Pe aceeași temă
1. Întrebarea nu este dacă UE e plauzibilă fără Marea Britanie, ci care ar fi consecințele pentru ambele părți dacă britanicii ar vota pentru părăsirea Uniunii. În primul rând, UE este de departe cea mai mare piață pentru Marea Britanie. Aproape jumătate din exporturile Marii Britanii se duc în țările UE. A pierde beneficiile comerciale preferențiale UE pe piețele străine ar putea duce la noi tarife asupra exporturilor cheie ale Marii Britanii. Pe de altă parte, Marea Britanie va trebui să renegocieze toate acordurile comerciale internaționale, deja negociate de UE. Ținând cont de faptul că Marea Britanie are numai 65 de milioane de locuitori, în comparație cu cei peste 500 de milioane din UE, puterea sa de negociere este, evident, mult mai mică. Acest raționament nu se aplică numai în domeniul comercial, ci și în alte domenii ale politicii. Apartenența la UE garantează Marii Britanii o mai mare influență politică la nivel global. În al doilea rând, un eventual vot în favoarea ieșirii ar putea destabiliza Uniunea și i-ar putea submina coeziunea politică, într-o perioadă când ne confruntăm cu amenințări fără precedent asupra securității noastre colective. Un asemenea rezultat al referendumului ar fi în beneficiul celor care caută să erodeze fundamentele și valorile democratice ale UE. Uniunea Europeană se va adapta și va supraviețui în cele din urmă, dar este de netăgăduit că ieșirea Marii Britanii ar slăbi ambele părți.
2. Dată fiind poziția sa geografică, la frontieră, Bulgaria a fost supusă constant unei presiuni migratorii, înainte ca actuala criză să se extindă la nivelul întregii Uniuni. Astfel, țara mea s-a pronunțat relativ devreme pentru o reacție europeană comună la criză, iar populația a fost într-o oarecare măsură dezamăgită de procesul lent și foarte stângaci de luare a deciziilor la nivel european. Bulgaria a reușit să garanteze un nivel înalt de protecție a frontierei externe a UE și și-a îndeplinit angajamentele, dar, în același timp, cetățenii bulgari nu se bucură de beneficiile asociate cu statutul de membru Schengen. Cred că numai prin garantarea accesului Bulgariei și României la Spațiul Schengen și înființarea unei frontiere și a unei paze de coastă cu adevărat europene putem asigura securitatea UE.
3. O economie de piață este un sistem în care deciziile referitoare la alocarea resurselor și a producției se iau pe baza prețurilor generate de schimburi voluntare. În cadrul economiei chineze, procese economice cruciale sunt determinate mai degrabă de stat decât de forțe ale pieței. Faptul că unele prevederi ale Articolului 15 din protocolul chinez cu OMC expiră nu înseamnă în mod automat că toate țările OMC vor oferi Chinei statutul de economie de piață. Această etapă necesită garanții eficiente pentru protecția industriei UE împotriva importurilor din China la prețuri de dumping. Locurile de muncă sunt importante pentru membrii grupului PPE și nu le putem supune riscului. Garantarea „statutului de economie de piață“ ar trebui să depindă de îndeplinirea acestor cerințe.
4. Apariția unei Rusii revizioniste, care utilizează mijloace hibride pentru a-și atinge obiectivele strategice, pune sub semnul întrebării conceptul occidental tradițional de război. Mai mult, evoluțiile recente au scos la iveală vulnerabilități ale instituțiilor de securitate occidentale în ceea ce privește contracararea acestor provocări și au vădit slăbiciunile inerente ale actualei arhitecturi a securității în spațiul euroatlantic. Rusia a încălcat suveranitatea Ucrainei și acest lucru nu ar trebui tratat superficial. Anexarea Crimeei, la care se adaugă conflictul din estul Ucrainei constituie încă motive serioase de îngrijorare pentru UE. Înainte de anexarea Crimeei, în 2014, UE avea relații bune cu Rusia, negocia un nou acord inițiat la summitul din Khanty-Mansiysk în 2008. Acest acord prevedea angajamente legale în toate domeniile parteneriatului, inclusiv dialog politic, libertate, securitate și justiție, cooperare economică, cercetare, educație și cultură, comerț, investiții și energie. Rusia avea și un parteneriat strategic cu NATO, alăturându-se programului Parteneriat pentru Pace în 1994 și semnând Actul de constituire pentru relații comune, cooperare și securitate în 1997, în 2002, Declarația de la Roma referitoare la „Relațiile NATO-Rusia“ și participând la Consiliul NATO-Rusia. Fiind cel mai mare vecin al UE și al treilea cel mai mare partener comercial, UE ar trebui să continue relațiile cu Rusia, dar numai după implementarea completă a acordurilor de la Minsk, restaurarea integrității teritoriale a Ucrainei, inclusiv Crimeea, rezolvarea conflictelor înghețate din Georgia și Moldova și încetarea sprijinului indirect în conflictul Nagorno Karabach.
