Președintele Macron a invitat la o reflecție post-pandemie asupra modelului de dezvoltare planetar din ultimele câteva decenii „care își arată defectele”.
Emmanuel Macron, gazda summitului G7, a declarat că nu s-a ajuns la un consens privind reprimirea Rusiei în acest grup, cerută de preşedintele american Donald Trump, dar respinsă de Franța și Germania.
Formatul bilateral va deveni trăsătura fundamentală a relațiilor internaționale, cel puțin pentru anii în care Donald Trump se va afla la Casa Albă.
Anunțul bombă al președintelui Donald Trump, că își retrage semnătura de pe comunicat comun al G-7, făcut imediat după ce a părăsit Canada a torpilat ceea ce părea a fi un consens fragil pentru aplanarea disputei comerciale dintre Washington și principalii săi aliați din lume.
Preşedintele american Donald Trump va părăsi summitul G7 din Quebec cu câteva ore mai devreme, anunță Casa Albă preluată de CNN. Decizia a fost luată după un schimb aprins de replici pe care Trump le-a purtat pe Twitter cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu premierul canadian Justin Trudeau.
Președintele american Donald Trump a cerut vineri omologilor săi din G7 să reintegreze Rusia în această instanță internațională, scrie AFP.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an