Ce e mai de dorit, să fii un străin convins de potențialul unei țări care nu îți este neapărat și loc de obârșie? Sau să-ți declari în gura mare apartenența la o obârșie pe care (de fapt și prin fapte) o ignori, o disprețuiești, ba chiar o maltratezi în fel și chip (așa cum au făcut-o în exces torționarii sistemului represiv)? Răspunsul este implicit.
În orbirea lor antijustiție, Dragnea și Tăriceanu sunt pe cale să renunțe la alianța puternică cu SUA și să pună politica externă a României la dispoziția Ungariei lui Orbán.
Un partid condus de impostori, de semidocți și de corupți nu este interesat decât de propria clientelă, nicidecum de bunăstarea tuturor cetățenilor.
La fel ca orice principiu politic, și autodeterminarea națională, ca și dreptul democratic de a decide prin referendum trebuie să aibă limitări.
Președintele Klaus Iohannis subliniază că onorarea victimelor Holocaustului este o dovadă a faptului că România își acceptă trecutul.
Prețul energiei electrice pe piața spot (PZU) a bursei de specialitate OPCOM, cu livrare în ziua de marți, a ajuns la 314 lei pe MWh, fiind cu aproape 20% mai mare decât prețul energiei cu livrare luni, potrivit datelor publicate pe site-ul operatorului pieței.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an