Gheorghe Ștefan (Pinalti), fost primar al municipiului Piatra Neamț, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la trei ani închisoare cu executare în dosarul privind finanțarea ilegală a PDL.
Rusia nu a protejat dreptul la viață al celor 330 de persoane, dintre care 186 de copii, care au murit în asaltul asupra unei școli din Beșlan, și a dovedit „deficiențe grave” în ceea ce privește modalitatea în care a soluționat criza ostaticilor, a decis CEDO, care a condamnat Moscova la plata a 3 mil de euro.
Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a fost condamnat de Tribunalul Ilfov la sase luni de închisoare cu suspendare pentru ca a condus automobilul fără permis, anunta Antena 3. Decizia nu este definitivă.
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție dezbate, luni, contestația la executare depusă de Liviu Dragnea, președintele PSD, împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare primită în dosarul "Referendumul".
Mircea Băsescu rămâne în penitenciar, după ce Tribunalul Constanţa i-a respins definitiv, miercuri, cererea de eliberare condiţionată formulată după ce a executat nouă luni din pedeapsa de patru ani de închisoare primită pentru trafic de influenţă.
Dragoş Băsescu, fiul lui Mircea Băsescu şi nepotul lui Traian Băsescu, a fost găsit vinovat de trafic de influenţă de instanța de fond care l-a condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu executare.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an