Pe 15 august, românii aflați pe litoral au admirat navele Forțelor Navale ancorate în larg pentru a sărbători Ziua Marinei. Puțini și-au dat seama cât de vechi și demodate sunt navele românești. Armamentul de la bordul majorității navelor marinei militare este de origine sovietică. O excepție notabilă fac fregatele achiziționate din Marea Britanie în 2002.
În discursul ținut în fața comunității franceze la București, Emmanuel Macron a rostit o frază peste care s-a trecut prea ușor cu vederea: „există o ambiguitate românească, a vorbi despre Europa Apărării continuând a avea o fascinație atlantistă“.
George Maior, ambasadorul României în SUA, a declarat că nu este „fair" din partea partenerului american faptul că românii au încă nevoie de viză pentru a intra în Statele Unite ale Americii, punctând că ridicarea acestora ar fi un plus și pentru securitatea Americii.
O delegaţie a Comisiei Europene vine în România pentru evaluarea MCV. Pe agendă, inclusiv procedura de numire a şefilor principalelor parchete.
Președintele Klaus Iohannis le-a spus diplomaților români că au datoria să acționeze mai riguros și mai eficient pentru a contracara amenințările și provocările, astfel încât obiectivele României să fie realizate.
Comisia Europeana este ingrijorata de faptul ca propunerile lui Tudorel Toader, ministrului Justitiei, privind modificarea legislatiei din domeniul justitiei, pot afecta independenta justitiei in Romania, daca vor fi aprobate si aplicate.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an