Inspecția Judiciară verifică cele două completuri de 5 judecători care i-au dat câștig de cauză fostei șefe DNA față de cele două acțiuni disciplinare inițiate chiar de Inspecția Judiciară, scrie Ziare.com
Președinta Înaltei Curți, Cristina Tarcea, a declarat că sesizarea CCR de către Florin Iordache este o presiune asupra instanţelor de judecată şi o imixtiune inacceptabilă în actul de justiţie".
Ministerul Justiției a finalizat OUG pentru ca cei condamnați de completurile de 5 de la ÎCCJ să poată face contestație în anulare, chiar dacă au ieșit din termenul de 30 de zile de contestație.
La Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul de azi, judecătorii au reaudiat 5 martori și au anunțat continuarea audierilor pe 15 aprilie și au cerut avocaților să fie pregătiți pentru concluzii.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, spune că urmărește „cu mare îngrijorare” perspectiva apariției unei OUG care să anuleze sentințele definitive date de completurile de 5.
Contestația în anulare formulată de fostul deputat PSD, Dan Șova, a fost admisă de ÎCCJ, care a dispus desființarea deciziei definitive de condamnare la 3 ani de închisoare în dosarul CET Govora.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an