Tudor Smirna: Ce mare ar fi statul minimal!

Tudor Smirna | 08.01.2019

Scopul este să pun accentul pe calitatea de stat a statului minimal. Aceasta vine odată cu monopolizarea și coerciția în plata serviciilor.

Pe aceeași temă

Dacă tema Școlii de Toamnă a CADI a fost discutarea statului minimal ca soluție din perspectiva unui stat puternic intervenționist, așa cum este cel român acum, abordarea pe care o propun în acest text este dintr-o perspectivă diametral opusă.

Cum arată fața nevăzută a statului minimal, cea care se poate imagina cu ochi de adept al societății fără stat sau al ordinii proprietății private?

Pentru a căpăta o perspectivă, trebuie oferit fundalul: mersul ideal – utopic, spun mulți – al economiei fără stat. Mecanismul esențial al unei astfel de societăți este același cu cel pe care îl vedem acum la lucru în așa-zisul sector privat. Ar fi un sector privat comprehensiv, lipsit de acompaniamentul – opresiunea, spunem unii – sectorului public. Ar fi doar piețe, fără hegemonii. O țesătură de relații contractuale, fără vreun fir de coerciție. Libertatea oricui de a întreprinde orice, în limitele – poate câteodată mai complexe și mai restrictive – ale proprietății private. Concurență peste tot, monopol nicăieri. Să presupunem că o astfel de ordine pură a proprietății private s-ar putea obține, dacă ar fi dorită. Că nu este o imposibilitate din motive tehnice, ci doar din motive ideologice sau politice. Știm că în trecut au fost societăți lipsite de stat, unele pentru foarte mult timp. În perioada medievală, în Irlanda și Islanda, de exemplu, întâlnim sisteme politice și economice care au funcționat fără stat și nu erau lipsite de un nivel respectabil de sofisticare.

Cum ar arăta concret o astfel de societate în vremurile noastre, definite de o diviziune extinsă a muncii? Greu de spus. La fel de greu cum ar fi fost să ne închipuim acum o sută de ani cum vor arăta cele mai civilizate și bogate – deloc întâmplător, în același timp și cele mai libere – societăți actuale. Dar să presupunem că nu ar fi mult diferit de ceea ce vedem în sectoarele private ale societăților cele mai libere de azi: în Hong Kong, în Singapore, în Noua Zeelandă sau în Elveția. Doar că, așa cum există o diversitate practic interminabilă a ofertei de mașini sau de mâncare, creată pe piață de concurența dintre destul de multe firme, la fel ar fi și în cazul ofertei de militărie, poliție, justiție și chiar sisteme legale. Serviciile acestea ar fi oferite de diferiți ofertanți, fără puterea de a-și exclude concurenții, îngrădind astfel libertatea de alegere și chiar obligându-și clienții, dacă nu să consume, măcar să plătească pentru ele. Consumatorii au, deci, libertatea de a alege între a fi abonați sau clienți ocazionali ai poliției A, B sau C, ai sistemului legal oferit de compania X, Y sau Z (care își pot spune și „stat“, dacă vor, dar ar fi doar o forțare semantică, esența etatică – coerciția – fiind absentă). Ba chiar pot fi în același timp clienți ai două sau mai multor astfel de entități, cumva similar deținerii dublelor sau multiplelor cetățenii. Fără a continua mai mult aceste discuții cărora li s-au dedicat gânditori faimoși, începând în secolul XIX cu Gustave de Molinari și continuând mai recent cu un Murray Rothbard, Robert Nozick sau David Friedman și cu mulți alții, aș vrea doar să punctez diferența dintre o astfel de ofertă și serviciile esențiale ale unui stat minimal.

Scopul este să pun accentul pe calitatea de stat a statului minimal. Aceasta vine odată cu monopolizarea și coerciția în plata serviciilor. Statul este definit ca acea entitate care deține monopolul agresiunii într-un teritoriu dat. Un stat minimal implică cel puțin puterea de a da legi, de a face dreptate, de a preleva taxele cu care să asigure aceste servicii esențiale, pe lângă cele necesare pentru a se apăra, a-și continua existența și de a pune în aplicare penalitățile stabilite în cazul celor care încalcă legea (inclusiv neplătind taxele). Statul minimal ar avea astfel cel puțin o agenție creatoare de legi, un aparat juridic care să aplice legislația, o armată, o poliție, o agenție fiscală, un sistem penitenciar.

Din această perspectivă, putem înțelege că, în contrast cu oferta concurențială și contractuală a acestor servicii (iarăși, oricât de utopică sau instabilă), un stat minimal va fi (1) mai scump și mai prost decât ar fi cazul, (2) mai mare și mai greu de oprit decât ar fi cazul.

Mai scump și mai prost, pentru că orice monopol coercitiv tinde să producă de o calitate mai proastă și la preț mai mare decât ar face-o în condiții de piață liberă – cu siguranță, taxele nu vor fi la nivelul la care ar fi prețurile pe piața liberă. Mai mare, pentru că, având puterea de a preleva taxe, va putea pur și simplu să crească mai mult decât i-ar permite piața liberă. Omul acționează pentru profit, țintește la atingerea unui mai mare grad de satisfacție, iar acest lucru este de cele mai multe ori posibil prin acumularea mai multor resurse, mai multor mijloace pentru a-și atinge scopurile. Orice organizație condusă de oameni va tinde să crească. Spre deosebire de firme care sunt nevoite să servească alți oameni pentru a crește și care sunt frânate din creștere, dacă nu mai oferă ceva valoros clienților, sau dacă oferă ceva mai puțin valoros decât organizații concurente, statul nu are de ce să se împiedice de acest sărman deziderat, pentru că el nu are clienți plătitori de prețuri, ci supuși plătitori de taxe. Statul nu este doar o organizație mai mare decât ar fi pe o piață liberă, ci este și într-o dinamică mai accentuată. Pentru că are monopol și trăiește din taxe, statul minimal va ajunge rapid să fie mai mare decât cea mai dominantă firmă care ar oferi servicii similare pe piață și va avea tendința să crească până la un punct mult mai depărtat: terminusul său este revolta populară sau cucerirea de către un alt stat.

Dacă o societate fără stat ar avea legi clare și de o complexitate rezonabilă, cu accent pe predictibilitate și stabilitate, un stat minimal va tinde să aibă, în termeni hayekieni, o legislație schimbătoare, stufoasă și în permanentă creștere. Legislatorii vor fi mai mulți și vor avea cu totul alte stimulente decât cei ai unei firme dedicate proiectării de sisteme legale, care nici nu ar trebui să activeze permanent. Armata, în loc să fie organizată pe principii antreprenoriale (ne putem aștepta și în acest caz să nu fie permanentă și să fie dotată cu mijloace de apărare, nu de invadare), va fi organizată pe principii birocratice, unde anvergura cheltuielilor și mulțimea angajaților va prima asupra eficienței. Poliția va fi stimulată să se protejeze mai degrabă pe ea și pe oamenii statului, nu pe „clienții“ plătitori. Agenții fiscali vor avea, bineînțeles, un comportament la antipozi față de cel al agenților de vânzări sau de marketing ai firmelor care ar oferi servicii legale, juridice sau de protecție pe o piață liberă.

În final, pentru a întoarce acea critică la adresa societății fără stat, întreb: a văzut cineva un stat minimal în istorie? Un stat care să fie categoric diferit de statele opresoare și intervenționiste pe care le vedem la lucru acum? Dacă statul minimal este doar o diferență de grad, atunci cine este mai utopic? Anarhistul sau minarhistul?

TUDOR GHERASIM SMIRNA, Academia de Studii Economice din București

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22