Parteneriatul puternic cu SUA -important pentru stabilitatea globală

Cristian Preda | 03.05.2017

1. Pentru cine ați fi votat la ultimele alegeri din SUA, pen­tru Hillary Clinton sau pentru Donald Trump?

Pe aceeași temă

2. Ce legătură există între viziunea noului președinte în do­meniul politicii externe și tra­dițiile republicane din Ame­ri­ca?

3. Cum va influența Administrația Trump re­lațiile Europei cu partenerii săi?

4. Ce se va schimba în NATO sub noua ad­mi­nistrație de la Washington?

5. Cum vedeți relațiile dintre PPE și Ame­rica lui Donald Trump?

6. Cum analizați raidurile SUA în Siria, îm­potriva regimului Assad?

 

 

1. Am spus-o public, înaintea alegerilor ame­ricane: aș fi votat împotriva lui Trump. Este evident pentru orice observator avi­zat că actualul președinte ame­rican nu are nimic de a face cu identitatea de centru-dreapta, așa cum o înțelegem în Europa. El e adorat de extremiști ca Ni­gel Farage sau Marine Le Pen. Aici, în Parlamentul European, de exemplu, pe 9 noiembrie di­mi­neața, când alegerea lui Trump devenise deja o certitudine, în des­chiderea reuniunii AFET, un deputat din par­tidul italian Lega Nord a ținut să in­ter­vină pentru a saluta ceea ce el a numit „alegerea unui mare democrat“. Reacția sălii a fost elocventă: s-au auzit fluierături și râsete.

 

2. În discursul său inaugural, Donald Trump a vorbit despre noua sa politică: America first. A devenit foarte clar ceea ce se bă­nuia încă din campania electorală, și anu­me că SUA vor avea o politică externă foar­te diferită, nu numai de cea a pre­de­ce­sorului său, ci și de tradițiile republicane. Pentru mine, este foarte îngrijorător fapt­ul că, simultan, Trump pierde aliații tra­di­țio­nali ai Americii, inclusiv pe cei eu­ro­peni, și ține un discurs laudativ față de Vla­dimir Putin. În începutul – aș spune: haotic – al administrației sale, ce ob­ser­văm este revenirea asupra unor elemente cheie ale politicii externe americane de după cel de-al Doilea Război Mondial. Iar aici nu e vorba despre o culoare politică sau alta. Logica alianțelor și a mul­ti­la­te­ra­lis­mului, economia liberă și deschisă la nivel mondial, leadership-ul american în menținerea stabilității globale, pro­mo­va­rea democrației și susținerea societății ci­vile la nivel mondial, toate acestea sunt acum sub semnul întrebării. Trump revine astfel asupra unor puncte ce au constituit esența consensului bipartizan american, dar și asupra elementelor centrale ale poli­ticii externe republicane post-Reagan, ce a fost marcată de internaționalism, sus­ți­ne­rea liberului schimb și promovarea de­mo­crației. Sub Trump, SUA vor avea o po­li­tică externă radicală, ceea ce este pentru mine pandantul la nivel extern al po­pu­lismului pe care l-a manifestat în planul politicilor interne. Neoizolaționismul și neosuveranismul pe care le promovează Trump sunt, desigur, o schimbare și în ra­port cu intervenționismul lui George W. Bush sau al neo­con­ser­vatorilor. Dacă aceș­tia din urmă au în­gri­jorat uneori Europa, cred însă că avem motive să fim și mai în­grijorați de ce va urma sub Trump. Nu în ultimul rând, pen­tru că, la fel ca și în alte do­me­nii, viziunea lui Trump în ma­terie de politică externă este in­co­erentă. Acest lucru a fost de altfel de­nunțat co­lectiv în timpul cam­pa­niei elec­torale prin­tr-o scrisoare deschisă de către experții în politică externă repu­bli­cani. Aceș­tia atră­geau atenția, între al­tele, asu­pra deco­nectării viziunii asupra po­liticii externe a lui Trump de valori, ca și asupra fa­cilității cu care părea să treacă de la izo­laționism la aventurism militar.

 

