Augustin Lazăr, procurorul general al Românie, a declarat că ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale asupra Legilor Justiţiei, aflate în stadii diferite în circuitul parlamentar. "Este o situație sensibilă, pe care noi o analizăm pentru a vedea care sunt instrumentele juridice prin care vom acționa mai departe..."
Parchetul General, CSM, DIICOT au cerut parlamentarilor să nu înfiinţeze o direcţie spcială pentru investigarea magistraţilor. Comisia parlamentară specială privind legile justiţiei, condusă de Florin Iordache, a început dezbaterea legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei va relua dezbaterile, luni, pe proiectul de modificare a legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, după ce săptămâna trecută a votat mai multe articole.
Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat în totalitate, marți, raportul Inspecției Judiciare privind controlul efectuat la Parchetul General, apreciind că managementul acestei unități a fost unul eficient.
Afacerea Belina s-a mutat azi la Curtea Constituțională, care a început dezbaterile privind sesizarea lui Călin Popescu-Tăriceanu referitoare la ancheta DNA legată de modul în care au fost adoptate în Guvern hotărârile referitoare la insula Belina.
Legea nu da dreptul Comisiei parlamentare de ancheta sa solicite documente de la autoritati, arata CCR, in motivarea deciziei sale privind inexistenta unui conflict Parlament - PICCJ, generat de refuzul PICCJ de a transmite o copie a dosarului de urmarire penala Comisiei de ancheta a alegerilor din 2009.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an