Cei 5 membri ai CA al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti demisi in 2014 de ministrul Dan Sova au castigat procesul deschis impotriva companiei. Acestia au fost demisi demisi de ministrul Dan Sova dupa o sedinta la care acesta a venit insotit, la presiune, de politisti feroviari.
Curtea de Apel Bucuresti va decide astazi in privinta solicitarii fostului premier al Romaniei Victor Ponta de suspendare a ordinului ministrului Educatiei prin care i-a fost retras titlul de doctor.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, cererea lui Victor Ponta de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei prin care CNATDCU retras titlul de doctor in Drept. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a decis reţinerea pentru 24 de ore a lui Laurenţiu Ţintea, subprefectul de Giurgiu, şi a Marlenei Hroniade, directorului Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Giurgiu.
Curtea de Apel Bucureşti a anunţat că se va pronunţa la 28 octombrie asupra cererii lui Victor Ponta de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor.
Agenția Națională de Integritate anunta astazi ca a descoperit o diferența nejustificata de 226.485,88 Lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada 23 iulie – 17 decembrie 2012, de către Marin Catalin Iulian, Director General în cadrul S.C. Administrarea Domeniului Public București S.A.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an