Pe aceeași temă
Publicăm în continuare un raport al Societăţii Academice din România, lansat în vara lui 2010, care pledează pentru introducerea literaturii universale în şcoli.
E surprinzător când vezi ce persoane publice sunt în topul popularităţii printre cei tineri, însă este un bun indicator al nivelului la care se află şcoala noastră. Problema e că mulţi dintre elevi par a nu avea niciun reper valoric. Deşi poate suna bizar, predarea literaturii are un rol în acest mecanism, pentru că este printre materiile care ar trebui să ofere asemenea repere. Miza raportului este de ce merită studiaţi şi scriitori străini la acest curs.
Dar de ce ajung elevii să facă asemenea alegeri? O parte a explicaţiei ţine de incapacitatea învăţământului de a forma o gândire corectă şi coerentă. La testul PISA din 2006, aproape jumătate dintre elevii din România nu au depăşit nivelul 1 (într-o scală care merge până la 6). Asta înseamnă că ei „confundă adesea informaţiile ştiinţifice şi amestecă propriile convingeri cu faptele, atunci când li se solicită argumente în sprijinul luării unei decizii“ sau nu sunt în stare să înţeleagă ideile principale dintr-un text. Cealaltă parte a explicaţiei ţine de neputinţa şcolii de a oferi repere valorice. Că asemenea persoane publice sunt cele mai votate de cei tineri reprezintă doar vârful aisbergului. Pentru mulţi elevi, şi nu numai, a fi competent, a avea onoare sau a-ţi coerentiza faptele cu convingerile sunt vorbe goale. Altfel spus, ceva este în neregulă cu predarea materiilor care ar putea îndeplini această funcţie – literatura, religia, educaţia civică etc.
Ce se întâmplă, de fapt, în şcoală? Ştim cu toţii că predarea literaturii române are câteva roluri de bază: trebuie să ducă la formarea capacităţii de comunicare corectă şi coerentă (în scris şi verbal), să dezvolte simţul estetic, să-l ajute pe elev să înţeleagă diferitele genuri literare etc. Dar ea ar trebui să-i ajute pe copii să-şi formeze o viziune şi chiar să dobândească repere valorice, ceea ce ar fi greu fără literatura universală (a se vedea argumentul 1). În şcolile româneşti, cu excepţia specializării filologie (liceu), nu se studiază aproape deloc texte de literatură universală şi ne întrebăm dacă nu cumva acesta este unul dintre motivele principale pentru care avem această stare de lucruri. Deşi în noile programe şcolare se „recomandă ca între textele / creaţiile artistice selectate pentru studiu să fie incluse şi scrieri din literatura universală sau filme din cinematografia universală“ (programa pentru cl. a IX-a şi a X-a), cele din urmă nu sunt studiate1.
În alte ţări s-a dezbătut mult în spaţiul public tema introducerii literaturii universale în programa obligatorie. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în Franţa, pe la jumătatea anilor ´90. Atâta vreme cât la noi subiectul a interesat prea puţin, nu e o surpriză că literatura română se predă în continuare într-un mod „autist“.
Argumentele pentru studierea scriitorilor străini
1) Pe lângă cultivarea limbii române cu ajutorul textelor literare româneşti, care ar putea fi principalul argument în alegerea doar a textelor de literatură română, studiul limbii şi literaturii în şcoală ar trebui să conducă şi la înţelegerea şi dezbaterea unor idei, la familiarizarea cu evoluţia gândirii şi a valorilor umanităţii. De fapt, toate aceste roluri ţin de capacitatea literaturii de a forma atitudini şi comportamente. Or, se pare că eşecul este asigurat, dacă elevii nu vor citi şi câteva dintre lucrările importante de literatură universală. Dincolo de partea formativă, literatura universală oferă, susţine Al. Zotta, soluţii şi sugestii pentru problemele unor comunităţi şi societăţi care au cunoscut experienţe similare (Cinghiz Aitmatov – O zi mai lungă decât veacul, Ştefan Heym – Relatare despre regele David, Alexandr Soljeniţîn şi chiar Albert Camus – Ciuma).
