Generalul Sorin Gabriel Cozma, fostul sef al Directiei Generale Prevenire si Combatere Terorism din cadrul SRI, trecut in rezerva de Klaus Iohannis saptamana trecuta, a declarat ca valurile de emigranti vor lovi si Romania.
Romanii se situeaza pe locul patru in ce priveste increderea in UE, cu 57% (fata de 42% media europeana), in crestere cu 5% fata de toamna anului 2016. Conform Eurobarometrului, atat la nivelul Romaniei cat si al UE, cetatenii au o incredere mai mare in institutiile europene fata de cele nationale.
Andreea Răducan,fFosta campioană mondială și olimpică Andreea, a fost aleasă în funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică.
Scrisoare de intenţie prin care Guvernul român anunţă Statele Unite asupra disponibilităţii de achiziţionare a unor elicoptere de atac este parte a unui proces de tipul Foreign Military Sale (FMS), iar negocierile se derulează între reprezentanţii celor două guverne, au transmis, pentru News.ro, reprezentanţii constructorului american de elicoptere Bell Helicopter.
Băncile cu rezultate pozitive au plătit impozit pe profit, iar cele care nu au făcut profit au capital pozitiv, a declarat vineri Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), care a subliniat că în România sunt 300.000 de firme care nu fac profit şi au capital negativ. Isărescu apreciază că a face profit într-o bancă nu e ”o chestiune uşoară”, iar activitatea bancară este una complicată.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, este aşteptat la Bucureşti în 24 august, într-o vizită de o zi, după ce, în luna iunie, a acceptat invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, au declarat surse diplomatice.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an