecare stat merge pe calea lui? Nu cred că este o op­țiune fezabilă, pentru că totul ar fi li­mi­tat de resursele pe care fiecare stat le are la dispoziție. Un efort comun, euro­pean, decisiv are mai multe șanse de reu­șită decât o abordare națională, sepa­ra­tă. Și trebuie să fim transparenți și des­chiși în a explica unde se află rădăcina problemei - în absența competitivității. Ceea ce cred că lipsește în ultima vreme este apărarea Europei de către poli­ti­ci­eni. Accentul trebuie să cadă pe cum pu­tem să o facem mai bună, să perfec­țio­năm întreaga construcție, nu să renun­țăm la ea și să ne segmentăm în grupuri mai mici sau fiecare țară să meargă din nou pe calea proprie. Aș vrea să îi văd pe politicienii europeni mai dedicați men­ți­nerii proiectului european și îm­bu­nă­tă­țirii lui din interior“.