5. Uniunea Europeană se confruntă cu multe provocări, de la crizele migrației până la amenințările venite din partea Rusiei în Est și instabilitatea țărilor din Orientul Apropiat. Având în vedere diversitatea și multitudinea provocărilor, este greu de prevăzut, în acest moment, care va fi cea mai importantă prioritate a Strategiei globale în domeniul politicii externe și de securitate. În opinia mea, prioritare ar trebui să fie toate acțiunile ce țin de siguranța cetățenilor, de politicile climatice, de facilitarea migrației legale și de securitatea în Vecinătate. Toate cele 28 de state ar trebui să acționeze împreună, pentru a depăși provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în acest moment, iar o nouă Strategie globală în domeniul politicii externe și de securitate va constitui un bun cadru pentru abordarea problemelor specifice legate de migrație, schimbările climatice și criza din Grecia.
6. Geopolitica s-a întors în Balcanii de Vest. Există un sentiment din ce în ce mai puternic în regiune că UE decade și că integrarea nu este luată în serios. UE fiind preocupată să rezolve alte crize, Rusia și Turcia își măresc influența în Balcani. În special Moscova profită de ocazie pentru a submina influența occidentală, alimentând conflictele latente și promovând un mesaj antieuropean. Unele dintre guvernele din regiune oscilează între Vest și alte puteri. Acest joc a câștigat teren într-o perioadă de slăbiciune europeană, fiind adesea folosit ca instrument de șantaj geopolitic pentru a obține concesii de la europeni. Dacă UE nu ia măsuri decisive, influența sa în Balcanii de Vest și proiectul pe termen lung de integrare și democratizare a acestor țări ar putea fi subminate. Pentru a contracara aceste tendințe, UE trebuie să demonstreze seriozitate în ceea ce privește extinderea. Europa ar trebui să includă și Balcanii de Vest în luarea deciziilor cu privire la criza refugiaților, să pretindă țărilor candidate o aliniere strategică și să-i sancționeze pe liderii locali care subminează stabilitatea în regiune. În climatul geopolitic actual, ar trebui să se specifice faptul că alinierea strategică la UE este foarte importantă și reprezintă una dintre premizele necesare pentru țările care doresc să devină membre. În acest moment, cinci țări (Albania, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Turcia) au primit statutul de candidat. Acest statut nu garantează automat accesul la UE, dar le oferă posibilitatea ca, atunci când sunt gata, să se alăture Uniunii Europene. Pe de altă parte, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a menționat cu mai multe ocazii că nu va fi primit niciun nou membru în UE înainte de terminarea mandatului său, în 2019. Aceasta nu înseamnă că țările candidate nu au șanse să intre în UE, ci numai că sunt multe de făcut înainte ca ele să poată deveni state membre. Unele dintre elitele politice, de exemplu cele din Macedonia, nu fac dovada unor eforturi serioase și sincere în vederea integrării europene. Astfel, pentru aceste state, etapa următoare constă în armonizarea legislației lor cu standardele UE în domeniile democrației, statului de drept, energiei și economiei de piață. Cei aflați pe primele locuri, ca Muntenegru, au mereu tendința de a face mai mult decât ceea ce se așteaptă de la ei, încercând sincer să depășească toate provocările interne și să se concentreze asupra perspectivei pe termen lung, fiind devotate obiectivelor UE referitoare la uniunea politică și economică.