Traian Băsescu susţine că în România şi în Uniunea Europeană nu a existat şef de partid care să-şi fi sfidat poporul aşa cum au făcut-o Liviu Dragnea
Până vineri seara, peste 50.000 de oameni au așteptat câte 6-7 ore la Palatul Regal ca să-și ia rămas bun de la Rege, după ce Majestatea Sa Defunctă a fost depus în Sala Tronului și după ce Familia Regală a anunțat în urmă cu o seară că porțile palatului vor rămâne deschise toată noaptea de joi spre vineri.
Fostul principe Nicolae a avut azi o reactie dupa ce mama sa, principesa Elena, printr-un comunicat remis de Casa Regala, s-a declarat dezamagita de faptul ca el a insistat sa mearga la capataiul Regelui Mihai si l-a acuzat ca da "dovada de dispret fata de Romania".
Dacă n-ați auzit încă de Academia Română (mulți români o confundă cu Academia generalului Oprea sau cu Academia de Poliție) vă asigur că veți tot auzi de ea de acum înainte. Academia s-a pus pe treabă. Țelul urmărit e nobil: salvarea neamului. Dușmani ai țării, luați aminte și vă înfricoșați. Nu mai e de glumă: Academia salvează România.
Cătălin Rădulescu, deputatul PSD, condamnat definit la un an şi şase luni pentru corupţie, a declarat ieri că a părăsit sala în care preşedintele Klaus Iohannis se adresa Parlamentului pentru că nu vrea să asculte un "penal". Rădulescu a mai spus că Iohannis trebuie să stea cu cei care l-au ales.
Opțiunea pentru Brexit a majorității alegătorilor britanici, alegerea spectaculoasă, dar nu atât de neașteptată, a lui Donald Trump în SUA și ascensiunea partidelor populiste în Europa,
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an