2) Începând din secolul XIX, mulţi dintre scriitorii români au studiat în străinătate (mai ales în Franţa şi Germania) şi au fost influenţaţi de curentele literare / autori de acolo. Sunt însă şi mari autori care n-au avut o influenţă directă asupra celor români – Dante, Shakespeare sau Cervantes. Totodată, o bună parte dintre manuale sunt structurate pe o prezentare a genurilor şi curentelor literare, operele unor autori având rol de exemplificare. Atunci când se fac prezentări ale umanismului, iluminismului, realismului sau simbolismului, de exemplu, se spun doar câteva propoziţii despre ce a însemnat acel curent în Europa. Se amintesc şi doi-trei reprezentanţi străini importanţi ai curentului, dar nu se studiază vreuna dintre operele lor2.
Ideea sincronizării literaturii române cu cea a lumii occidentale o regăsim la scriitorii grupaţi în jurul Daciei literare, în poziţia celor de la Junimea şi a lui T. Maiorescu şi, mai ales, în modernismul lui E. Lovinescu. Chiar şi în totalitarism, punctează Al. Zotta, după uşoara ridicare de cortină din anii ´70, modelele literaturii vestice i-au influenţat şi pe unii scriitori de la noi.
Literatura română a preluat, de multe ori cu destul patos, modelele literare ale absurdului, ale noului roman francez, ale romanului mitic, ale realismului magic sud-american, precum şi perspectivele critice de promovare a valorilor literare precum structuralismul, psihanaliza, textualismul etc. De fapt, nivelul cultural al unei comunităţi se evaluează nu numai prin producţia lui culturală, ci şi prin capacitatea de a recepta produsele altor culturi. (Al. Zotta)
3) Cineva ar putea replica că studierea literaturii naţionale contribuie în şcoală, alături de istorie şi religie, la formarea sentimentului identităţii naţionale, iar a studia aici şi capodopere ale literaturii universale ar echivala cu a avea „mai puţină conştiinţă naţională“. Dar patriotismul nu este acelaşi lucru cu provincialismul (ceva are valoare doar dacă este produsul / aparţine naţiunii respective). Aceasta este totuna cu a spune că, fiind străini, Dante, Shakespeare, Goethe, Tolstoi sau Thomas Mann n-au nicio valoare. Or, prin operele unor astfel de autori avem acces la repere valorice foarte puternice sau la teme importante.
Istoria este şi ea importantă pentru formarea identităţii naţionale, dar aceste cursuri includ şi istoria universală; se procedează aşa tocmai pentru a înţelege contextul în care s-au desfăşurat evenimentele din istoria României şi n-am auzit acuzaţii de lipsă de patriotism. Ca să nu mai vorbim de materii ca filosofia sau muzica.
Exagerând puţin pentru a vedea absurdul abordării, aceasta ar însemna ca la fizică să nu mai studiezi teoriile lui Galilei, Newton, Lorentz, Boltzmann, Planck sau Heisenberg, ci să ţi se predea doar ce au scris Ţiţeica, Hulubei. Sau la matematică să înveţi doar despre contribuţiile matematice ale lui Moisil, Onicescu sau Barbilian, şi nu ceea ce au realizat în matematică Euclid, Euler, Cauchy, d´Alembert sau Lagrange.
4) Avem un paradox: ne-am dorit atât de mult să ne „integrăm“ în Europa, dar nu prea ne interesează cultura europeană. Unul dintre argumentele pentru aderare a fost că „suntem un popor european“. Dar argumentul a fost unul conjunctural; pe noi ne interesau doar avantajele imediate şi palpabile ale apartenenţei la UE (fonduri europene, libertatea de circulaţie etc.), nu şi faptul că această aderare înseamnă asumarea unui sistem de valori (nu doar culturale, ci şi etice). Sunt câteva milioane de români care lucrează în ţări europene şi care n-au aflat mare lucru în şcoală despre literatura / cultura ţărilor în care lucrează.
Sunt şi foşti elevi, nu prea mulţi, ce-i drept, care au avut şansa să intre în contact cu unele dintre marile texte din literatura universală (datorită familiei, prietenilor sau vreunui profesor). Faptul că literatura română a preluat în perioada totalitaristă modelele literare din Vest i-a influenţat şi pe cititorii de literatură. Aşa se explică, spre exemplu, cozile matinale din acea perioadă pentru cumpărarea cărţilor de valoare care apăreau. Dacă vrem să fim oneşti, nu putem să nu ne punem întrebarea: nu cumva majoritatea dintre cei care mai citesc literatură după ce-şi termină studiile sunt dintre cei care au intrat în contact cu texte ale unor autori străini în timpul şcolii?
