Great expectations. Noua veche Uniune Europeană

Elena Calistru | 30.06.2020

COVID-19 este doar ultima dintre marile crize pe care s-au clădit marile așteptări ale visului european.

Pe aceeași temă

La începutul epidemiei, am fost furioasă pe instituțiile europene, mai mult decât pe cele naționale. Mă trezeam boscorodind orice mesaj al președintei Comisiei pentru că părea sec și dintr-o realitate diferită de tragedia momentului. Lentoarea reacției și criticile aparent justificate m-au făcut să cred că proiectul european va fi marele învins al pandemiei. De câteva săptămâni însă, cadența s-a schimbat. Europa este din nou în „zona de confort”, adică o criză care poate fi rezolvată doar prin dialog și compromis. Suntem în etapa în care COVID-19 depășește dimensiunea sanitară pentru a deveni o acută criză economică. Instituțiile europene au ocazia să arate că lecțiile crizei din 2008-2010 nu au fost în van și să împlinească acele așteptări pe care din cauza acelor ani le-au abandonat, generând populism sau apatie.

De ce mă enervez atât de tare de fiecare dată când UE pare că ratează să ne arate de ce este indispensabilă? Sau când dă apă la moară conspirațiilor și atacurilor celor care ar prefera să o vadă dispărută? Adică fix ce a făcut la începutul crizei de COVID-19 – a părut un colos birocratic care nu comunică suficient despre ce poate face și cât anume face. Faptul că această criză a pornit ca o provocare la adresa sănătății publice nu a ajutat deloc și Uniunea, prin liderii săi, părea să nu înțeleagă ce i se întâmplă. Să explic mai bine. M-a supărat Uniunea Europeană nu pentru că nu s-a ocupat de politici de sănătate. Acest domeniu nu e de competența instituțiilor europene, știe orice absolvent de științe politice. Este absurd să ceri de unde nu ți se poate da. M-a supărat pentru că nu a părut să înțeleagă jocul important al așteptărilor cetățenilor. În multe state membre, încrederea în instituțiile europene este mai mare decât în cele naționale și atunci evident că oamenii au avut așteptări mari. Este aproape de domeniul absurdului să explici principiul subsidiarității italienilor din Lombardia aproape îngenuncheați de un virus invizibil. Vocile simpliste și eronate care vorbeau de „Europa care a abandonat statele din Sud” au avut mai multă rezonanță.

Eu cred însă că valul inițial de critici la adresa Uniunii a fost de bun augur și, după anunțul privind planurile de redresare economică, pare că au fost auzite de cine trebuie. De ce cred că reacția inițială la adresa Uniunii a fost una bună? Nimeni nu consumă energie pentru a combate ceva insignifiant. În acele prime săptămâni de criză nemaiîntâlnită, Europa a devenit pentru a nu știu câta oară, într-un timp foarte scurt, victima așteptărilor create la adresa sa. Încă o dată, tensiunile proiectului european au devenit foarte vizibile. E vechi păcatul și nu e pandemia prima vinovată. Tensiunea între solidaritatea transnațională și apucăturile naționaliste au fost vizibile și în criza financiară din 2010, și în criza migranților, și în Brexit, și în COVID-19. Criza actuală doar a accentuat niște tendințe deja existente. Recitindu-l pe Stefan Zweig, m-a fulgerat observația că epocile cu răsturnări bruște de situație sunt și cele care fac ca „îndrăzneala și aplombul să conteze mai mult decât valoarea intrinsecă, iar gălăgioasa paradă a convingerilor să fie mai importantă decât caracterul și curiozitatea”. Acesta este pericolul cel mai mare al oricărei crize.

În contextul acesta haotic, UE, dar și societatea civilă au încercat să facă față unei presiuni mult sporite, inclusiv din zona de informații false, dezinformare, propagandă, zgomot și formă fără fond. Așa am ajuns să ne luptăm cu „infodemia” aproape la fel de abitir precum cu boala. De data asta, pentru a ne păstra mintea sănătoasă. Eforturile de tip EU vs disinformation, dar și inițiative locale precum Factual.ro la noi sunt exemple de fact-checking sănătos. Însă mult mai mult va trebui să fie făcut și pe zona aceasta.

Liderii europeni au reușit, pare-se, să treacă peste blocajul în care ajungeau invariabil în crizele precedente. O noutate. După șocul inițial al crizei de sănătate publică, a devenit clar că aceasta va veni la pachet cu consecințe economice și sociale. Dar cu crize economice Uniunea a mai avut de-a face și chiar recent. UE este ca acel elev care dă un examen și se blochează la primul subiect pe care nu îl știe, pentru ca apoi să se lumineze la față pentru că subiectul doi este fix ceva pe care a lucrat de curând. Pachetul economic îndrăzneț agreat de binomul franco-german este mai ambițios decât se așteptau mulți analiști, părând a spune răspicat că lecțiile crizei trecute au fost învățate. Cei din afara Uniunii evaluează adesea greșit cât de importantă este ea pentru fondatorii săi. De la anunțuri ambițioase la realități este însă un pas mare, care are nevoie inclusiv de o bună gestionare a așteptărilor și de o înțelegere a importanței pe care o are încrederea cetățenilor într-o soluție sau alta. Pasul acesta se face reconsiderând dialogul cu cetățenii cărora greu le mai poți vinde iluzii; însă poți să le dai speranța și încrederea într-un proiect de viitor ambițios și realist.

Pentru țări precum România, pachetul de redresare economică este o oportunitate neașteptată de a recupera teren, dacă vom ști să profităm de ea. În toată criza asta, nu doar Uniunea Europeană are o șansă extraordinară de a împlini așteptări. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22