Pe aceeași temă
2. Ce legătură există între viziunea noului președinte în domeniul politicii externe și tradițiile republicane din America?
3. Cum va influența Administrația Trump relațiile Europei cu partenerii săi?
4. Ce se va schimba în NATO sub noua administrație de la Washington?
5. Cum vedeți relațiile dintre PPE și America lui Donald Trump?
6. Cum analizați raidurile SUA în Siria, împotriva regimului Assad?
1. Am spus-o public, înaintea alegerilor americane: aș fi votat împotriva lui Trump. Este evident pentru orice observator avizat că actualul președinte american nu are nimic de a face cu identitatea de centru-dreapta, așa cum o înțelegem în Europa. El e adorat de extremiști ca Nigel Farage sau Marine Le Pen. Aici, în Parlamentul European, de exemplu, pe 9 noiembrie dimineața, când alegerea lui Trump devenise deja o certitudine, în deschiderea reuniunii AFET, un deputat din partidul italian Lega Nord a ținut să intervină pentru a saluta ceea ce el a numit „alegerea unui mare democrat“. Reacția sălii a fost elocventă: s-au auzit fluierături și râsete.
2. În discursul său inaugural, Donald Trump a vorbit despre noua sa politică: America first. A devenit foarte clar ceea ce se bănuia încă din campania electorală, și anume că SUA vor avea o politică externă foarte diferită, nu numai de cea a predecesorului său, ci și de tradițiile republicane. Pentru mine, este foarte îngrijorător faptul că, simultan, Trump pierde aliații tradiționali ai Americii, inclusiv pe cei europeni, și ține un discurs laudativ față de Vladimir Putin. În începutul – aș spune: haotic – al administrației sale, ce observăm este revenirea asupra unor elemente cheie ale politicii externe americane de după cel de-al Doilea Război Mondial. Iar aici nu e vorba despre o culoare politică sau alta. Logica alianțelor și a multilateralismului, economia liberă și deschisă la nivel mondial, leadership-ul american în menținerea stabilității globale, promovarea democrației și susținerea societății civile la nivel mondial, toate acestea sunt acum sub semnul întrebării. Trump revine astfel asupra unor puncte ce au constituit esența consensului bipartizan american, dar și asupra elementelor centrale ale politicii externe republicane post-Reagan, ce a fost marcată de internaționalism, susținerea liberului schimb și promovarea democrației. Sub Trump, SUA vor avea o politică externă radicală, ceea ce este pentru mine pandantul la nivel extern al populismului pe care l-a manifestat în planul politicilor interne. Neoizolaționismul și neosuveranismul pe care le promovează Trump sunt, desigur, o schimbare și în raport cu intervenționismul lui George W. Bush sau al neoconservatorilor. Dacă aceștia din urmă au îngrijorat uneori Europa, cred însă că avem motive să fim și mai îngrijorați de ce va urma sub Trump. Nu în ultimul rând, pentru că, la fel ca și în alte domenii, viziunea lui Trump în materie de politică externă este incoerentă. Acest lucru a fost de altfel denunțat colectiv în timpul campaniei electorale printr-o scrisoare deschisă de către experții în politică externă republicani. Aceștia atrăgeau atenția, între altele, asupra deconectării viziunii asupra politicii externe a lui Trump de valori, ca și asupra facilității cu care părea să treacă de la izolaționism la aventurism militar.
