Deja 70 de ani!

Cristian Pirvulescu | 30.06.2020

Au trecut deja 70 de ani de când Robert Schuman lansa – la cinci ani, zi după zi de la terminarea celui de‑al Doilea Război Mondial – aventura europeană.

Pe aceeași temă

Să fie prea mult? Să fi devenit Europa, ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană, dar s-a numit pe rând Comunitatea cărbunelui și a oțelului, mai apoi Comunitatea Economică Europeană (CEE) sau, mai simplu, Piața Comună, pentru ca acum trei decenii (după Maastricht) să devină simplu și fără atribute Comunitatea Europeană, o simplă formulă de tranziție spre ceea ce va deveni oficial - din 2009, odată cu tratatul de la Lisabona - Uniunea Europeană. Dar cum ar putea UE să fie o organizație îmbătrânită după nici măcar un deceniu și jumătate de funcționare oficială? Pentru că nu vechea Piață Comună este criticată și atacată, ci noua UE.

În fond, din 2009 nu a trecut chiar atât de mult timp pentru a vorbi despre o instituție depășită. Și poate tocmai asta este problema! Prea recentă, cu prea mulți actori, prea sofisticată pentru a rezista crizelor din ce în ce mai convulsive, UE trece dintr-o criză în alta fără să mai aibă timp să construiască. După criza economică din 2008-2010, pe fundalul căreia a început să funcționeze oficial, UE a avut apoi de înfruntat criza refugiaților din 2015 și apoi Brexit-ul, pentru ca acum să vină și epidemia de Covid-19. Iar crizele nu au izbucnit la nivelul UE, ci al statelor naționale, care nu aveau mijloace să le gestioneze. CEE era suplă și dispunea nu numai de mecanisme consensuale, dar și de un sistem de valori comun care a permis - chiar și atunci când generalul de Gaulle se afla la conducerea Franței - să surmonteze dificultățile debutului. Acum însă consensul pare mult mai dificil de găsit. Dar nu vechimea Uniunii, ci tinerețea sa este cauza dificultăților și a blocajelor. Statele-națiune - mult mai vechi, unele având deja aproape două secole și jumătate de existență - nu pot surmonta dificultățile singure și le transferă la nivelul Uniunii. Deși suveranitatea națională se transformă, în circumstanțele internaționale actuale, mai degrabă într-o capcană, statele membre, depășite de evenimente, o revendică precum un panaceu. Iar unii dintre criticii Europei, precum Viktor Orbán, par să se pregătească de expansiunea statelor-națiune în ceva ce ar semăna cu bazinul lor natural.

Cum a afectat criza coronavirusului Uniunea Europeană? S-a dovedit, odată în plus, că recursul la soluțiile unilaterale reprezintă o eroare. Chiar dacă UE nu are atribuții în domeniul sanitar - statele membre și-au rezervat acest domeniu –, o coordonare a politicilor de combatere a epidemiei ar fi fost mult mai eficientă. Statele membre, ai căror lideri s-au panicat ori, din interese interne, au mimat panica, au introdus în mod haotic carantina unul după altul, fără să mai încerce vreo coordonare, punând UE în fața faptului împlinit. Uniunea, lipsită de un mecanism politic eficient, nu a putut face mare lucru. Nu întâmplător, atunci când începeau construcția europeană, acum șapte decenii, fondatorii încercau să dea noii organizații o structură federală și o dimensiune politică. N-a fost să fie! Entuziasmul creștin-democrat – o doctrină care împărtășea federalismul și neîncrederea în statele-națiune ai căror reprezentanți erau atunci la guvernare în toate cele șase state – s-a disipat încet, dar sigur. Construcția europeană ar fi trebuit să se facă dinspre economic spre politic, dar ideea centrală a întregului demers urmărea să conducă rapid, în câțiva ani, la apariția unui mecanism politic eficient. Astăzi, această familie politică este doar o referință istorică. Iar criza coronavirusului, așa cum o făcuse și criza economică din 2008–2010 sau criza refugiaților, a dovedit că în absența unei minime antante ideologice, demonii trecutului – naționalism, fascism, etc. – pot reveni.

De fapt, primul risc major privind viitorul UE vine din acest deficit ideologic. Această disfuncționalitate a pus între paranteze pilierul central al UE, libera circulație a persoanelor. Ieșirea haotică din spațiul Schengen și abandonarea libertății de circulație au relevat nu doar egoismul național și suveranismul îngust al guvernelor naționale, dar și precaritatea mecanismelor politice europene. Va putea, precum în trecut, Uniunea să folosească această criză pentru a trece la un stadiu superior? Astăzi e mult mai greu decât altădată, câtă vreme între cei 27 nu mai există nicio platformă ideologică de la care să pornească acțiuni comune.

Criza economică din 2008 a pus UE în fața unei crize de adaptare, pe când criza coronavirusului este efectul fricilor care trădează absența consensului valoric. Încă efectele crizei din 2008 se resimt la nivel social și economic, iar acestea pot fi amplificate de criza actuală. Populismul, suveranismul, tentația neofascistă existau deja după criza din 2008. Iar ofensiva împotriva democrației liberale este în plină desfășurare. Or, virusul invizibil a întărit toate teoriile conspiraționiste care fac din ce în ce mai dificilă comunicarea cu pături ale societății ce preferă certitudinea stereotipurilor și aparenta veridicitate a fake news-urilor incertitudinii științifice și improvizației politice. Iar globalismul – o variabilă dură a capitalismului mondializat la început de mileniu - este pus și el sub semnul întrebării.

De fapt, UE, acuzată de media și de opinia publică de ineficiență, a fost prezentă permanent în efortul statelor de a combate epidemia, dar, spre deosebire de Rusia sau China, nu a fost interesată să facă propagandă. După începutul haotic datorat statelor membre și lipsei de solidaritate dintre acestea, UE a reacționat destul de repede pentru a genera politici economice de recuperare rapidă. De altfel, viitorul Uniunii Europene depinde în mare măsură de răspunsul comun la criza coronavirusului.

Deficitul ideologic antrenează un al doilea risc, cel al refuzului compromisului. Prin structura și tradiția sa, UE este obligată să folosească logica consensului și să găsească compromisuri inteligente. Iar în fața unor situații urgente, acest mecanism se dovedește greoi. Dar atunci când, sub imperiul panicii sau ghidate de obiective egoiste, guvernele naționale nu mai pot lua deciziile coerente și nici nu se mai pot coordona la nivel european, baza consensului dispare. Dacă tot, din cauza urgenței, nu s-au putut coordona politicile de intrare în confinare, s-ar fi putut coordona cele de ieșire. Dar nici în acest domeniu nu a existat vreun consens, deși au fost două luni în care acesta ar fi putut fi construit. Așa că statele au preferat să iasă din confinare – poate mai puțin haotic decât au intrat –, dar fără vreo coordonare vizibilă la nivel european. Și aceasta ar putea produce decalaje care riscă să devină, cu timpul, greu de surmontat.

Dar dincolo de riscuri, orice criză presupune și oportunități. De exemplu, informatizarea și robotizarea au avansat în două, trei luni cât în decenii înainte. Aceste procese pot facilita cooperarea și integrarea europeană. Cu condiția să existe și o presiune publică în această direcție. Departe de a fi un handicap, cei 70 de ani ai UE sunt un argument în favoarea sa. Dar, vorba Reginei Roșii din Alice în Țara Minunilor, pentru a putea sta pe loc trebuie să te miști repede. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22