Pe aceeași temă
La cantatrice chauve
Distribution
Monsieur Smith - Jacques Legré
Madame Smith - Marcelle-Jeanne Bretonnière
Monsieur Martin - Roger Défossez
Madame Martin - Simone Mozef
La bonne - Nicole Huc
Le capitaine des pompiers - Claude Leblond
Mise en scène - Nicolas Bataille
Décors et costumes - Jacques Noël
Régie - Ider Amekhoun
Directoarea Teatrului Odeon, actrita Dorina Lazar, marturisea in cadrul conferintei de presa desfasurata luni, 25 septembrie, reactia sa la vestea acestui turneu. Iata, asadar, "Teatrul lui Ionesco" ajunge la Bucuresti, o premiera pe cat de seducatoare, pe atat de fericita in fascinanta noastra aventura cotidiana unde comicul pastreaza nealterat spiritul absurdului. Initiativa apartine Radio France Internationale, alaturi de RFI Romania in rol de moderator si principal organizator, scriitorul Mircea Iorgulescu facilitand comunicarea cu ziaristii anglofili presupunem, de vreme ce s-au limitat strict la limba romana. Exceptia confirma regula, chiar daca aceasta va suprapune accente de sorginte moldava armonicelor rostirii din Hexagon. Analogie cu un logo ce face pe varii lungimi de unda cariera - "Actualitatea, altfel". Incat intrebarile adresate invitatilor ne-au reamintit cumva faimoasa metoda "Lassimil", in varianta autohtona si in plin Sommet: franceza fara profesor. Dincolo de anecdotic, suculent cand recompune trecutul-prezent al peripetiilor impartasite impreuna cu dramaturgul, al carui nume, nostim in opinia criticilor parizieni, nu parea promitator, prezentul-trecut despre care se poate glosa la nesfarsit, invitatii si-au asumat o profesiune de credinta. "Lumea de azi este ionesciana."
Au luat loc pe scena regizorul si interpretii ce, timp de trei seri, aveau sa ofere publicului spectacolul Cantareata cheala, piesa reprezentata neintrerupt la Théatre de la Huchette din 1957, anul primei consacrari a dramaturgiei lui Eugène Ionesco, pe acelasi afis de o jumatate de secol, purtandu-i fara ostentatie patina. Si, mai ales, fara sa o transforme, dupa logica atat de comuna chiar noilor veniti, in cliseu.
Sunt marturii de intemeietori, cei ce, asemenea membrilor vechiului ordin al constructorilor, si-au transmis prin generatii secretele profesiunii. Distributia a suferit, fireste, modificari, chiar daca "in familie", spiritul originar ramane o autentica provocare. Ceea ce a conferit acestei mici sali din Cartierul Latin prestigiul unui loc de pelerinaj. Poate pentru ca, spre deosebire de celelalte sase trupe atasate in epoca expresiei renovatoare cu montari din Beckett sau Genet, este singurul supravietuitor. Perfect ionescian, de-altminteri, in sensul recomandarii atat de sugestive prin care Monica Lovinescu anunta in 1950 existenta unui autor " imposibil de jucat"... Pariul a fost insusit de Nicolas Bataille in acelasi an la Théatre des Noctambules intr-o perioada livrata gustului oficializat de un Jean Annouihl, atractia postbelica pentru realism si conspectul psihologizant. A doua cadere are loc in ’53, dar nu mai putin interesanta este geneza operei. Textul se configureaza la limita irealului, din farame de experienta intima si contactul deloc facil cu scena ca atare, asaltata de imprevizibil. Atunci proiectul se da peste cap sau poate lua o traiectorie abia banuita, analog glisarii comicului in tragic si parodierii seriosului din care se nutresc ideologiile, cladite pe certitudini. In fata lor, creatorul teatrului insolitului - ireductibil unei "formule", absurdul fiind mai degraba o eticheta - ne reinvata uimirea, alfabet uitat dintr-o limba pe care incepem sa ne-o reamintim.
Alaturi de regizor, cativa dintre actorii francezi sunt partenerii dintru inceput ai experientei ionesciene (Simone Mozet, de la primul gong) si, intr-un fel, mesagerii acesteia. Formeaza cu totii o echipa unitara, desi in distributie au fost prevazuti patru interpreti pentru acelasi rol, pentru ca spectacolul sa continue, oriunde si in orice conditii, seara de seara. Cantareata cheala face sali pline la aproape cinsprezece mii de reprezentatii, cate se vor fi scurs odata ce a intrat in atentia publicului. Istoria teatrului nu cunoaste alt precedent. Théatre de la Huchette a devenit proprietatea actorilor care l-au cumparat atunci cand era amenintat sa dispara. Mai in gluma, mai in serios, cativa tineri isi propuneau sa revada spectacolul la Paris, in celebra sala cu o suta de locuri...