3. Este clar că ne așteaptă o perioadă de mari turbulențe în privința relațiilor Europei cu partenerii săi, pentru că până acum, funcționând în tandem cu SUA, reușeam să promovăm interesele noastre la nivel global. Acum, va trebui probabil să ne obișnuim cu ideea că acest tandem nu va mai exista în mod automat. Eu mi-l doresc, dar știu că e bine să nu iau dorințele drept realitate. În unele cazuri, ca, de exemplu, Crimeea sau conflictul din Siria, o deconectare transatlantică ar avea consecințe dramatice. Casa Albă a indicat faptul că Trump ar fi în favoarea suprimării sancțiunilor împotriva Rusiei adoptate în urma anexării Crimeei, în schimbul coordonării eforturilor în lupta împotriva ISIS și în Orientul Apropiat. Deocamdată, a fost operată doar o modificare - relativ minoră – a sancțiunilor introduse în timpul Administrației Obama la adresa serviciilor de securitate rusești, în urma interferării în procesul electoral, iar o decizie privitor la restul sancțiunilor nu e așteptată decât în câteva luni. Pe de altă parte, de când a devenit al patruzeci și cincilea președinte, Trump a părut să revină asupra unor puncte pe care le afirmase cu tărie în campanie. După ce promisese o reexaminare a dosarului Crimeei, secretarul de presă al Casei Albe a declarat recent că președintele Trump este sever cu Rusia și a cerut autorităților rusești de-escaladarea violenței și restituirea Crimeei. Altă promisiune de campanie asupra căreia Trump a revenit este cea de a retrage trupele americane din Orientul Apropiat. Or, noua administrație ar susține acum crearea unor zone sigure în Siria... Și în domeniul politicii externe, incertitudinea este deci singura certitudine pe care o putem avea, pentru moment, în privința Administrației Trump. Însă și această incertitudine afectează, până una-alta, politica externă a Europei. Dacă ne gândim la dosarul Balcanilor, de exemplu, perspectiva unei lipse de continuitate a acțiunii americane în acea zonă, inclusiv în susținerea integrării europene, cuplată cu intenția noii administrații de a găsi un „spațiu de cooperare cu Rusia“, nu face decât să amplifice tensiunile din regiune.
4. Atitudinea ambiguă a lui Trump în raport cu NATO nu este, desigur, lipsită de consecințe. Atunci când a afirmat că NATO este „depășit“, potrivit propriei sale interpretări, Trump voia să spună că a fost creată acum foarte mulți ani, dar și că statele membre nu plătesc ceea ce ar trebui să plătească. Această viziune strict contabilă asupra Alianței – ce a asigurat securitatea SUA și a Europei timp de decenii – este îngrijorătoare, pentru că subminează chiar rațiunea ei de a fi. Desigur, chestiunea contribuției financiare a membrilor NATO nu este anodină, dar nici nouă. E, de fapt, o problematică recurentă în discursul de securitate american de mulți ani. Mai pertinentă ar fi o discuție asupra necesarelor adaptări ale Alianței în fața noilor provocări de securitate cu care ne confruntăm, iar aici poate următorul summit NATO din luna mai, primul după ce Trump a devenit președinte, va aduce niște răspunsuri clare. Pentru noi, ca europeni, această ambiguitate ar trebui să fie un impuls suplimentar de a ne concentra pe construirea unei Europe a securității și a apărării demnă de acest nume. Grupul PPE a fost, de altfel, în ultimii 25 de ani printre promotorii politicii de securitate și apărare. Pe de altă parte, eforturile comune de a da o nouă substanță parteneriatului strategic dintre UE și NATO, bazate pe Declarația comună de la Varșovia din 8 iulie 2016, trebuie să continue. O Uniune mai puternică în sfera apărării, ca și o Alianță puternică sunt la fel de necesare pentru securitatea Europei și, sper că Trump va înțelege finalmente, și a Statelor Unite.
5. Cred că trebuie să fim foarte pragmatici. Nu mai suntem în campania electorală pentru alegerile prezidențiale și nu ne mai putem permite să ne luăm dorințele drept realitate. Trebuie să acceptăm acest nou element factual pe care îl constituie Administrația Trump și să încercăm să salvăm ce se poate salva din relația transatlantică. Menținerea vie a relației transatlantice o văd și ca pe o responsabilitate a noastră în PPE. Este totodată necesar să integrăm corect în analiza noastră elementul de imprevizibilitate inerent noii administrații americane și să admitem, totodată, mutațiile profunde pe care le-a suferit sistemul politic american. Un parteneriat puternic cu SUA continuă să fie extrem de important pentru stabilitatea globală și nu avem altă opțiune decât cea de a lucra pentru a-l menține. Asta presupune diferențierea corectă a retoricii de acțiunile americane, identificarea elementelor moderate în sânul administrației americane, dar și întărirea cooperării cu Congresul.
6. Prin atacul cu pricina, Statele Unite au distrus instalațiile militare care au fost folosite pentru a lansa atacuri chimice împotriva populației civile din Siria. Acest lucru trebuia făcut demult. Decizia lui Trump e și un gest menit să arate Rusiei că susținerea regimului criminal al lui Assad e iresponsabilă.