5) Tipul de autism amintit mai sus nu-l găsim şi în alte ţări europene. În ţările analizate de noi, se studiază atât texte din literatura naţională, cât şi din cea universală, inclusiv în ţări ca Marea Britanie şi Franţa. Mai mult, în ţări apropiate nouă (Polonia, Cehia, Grecia sau Ungaria), la absolvirea învăţământului liceal se verifică şi cunoaşterea unor texte de literatură universală, ponderea lor mergând de la 10% din numărul total de texte (Grecia) până la 34% (Cehia).
6) O discuţie precum cea de faţă poate părea un moft, comparativ cu temele grave ce ocupă prima pagină a ziarelor, cum sunt: marea corupţie, degradarea spaţiului public, criza economică. Dar lucrurile stau aşa doar la prima vedere. Fără o şcoală care să transmită valori într-un mod credibil, nici peste 10-20 de ani nu vom depăşi situaţia de care ne tot plângem. Referitor la prima dintre probleme, sunt judeţe în care n-are nicio relevanţă pentru mulţi alegători faptul că se dovedeşte că sunt politicieni foarte corupţi sau că nu au nicio urmă de moralitate3. Totodată, sunt destui alegători pentru care nu-i nici cea mai mică problemă să accepte mita electorală. Ce mai înseamnă acum pentru toţi aceştia demnitatea, corectitudinea sau onoarea? DNA sau o justiţie corectă sunt foarte utile, dar nu suficiente; ele tratează un simptom al bolii, dar nu o vindecă. Fără mecanisme prin care reperele valorice să fie interiorizate, „măsurile anticorupţie“ vor semăna cu efortul Danaidelor de a umple un butoi cu nişte ulcioare sparte.
Dincolo de aceste argumente, contextul nu este prea favorabil; ne referim nu doar la statutul actual al literaturii, ci şi la contextul general. Lumea în care trăim este una a relativismului (valoric, cognitiv, etic etc.). Consecinţele sale nu s-au redus doar la dispute în reviste culturale / academice sau la generarea unor mişcări / curente culturale, ci ele se regăsesc peste tot, inclusiv la nivelul atitudinii şi gândirii unei bune părţi dintre noi. Acest relativism nu înseamnă că n-ar mai exista deloc valori sau repere, ci doar că nu mai avem o ierarhie absolută a valorilor. Or, se pare că tocmai cea din urmă este concluzia multora, inclusiv a elevilor.
Dincolo de contextul general, situaţia literaturii înseşi a devenit precară. Accentul s-a mutat de pe funcţia sa formativă şi existenţială pe cea de divertisment. „Poziţia literaturii a fost subminată şi ruinată rapid şi de dezavantajul timpului necesar pentru receptare, care a pus-o într-o poziţie şi mai neplăcută în raport cu eficienţa şi operativitatea mijloacelor de comunicare modernă.“ (Al. Zotta) Elevii şi studenţii preferă acum de departe muzica literaturii, efortul intelectual în receptarea muzicii fiind incomparabil mai mic. Profesorul Zotta constata că mulţi tineri nu citesc literatură pentru că nu ştiu să citească nu opere literare, care au un grad ridicat de complexitate estetică şi artistică, ci texte nonliterare dintre cele mai banale. „Pentru elevi, în loc să fie un procedeu de obţinere de informaţii, de provocare a curiozităţii şi a interesului, lectura rămâne un chin, pe care, firesc, îl evită cât pot.“ Informaţia, mai cu seamă cea cu caracter urgent, o găsesc pe Internet. Această situaţie s-a suprapus la noi peste un decalaj faţă de Vest care s-a tot amplificat, din cauza izolării din perioada comunistă.
Mutând discuţia pe un alt palier, e de spus că amplificarea la noi a crizei economice a scos la suprafaţă o anumită precaritate – lipsa de respect pentru reguli, valori şi norme. Mulţi analişti văd în această problemă cauza mai adâncă inclusiv a fragilităţii noastre economice4.
Actuala criză oferă un prilej de a vedea ce putere distructivă are. Cât ar fi de vină istoria noastră şi cât ortodoxismul că s-a ajuns aici e greu de spus şi nici nu este aici locul unei asemenea analize. S-a vorbit destul de puţin despre motivele pentru care eşuează în încercarea de a ne scoate din această fundătură cei care, teoretic, ar putea s-o facă - şcoala şi elitele (profesioniştii din diferitele domenii sau intelectualitatea vizibilă public). Chiar şi pentru mult discutata reformare a statului îţi trebuie o masă critică de oameni care să aibă nu doar expertiză, ci şi viziune.
