Pe aceeași temă
Criza îi obligă pe politicieni să decidă schimbări profunde. Pentru cei care au energia și curajul de a produce reforme, criza înseamnă oportunitate.
Uniunea Europeană a avut un deceniu complicat, trecând printr-o criză economică, o criză a refugiaților și ieșirea din bloc a celei de-a doua economii, Marea Britanie. Au urmat agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, instabilitatea economică în zona euro, încălcarea principiilor statului de drept în Ungaria și Polonia. Apoi a venit pandemia: 167.000 de oameni și-au pierdut viața (44% din cifra globală). Ceea ce la început părea a fi o criză în sănătate s-a transformat într-o criză constituțională și apoi economică. Unde ar fi oportunitatea aici?
Pandemia a fost un șoc pentru UE. Au reapărut frontierele în zona Schengen, competiția pentru măști și aparate de intubare a făcut ca solidaritatea europeană să fie repede uitată. Tragedia prin care trecea Italia a fost întâmpinată la început cu răceală și confuzie, după care mecanismele solidarității au fost puse în mișcare. În același timp, ajutoarele trimise de Federația Rusă și China au fost însoțite de o propagandă groasă, fiind instrumentalizate politic de adversarii unității europene. După criza migranților, pandemia a accentuat sentimentele antieuropene, italienii simțindu-se din nou abandonați de Bruxelles. Populiștii au găsit teren prielnic.
„Permiteți-mi să fiu direct – dezinformarea poate ucide”, afirma Josep Borell, șeful Serviciului European de Acțiune Externă. Într-un raport publicat în 24 aprilie, SEAE enumera narațiunile fake asociate pandemiei, având ca surse principale „media controlată de stat”, în special cea rusă și chineză, și declinate în fiecare stat membru în „campanii coordonate”. Scopul principal, se arăta în raport, era subminarea Uniunii Europene, crearea de crize politice și sociale.
În același timp însă, spre deosebire de SUA, unde peste 29 de milioane de americani și-au pierdut locul de muncă (de trei ori mai mult decât în timpul crizei economice din urmă cu 10 ani), plasa de siguranță socială a salvat locuri de muncă în UE. Unitatea socială a fost la înălțime, chiar și în țări în care frământările au fost ample în ultimii ani.
„Asistăm la cea mai mare criză din istoria UE”, spunea Angela Merkel într-o conferință video comună cu Emmanuel Macron. Previziunile Comisiei Europene arată că, în trimestrul 2, PIB-ul UE va fi cu 14% mai mic decât cel înregistrat în urmă cu 12 luni. Va fi semnalul începutului recesiunii; economia Uniunii se va contracta cu 7,4% (în 2009 a fost de 4,5%). Aceasta ar putea duce la creșterea șomajului, lipsuri și inegalitate. Rata șomajului ar putea crește la 9%, anulând câștigurile din ultimii trei ani de pe piața muncii. Cei mai afectați vor fi muncitorii slab calificați din industrie, agricultură și servicii, cetățenii săraci și vulnerabili. Cele mai afectate state ar urma să fie Grecia, Spania, Italia și Croația. Criza ar putea adânci disensiunile politice între nordul bogat și sudul sărac, ar alimenta divergențele istorice între state vecine, între Bruxelles și statele cu impulsuri autoritariste, ar afecta coeziunea economică.
În 27 mai, Comisia Europeană a prezentat soluția pentru finanțarea planului de redresare (Next Generation EU) – un împrumut de 750 de miliarde de euro de pe piețele financiare. Pentru prima dată, Comisia Europeană s-ar putea împrumuta. Nu statele membre, individual, ci UE ca entitate. Decizia reprezintă o schimbare profundă la nivelul UE, mai ales după modul în care a fost acordată asistență financiară statelor din zona euro în timpul crizei din urmă cu 10 ani. Planul are nevoie de aprobarea șefilor statelor și guvernelor. Danemarca, Suedia, Olanda și Austria și‑au anunțat deja opoziția. Împrumutul va fi plătit de UE, nu de statele membre. 310 miliarde de euro vor fi granturi alocate regiunilor cele mai lovite de pandemie și sectoarelor cele mai afectate, precum turismul. Banii vor fi gratuiți, fără condiționalități, și nu vor afecta datoria națională. 250 de miliarde de euro vor fi disponibili sub formă de împrumuturi. România ar putea primi 19,26 de miliarde de euro împrumuturi nerambursabile şi 11,58 de miliarde de euro credite cu dobândă redusă.
Unii observatori consideră că acesta este un adevărat moment hamiltonian pentru Europa. Asumarea comună a datoriei, gândită de Alexander Hamilton, a jucat un rol crucial în formarea identității Statelor Unite. Ar putea fi semnalul că UE este mai mult decât un grup de state naționale.
Ultima mare criză economică de asemenea proporții a produs rezultate foarte diferite pe cele două țărmuri ale Atlanticului. În SUA, Marea Criză a dus la New Deal, în 1933. În Europa, la venirea la putere a lui Hitler. //