3. Este clar că ne așteaptă o perioadă de mari turbulențe în privința relațiilor Eu­ro­pei cu partenerii săi, pentru că până acum, funcționând în tandem cu SUA, re­u­șeam să promovăm interesele noastre la nivel global. Acum, va trebui probabil să ne obișnuim cu ideea că acest tandem nu va mai exista în mod automat. Eu mi-l doresc, dar știu că e bine să nu iau dorințele drept realitate. În unele cazuri, ca, de exemplu, Cri­meea sau conflictul din Siria, o deconectare transatlantică ar avea consecințe dramatice. Casa Al­bă a indicat faptul că Trump ar fi în favoarea suprimării sanc­țiunilor împotriva Rusiei adop­tate în urma anexării Crimeei, în schimbul coordonării eforturilor în lup­ta împotriva ISIS și în Orientul Apropiat. Deocamdată, a fost operată doar o mo­di­fi­care - relativ minoră – a sancțiunilor in­tro­duse în timpul Administrației Obama la adresa serviciilor de securitate rusești, în urma interferării în procesul electoral, iar o decizie privitor la restul sancțiunilor nu e așteptată decât în câteva luni. Pe de altă parte, de când a devenit al patruzeci și cincilea președinte, Trump a părut să re­vină asupra unor puncte pe care le afir­mase cu tărie în campanie. După ce pro­mi­sese o reexaminare a dosarului Crimeei, secretarul de presă al Casei Albe a declarat recent că președintele Trump este sever cu Rusia și a cerut autorităților rusești de-escaladarea violenței și restituirea Cri­me­ei. Altă promisiune de campanie asupra căreia Trump a revenit este cea de a retra­ge trupele americane din Orientul Apro­piat. Or, noua administrație ar susține acum crearea unor zone sigure în Siria... Și în domeniul politicii externe, incer­ti­tu­dinea este deci singura certitudine pe care o putem avea, pentru moment, în privința Administrației Trump. Însă și această in­certitudine afectează, până una-alta, po­li­tica externă a Europei. Dacă ne gândim la dosarul Balcanilor, de exemplu, pers­pec­ti­va unei lipse de continuitate a acțiunii ame­ricane în acea zonă, inclusiv în sus­ținerea integrării europene, cuplată cu in­tenția noii administrații de a găsi un „spațiu de cooperare cu Rusia“, nu face decât să amplifice tensiunile din regiune.

 

4. Atitudinea ambiguă a lui Trump în ra­port cu NATO nu este, desigur, lipsită de con­secințe. Atunci când a afirmat că NATO este „depășit“, potrivit propriei sa­le interpretări, Trump voia să spună că a fost creată acum foarte mulți ani, dar și că statele membre nu plătesc ceea ce ar trebui să plătească. Această viziune strict contabilă asupra Alianței – ce a asigurat se­curitatea SUA și a Europei timp de de­cenii – este îngrijorătoare, pentru că sub­minează chiar rațiunea ei de a fi. Desigur, chestiunea contribuției financiare a mem­brilor NATO nu este anodină, dar nici no­uă. E, de fapt, o problematică recurentă în discursul de securitate american de mulți ani. Mai pertinentă ar fi o discuție asupra necesarelor adaptări ale Alianței în fața noilor provocări de securitate cu care ne confruntăm, iar aici poate următorul summit NATO din luna mai, primul după ce Trump a devenit președinte, va aduce niște răspunsuri clare. Pentru noi, ca euro­peni, această ambiguitate ar trebui să fie un impuls suplimentar de a ne concentra pe construirea unei Europe a securității și a apărării demnă de acest nume. Grupul PPE a fost, de altfel, în ultimii 25 de ani printre promotorii politicii de securitate și apărare. Pe de altă parte, eforturile co­mu­ne de a da o nouă substanță par­te­ne­riatului strategic dintre UE și NATO, ba­za­te pe Declarația comună de la Varșovia din 8 iulie 2016, trebuie să continue. O Uni­u­ne mai puternică în sfera apărării, ca și o Alianță puternică sunt la fel de ne­ce­sare pentru securitatea Europei și, sper că Trump va înțelege finalmente, și a Statelor Unite.

 

5. Cred că trebuie să fim foarte prag­ma­tici. Nu mai suntem în campania ele­ct­o­rală pentru alegerile prezidențiale și nu ne mai putem permite să ne luăm dorințele drept realitate. Trebuie să acceptăm acest nou element factual pe care îl constituie Administrația Trump și să încercăm să sal­văm ce se poate salva din relația trans­atlan­tică. Menținerea vie a relației tran­s­atlantice o văd și ca pe o responsabilitate a noastră în PPE. Este totodată necesar să integrăm corect în analiza noastră ele­men­tul de imprevizibilitate inerent noii admi­nistrații americane și să admitem, toto­dată, mutațiile profunde pe care le-a su­fe­rit sistemul politic american. Un par­te­ne­riat puternic cu SUA continuă să fie ex­trem de important pentru stabilitatea glo­bală și nu avem altă opțiune decât cea de a lucra pentru a-l menține. Asta presu­pu­ne diferențierea corectă a retoricii de ac­țiunile americane, identificarea ele­men­te­lor moderate în sânul administrației ame­ri­cane, dar și întărirea cooperării cu Con­gresul.

 

6. Prin atacul cu pricina, Statele Unite au distrus instalațiile militare care au fost fo­lo­site pentru a lansa atacuri chimice îm­po­triva populației civile din Siria. Acest lu­cru trebuia făcut demult. Decizia lui Trump e și un gest menit să arate Rusiei că susținerea regimului criminal al lui Assad e iresponsabilă.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/logogroup_RO_full-color.jpg

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22