Radu Șimandan: Salariul minim: între calcule şi principii

Radu Simandan | 08.01.2019

Salariul minim este lăudat, criticat sau acceptat ca pe un rău necesar.

Pe aceeași temă

Înainte de orice argument economic pro sau contra, contextual sau universal, trebuie să înțelegem ce este salariul minim. Salariul minim este impunerea prin lege, sub amenințarea sancțiunilor, a unui nivel minim al salariului care poate fi plătit şi primit de cele două părţi ale relației de muncă. Salariul minim produce efecte numai dacă nivelul prevăzut de lege este mai mare decât salariul la care s-ar fi ajuns în absența legii. În plus, efectele (fie ele intenționate sau neintenționate) vor fi cu atât mai mari, cu cât această diferență este mai mare.

Salariul minim este lăudat, criticat sau acceptat ca pe un rău necesar. Din păcate, atât adepții, cât şi criticii acestei intervenții folosesc argumente care țin mai degrabă de un calcul contextual şi mai puțin de principiile economice şi de intervenție guvernamentală în economie.

Ipoteza de bază acceptată de adepții salariului minim (de multe ori tacit) este aceea că, în absența legii, salariile, cel puțin în cazul unor activităţi necalificate, ar atinge niveluri foarte scăzute, de mizerie. Statul intervine şi corectează un eșec al pieței. Eroarea în acest raționament este că nu ține seama de funcționarea piețelor: patronii care nu sunt dispuși să ofere salarii la nivelul stabilit de piața muncii pe segmentul respectiv vor fi nevoiți să accepte consecințele negative ale deciziei lor. Vor rămâne cu salariații cei mai slabi, care nu se încumetă să plece în căutarea unui salariu mai bun. În măsura în care intervine, statul mai degrabă va strica această succesiune de decizii şi reacții care constituie baza unei economii prospere.

Principiul implicat în această discuție este acela care ține de rolul pe care îl atribuim statului într-o societate de oameni liberi. Salariul, la fel ca oricare alt preț, este rezultatul unor interacțiuni complexe pe piață. Nivelul la care se ajunge în fiecare caz al multitudinii de activităţi este o consecință a deciziilor multor oameni în calitatea lor de consumatori sau producători, investitori, antreprenori sau salariați. Toți acești oameni sunt liberi să-și folosească resursele de care dispun – fie că e vorba de bani, putere de muncă sau capital fizic – așa cum cred ei de cuviinţă – desigur, fără a-i împiedica pe alții să-şi folosească resursele lor productive. Nimeni nu ar trebui să intervină în aceste schimburi – cel puțin, dacă vrem să păstrăm o societate liberă. Este din capul locului greșit să acordăm statului sarcina de a fixa salarii. Un stat care dictează salarii este incompatibil cu o societate liberă. Mai departe, cu cât puterea statului de a influența nivelul salariului este mai mare, cu atât condiția de societate liberă este mai puțin îndeplinită.

Chiar dacă trecem peste principiile aride schițate mai sus şi ajungem în zona calculului, constatăm că salariul minim are consecințe mai degrabă negative. Deși sunt obligați să acorde salarii peste minimumul legal, proprietarii de afaceri rămân liberi să angajeze mână de lucru în cantităţi considerate de ei optime. Cum vor proceda – sau, mai bine spus, cum vor fi forțați să procedeze în aceste condiții? Vor concedia salariații cel mai puțin productivi. Adică, chiar pe cei care au cele mai slabe șanse să-și găsească de lucru şi care, astfel, vor deveni dependenți de ajutoarele zise sociale, primite din partea statului.

Un alt argument folosit în dezbaterea de la noi ține cont de gradul mare de evaziune fiscală în relațiile de muncă. Mulți angajați sunt plătiți „la negru“ cu salarii mai mari decât cele declarate şi, deci, impozitate. Stabilirea unui salariu minim îi obligă pe angajatori să declare un salariu mai apropiat de cel real şi deci să plătească un impozit pe măsură. Trecând peste faptul că sursa evaziunii fiscale este de multe ori chiar nivelul mare de impozitare a muncii de la noi, statul are la dispoziție instrumentul controlului direct pentru aflarea salariului real practicat. Statul impozitează şi folosește un set de instrumente pentru a colecta impozitele. La un nivel dat al impozitării, activitatea de colectare a impozitelor poate fi mai mult sau mai puțin eficientă. Impunerea unui salariu minim provine deci din recunoașterea unui eșec al statului în colectarea impozitelor.

Impunerea unui salariu minim trebuie dezbătută plecând de la principii. Odată ce identificăm corect rolul statului într-o societate de oameni liberi, concluzia este una fără echivoc: singura politică rațională în legătură cu salariul minim este inexistența acestuia.

RADU ŞIMANDAN, Universitatea Politehnică din București

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22