Despre valori ne vorbesc şi diferitele tipuri de tratate - de axiologie, etică sau morală - dar o fac într-un mod abstract (M. Flonta). Din această cauză, este foarte greu să fie citite nu doar de elevi, dar şi de mulţi adulţi. Dar demnitatea, onoarea, dreptatea, curajul, corectitudinea sau acordul dintre convingeri şi fapte pot avea un impact (le interiorizăm), atunci când le întâlnim în operele mari din literatura universală; aici ne întâlnim cu latura formativă a literaturii. Nu trebuie uitat că, înainte de ´89, cartea a generat de multe ori atitudini şi comportamente protestatare (Al. Zotta).
Recomandări
Considerăm că au fost aduse suficiente argumente pentru a se lua decizia introducerii obligativităţii studierii unor texte de literatură universală de către toţi elevii. Atâta vreme cât în programă nu apare această obligativitate (să fie stabilit, să zicem, un anumit procent din numărul total de texte), ele nici nu se vor studia. Noi propunem ca procentul să fie undeva între 20 şi 30%, atât pentru şcoala generală, cât şi pentru liceu (inclusiv la profilurile real, tehnologic şi vocaţional). Altfel, aşa cum s-a văzut deja, mulţi profesori nu sunt dispuşi să iasă prea uşor din rutină, predând doar literatura română. Textele scriitorilor străini trebuie incluse şi în materia pentru bacalaureat. Un asemenea pas nu va implica însă creşterea numărului de ore. Se poate găsi loc pentru astfel de texte scăzând gradul de detaliu cu care sunt studiaţi unii dintre autori (a se vedea cât se studiază Creangă în şcoala generală; în cl. a XI-a se studiază literatura veche românească aproape o jumătate de an) şi chiar eliminând din programă scriitori fără mare relevanţă, fără a ne atinge însă de scriitori canonici.
Lista de texte de literatură universală o vor decide cei care vor gândi noua programă, uitându-se, poate, şi la ceea ce s-a întâmplat în alte ţări. Ar trebui gândită o listă de texte din literatura străină pentru fiecare dintre genurile şi curentele literare importante, din care să poată alege autorii de manuale şi profesorii. (...) Miza este să-i câştigi pe elevi pentru literatură.
Prin urmare, principalele criterii în selectarea textelor ar trebui să fie atractivitatea şi accesibilitatea textelor; şi asta măcar în şcoala generală (M. Flonta). La acea vârstă elevii se simt mai aproape de Mark Twain sau Charles Dickens decât de Homer sau de Dante. Cei din urmă se vor putea studia la liceu, când se va fi format deja gustul pentru literatură şi puterea de înţelegere e mai mare. Pentru a-i apropia pe elevi de literatură, se discută în unele ţări şi despre creşterea ponderii textelor scrise de autori contemporani.
SOCIETATEA ACADEMICĂ DIN ROMÂNIA
1. În clasele V-VIII manualele cuprind mici texte de literatură universală (de câteva rânduri fiecare); sunt folosite pentru analize gramaticale sau stilistice. Textele discutate din punct de vedere literar sunt ale autorilor români. În manualul Humanitas, de exemplu, există două texte de lectură suplimentară alese din literatura universală - Asimov şi Molière (Burghezul gentilom). În manualul de cl. a XII-a se propun la „texte auxiliare“ poezii de Rainer Maria Rilke, Mallarmé, proză de Mario Vargas Llosa şi o piesă de teatru de Samuel Beckett.
2. Sunt şi excepţii. Dintre manualele studiate, în cel de cl. a XI-a (Ed. Corint), de exemplu, atunci când s-a făcut prezentarea simbolismului, s-au introdus poezii scurte ale lui Baudelaire, Rimbaud, Mallarmé şi Verlaine).
3. Uitându-ne la reacţiile unei bune părţi a elevilor şi părinţilor, se pare că orele de religie reuşesc prea puţin să ofere repere morale şi etice, deşi îşi propun asta explicit. Biserica nici nu dă semne că ar vedea această stare de lucruri ca pe ceva grav şi, prin urmare, nici nu face vreun efort de a schimba lucrurile, fie că este vorba de nivelul profesorilor, fie de cel al programelor şi manualelor.
4. „Etica muncii, conştiinţa lucrului bine făcut, transpiraţia asiduă şi respectul faţă de reguli nu intră în setul de valori“ al societăţii noastre, scria într-un articol recent Dan Tapalagă -http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-7226481- lenea-criza-populismul-stangist.htm
