Ionuț Sterpan: Nu dorim bariere, dar le susținem*

Ionut Sterpan | 08.01.2019

Al treilea motiv pentru care etatismul e persistent e că nu contează concurența politică. Chiar dacă preferința publicului nu e captivă unui grup politic anume, imaginația lui politică e captivă.

Pe aceeași temă

Că legile reflectă preferința publicului e primul lucru pe care îl auzi de la un democrat de stânga. E o judecată superficială, pentru că tocmai procesul politic etatist determină preferința pentru politici publice etatiste.

Cum explicăm barierele politice pe piața muncii într-o democrație? Ideea de bariere sună rău, nimeni nu le votează direct. Avem bariere, pentru că brokerii politici formează gusturile și ambalează deserviciile publice în pachete care sună bine: „o anumită doză de protecție a locului de muncă și la locul de muncă“, „o garanție a venitului la un nivel decent“, „o educație adecvată“ etc. Realitatea barierelor e ascunsă în spate. Problema nu e că dorim garanții, ci că girăm furnizarea lor printr-un proces politic, fără să vedem că ele au mai mult de-a face cu piața decât cu statul. Concurența din partea altor angajatori e cea care furnizează aceste garanții. Dar suntem convinși că numai statul ni le poate da. De unde vine această convingere și de ce e atât de persistentă?

Tiparul etatist de gândire persistă pentru că grupurile concentrate de interese au un avantaj în fața grupurilor dispersate care semnează nota de plată: își coordonează mai bine acțiunile. Per total, costurile grupului pierzător depășesc valoarea de care se bucură grupul câștigător. Dar exproprierea are loc cu succes din pricina asimetriei în costurile de organizare ale celor două grupuri. În timp ce structura unui grup organizat permite strângerea de fonduri pentru lobby, grupul pierzător este atât de dispersat, încât fiecare membru luat separat găsește mai ieftin să plătească costul noii restricții decât costul de informare asupra naturii legii, plus costul de organizare a rezistenței. Sindicatul e exemplul clasic de grup organizat de interese. O barieră legală pe piața muncii e consemnarea unui transfer de avuție către sindicat de la grupuri dispersate: cei care își caută de lucru, potențiali angajatori, consumatori care ar plăti mai puțin pentru servicii economice, plătitori de ajutoare sociale. Când iei în calcul toate costurile, vezi că tinerii sunt afectați negativ.

Dar, dacă pierzătorii sunt mai mulți decât câștigătorii, de ce nu e profitabil pentru un candidat la o poziție politică să demaște legile ineficiente? De ce nu văd o candidatură pe o platformă de anulare a proiectelor politice care produc pierderi nete suportate de cei mulți și neorganizați? În primul rând, prea puțini dintre cei care pierd știu că pierd. Din perspectiva votantului obișnuit, e avantajos să nu te informezi, pentru că impactul unui vot neinformat asupra votantului însuși se pierde într-o mare de voturi. Apoi, tiparul etatist de gândire persistă, pentru că, odată ce indivizii găsesc avantajos să nu se informeze, devin pradă ușoară pentru grupurile speciale de interese care încearcă să le manipuleze sentimentele. Ce șanse sunt ca cineva la televizor, acum, să argumenteze pe canalul cel mai popular că piața, nu statul, rezolvă problemele? Nicio șansă, pentru că porțiunea de avantaj privat pe care acel personaj l-ar extrage dintr-o ușoară liberalizare ar fi mai mică decât costul lui privat de a-i fi convins pe alții. Dacă la fel de mult ar câștiga și cei care nu au plătit, de ce să plătească doar el costul?

Al treilea motiv pentru care etatismul e persistent e că nu contează concurența politică. Chiar dacă preferința publicului nu e captivă unui grup politic anume, imaginația lui politică e captivă. Procesul democratic permite contestarea reciprocă a pretențiilor politice, dar nimeni nu are interesul să conteste serios că soluțiile problemelor sociale trebuie să fie politice, guvernamentale, de stat. Toți concurenții politici vizibili sunt la fel în privința care contează cel mai mult. Toți împărtășesc presupunerea că problema discutată, oricare ar fi ea, trebuie rezolvată de o întreprindere politică centralizată.

Iar aici intervine cel mai simplu mecanism psihologic: asocierea. Prin repetiție și întărire implicită a premiselor, publicul ajunge să asocieze problemele discutate cu tipul de soluții cel mai vehiculat. Cu cât se acumulează un discurs politic pro-stat, cu atât un discurs pro-piață îmi va suna mai străin.

Nu e imposibil ca cineva să propună în bloc dereglementări. Problema este că acest personaj nu are șansa de a fi înțeles și aprobat. Cade victimă opiniei publice deja formate de discursul public obișnuit care i-a sedus pe pierzători. Din perspectiva fiecărui pierzător luat separat, costul rezistenței la seducție a fost mai mare decât costul eventual al co-semnării notei de plată. Tinerii nu urmăresc politica. Dar nu e nevoie. Din păcate, imaginația lor politică, morală e deja formată astfel încât să-și facă singuri rău. Spațiile educaționale media sunt și ele spații media. Licitațiile au fost câștigate, pierzătorii, deja contaminaţi. Avem bariere politice pe piața muncii, pentru că, fără să le vrem, le susținem.

IONUȚ STERPAN (1981-2017)

* Articol publicat inițial în suplimentul 22 Plus nr. 364 al revistei 22, 1 decembrie 2015.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22