Emanuel Socaciu : Relația complicată a libertarienilor cu statul minimal

Emanuel Mihail Socaciu | 08.01.2019

Pe de o parte, am putea fi mobilizați de ideea maximizării libertății sau a inviolabilității unor drepturi negative văzute ca niște „constrângeri colaterale“ asupra acțiunii.

Pe aceeași temă

Atât în folclorul politic, cât și în destule texte academice, libertarianismul (sau liberalismul clasic – pentru prezenta discuție mai puțin contează în ce măsură ce doi termeni referă sau nu cam la același lucru) este adesea asociat automat cu statul minimal. Distincția care se face de obicei în manualele de filosofie politică ar fi cea între „minarhism“ (poziție care susține că acest tip de stat este singurul justificabil) și „anarhism“.

Această asociere este surprinzătoare dacă ne gândim că, printre marii autori fondatori ai tradiției liberale, „minarhiștii“ stricți sunt extrem de rari. În afară de Nozick (din Anarhie, stat și utopie) și, mai curând discutabil, de von Mises, este greu să menționăm alte nume de aceeași anvergură. Majoritatea covârșitoare sunt fie anarhiști (ca Rothbard), fie admit o serie de funcții pozitive ale guvernământului, care merg semnificativ dincolo de limita unui stat minimal (Adam Smith, Kant, Hayek, James Buchanan, Milton Friedman etc.).

O astfel de aritmetică ridică însă o serie de întrebări. Statul minimal are o serie de avantaje teoretice indiscutabile. Este un concept clar, cu granițe ferm conturate, și pare să reprezinte un punct de echilibru natural între libertate și securitate. Cu toate acestea, el este mai curând neatractiv pentru teoreticieni ca prescripție, dar și pentru votanți ca proiect politic. De unde provine aparentul paradox?

Ipoteza pe care vreau s-o explorez pe scurt este aceea că, indiferent care este interesul cognitiv sau valoric ce ar împinge pe cineva către o soluție clasic-liberală sau libertariană, statul minimal nu reușește să se impună ca primă soluție care ne-ar trece prin minte.

În genere, două astfel de tipuri de interese par predominante. Pe de o parte, am putea fi mobilizați de ideea maximizării libertății sau a inviolabilității unor drepturi negative văzute ca niște „constrângeri colaterale“ asupra acțiunii. Dar atunci, modelul teoretic care, din start, pare a avea mai multe șanse de a livra libertatea căutată ar fi o anarhie ordonată și stabilă. Sigur, putem ajunge la concluzia (ca Nozick) că o astfel de anarhie este irealizabilă și apoi să recurgem la statul minimal ca poziție obținută dintr-un soi de repliere strategică, de „plan B“ care, departe de a fi ideală, nu este totuși inacceptabilă.

Sau, a doua opțiune majoră, putem fi animați de ideea că libertatea și proprietatea privată sunt cele mai bune căi de a genera bunăstare pentru cât mai mulți oameni (ca în tradiția utilitarist-liberală) sau că au cele mai mari șanse de a îmbunătăți pe termen lung, într-o manieră sustenabilă, situația celor mai dezavantajați membri ai societății (cum susțin, spre exemplu, autorii din școala numită uneori a „liberalismului neoclasic“ sau „bleeding-heart libertarianism“). Dar, în acest caz, iarăși suntem în situația de a nu avea niciun angajament de principiu față de statul minimal. Ar putea fi o opțiune doar în cazul în care s-ar realiza un set specific de condiții empirice, care par totuși implauzibile.

Departe de a avea prevalența care îi este atribuită folcloric, statul minimal este fie opțiunea secundă aleasă totuși din motive de fezabilitate, fie o soluție strict contigentă.

O posibilă sursă a confuziei ar putea fi dată de o anumită folosire metaforică a sintagmei, care estompează distincția între „stat minimal“ și „stat limitat“. „Susțin statul minimal“ nu este același lucru cu „susțin o limitare cât mai fermă și mai extinsă a atribuțiilor statului“. Din păcate, atât în discursul filosofic, cât și în cel politic, oameni care de fapt vor să spună al doilea lucru folosesc adesea prima formulare. Această confuzie generează deservicii gândirii teoretice libertariene, dar și dificultăți practice pentru cei care vor să propună politic proiecte majore de reducere a rolului statului (vezi rezultatele catastrofale în alegeri ale partidelor care și-au asumat programatic sintagma „stat minimal“).

Dacă ar fi să rezumăm discuția despre relația liberalilor clasici și a libertarienilor cu statul minimal într-o formă potrivită ca status pe Facebook, ar trebui probabil să spunem doar „it’s complicated“.

EMANUEL-MIHAIL SOCACIU, Universitatea din București

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22