Europa creativă se digitalizează

Dialogul internațional între culturi nu mai poate fi imaginat în afara schimbului rapid de informații.

Când s-a semnat, în 2005, Convenția asupra protecției și promovării diversității culturale la Conferința ONU de la Paris, organizația avea în vedere nu doar importanța diversității culturale ca patrimoniu al umanității, ca o condiție a democrației, a liberei ex­pri­mări, a multilingvismului, a creației, dar și un context glo­bal schimbat în care noile teh­nologii facilitează co­mu­nicarea și circulația liberă a ideilor și operelor, cu efectele secundare și riscuri incluse. În formularea documentului, procesele de globalizare reprezintă „o pro­vo­care pentru diversitatea culturală, în special din punctul de vedere al riscurilor de apariţie a dezechilibrelor dintre ţările bogate şi cele sărace“. Tot în fundamentare este recunoscut rolul mass-media digitale cu argumentul că „libertatea de gândire, exprimare şi in­for­mare, precum şi diversitatea media permit ex­presiilor culturale să înflorească în in­te­ri­orul societăţilor“. Dialogul internațional între culturi nu mai poate fi imaginat în afara schim­bului rapid de informații, de unde și recomandarea art. 12 din Convenție pentru „a promova folosirea noilor tehnologii, a în­curaja parteneriatele în vederea intensificării înţelegerii culturale şi comunicării infor­ma­ţiilor, precum şi a dezvoltării diversităţii ex­presiilor culturale“.

Elaborarea documentelor programatice este necesară pentru stabilirea prin­cipiilor comune și tra­sa­rea strategiilor regionale sau globale. Aplicarea lor este un demers de durată, cu ne­go­cieri și sincope, cu bugete li­mi­tate și, mai ales, cu po­si­bile răsturnări produse de con­­textul geopolitic atât de imprevizibil în prezent. In­terculturalismul, pluriling­vis­mul sau protecția minorităților etnice și re­ligioase sunt susținute în conferințe elevate, dar simpla apariție a unui val de migranți mu­sulmani la granițele țărilor europene dă peste cap toate înțelegerile internaționale sau legis­la­ția europeană, iar decidenții la nivel înalt dau în bâlbâială. Articolul 14 al Convenției asu­pra protecției și promovării diversității cul­tu­rale prevede, de exemplu, introducerea de mă­suri stimulative adecvate pentru transferul de tehnologie şi know-how, în special în do­meniile întreprinderilor şi industriilor cul­tu­rale, asistență tehnică, dar și sprijin financiar prin înființarea unui fond internațional de subvenții și împrumuturi, stabilite în art. 18. Ce influență au în realitate aceste declarații cu valoare principială e greu de cuantificat. Exis­tă linii deschise pentru proiecte, există ra­poarte, dar efectul pe termen lung rămâne o ipoteză.

Unul dintre riscurile accesului pe Internet es­te vulnerabilizarea dreptului de autor. Crea­to­rii europeni își bat capul pentru a găsi soluții de protecție, fiindcă legislația copy-right-ului din țările lor nu le mai poate oferi siguranță în fața numeroaselor softuri capabile să cap­teze filme înainte de a fi difuzate, soluții digi­tale care descarcă literatură cu nemiluita, de­și costul cărților electronice e relativ scăzut, sau care dau iama în muzica de ultimă oră. Parlamentului European i s-a cerut recent să li­miteze accesul la anumite conținuturi crea­tive pe Internet, solicitare respinsă fiindcă încalcă libertatea de exprimare și circulația ideilor. Parlamentarii europeni recunosc că o reformă a legislației copy-right-ului rămâne ne­cesară, fiindcă trebuie compatibilizate le­gile cu mediul digital. Comisiei Europene i s-a re­comandat să revizuiască excepțiile exis­ten­te la legile drepturilor de autor, să examineze aplicarea unor standarde minime și să ia mă­suri pentru o remunerare corectă, dacă ope­rele artistice sunt distribuite digital. Deo­cam­dată se așteaptă rezultatele unui studiu de im­pact în țările UE și un proiect legislativ până la finele acestui an. Un pas înainte s-a făcut în domeniul cinematografiei prin stra­tegia Filmul european în era digitală, lansată anul trecut după Festivalul de la Cannes, por­nind de la constatarea că numai 8% din fil­mele europene au fost distrbuite în 2012 în afara UE, iar televiziunile au difuzat nu mai mult de 35% filme produse în Europa, pre­fe­rându-le pe cele americane. De aceea, cei im­plicați în industria cinematografică au cerut să se pună accent pe distribuție, folosindu-se tocmai facilitățile digitale care permit acces simplu pe orice platformă, dar și experimente tehnice în avantajul filmului. Un sondaj din fe­bruarie 2014 arată că 70% dintre europeni des­carcă gratuit filmele, legal sau ilegal, de pe Internet și preferă să le vadă pe smart­phone sau pe tabletă. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 5.000 de persoane între 4 și 50 de ani, în zece țări: Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Germania, Polonia, România, Croa­ția, Lituania și Danemarca. Dacă pro­du­că­torii de film nu mai pot atrage beneficii din au­diență, atunci creatorii trebuie sprijiniți alt­fel, a fost concluzia comisarului pentru edu­ca­ție, cultură, tineret și multilingvism, cipriota An­droulla Vassiliou, la lansarea programului Creative Europe/Media, care va sprijini do­ta­rea a 2.000 cinematografe digitale și 800 de filme europene în următorii șapte ani.