ccr

Razboi PSD-Iohannis / ​Președintele Klaus Iohannis a transmis la CCR Legea privind funcționarea CSM

Redactia | 06.07.2018

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale, vineri, 6 iulie, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Răspuns pentru Dorneanu / Comisia Veneția: deciziile CCR trebuie să fie conforme cu Constituția și pot fi criticate

Dora Vulcan | 06.07.2018

Într-un stat democratic, deciziile CCR sunt obligatorii şi trebuie să fie implementate dar Curtea are „o înaltă responsabilitate” de a adopta hotărâri conforme cu Constituţia şi cu principiile sale, îi transmite lui Valer Dorneanu preşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), Gianni Buquicchio.

Redefinirea familiei / Recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex, întră în dezbaterea CCR

Redactia | 05.07.2018

Sesizarea CCR / Curtea Supremă a sesizat Curtea Constituțională pentru modificările aduse Codului penal

Dora Vulcan | 05.07.2018

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională, joi, cu privire la aspectele de neconstituţionalitate cuprinse în legea de modificare a Codului penal.

CCR / Curtea Supremă, câștig de cauză la CCR: închisoarea la domiciliu și în weekend, respinsă

Dora Vulcan | 04.07.2018

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse Legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate.

Monopol pe manuale / Guvernul dă monopol pe manuale Editurii Didactice în ciuda deciziei Curții Constituționale

Dora Vulcan | 29.06.2018

Guvernul a aprobat, joi, o ordonanta de urgenta prin care a fost modificata Legea societatilor, astfel incat Editura Didactica si Pedagogica sa poata fi organizata ca societate in subordinea Ministerului Educatiei și să poată deține monopol pe editarea manualelor școlare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22