Tutuianu

Actualitate Interna / Ţuţuianu: am cerut SRI informaţii despre postul de conferențiar al lui Coldea la Academie

Dora Vulcan | 28.08.2017

Preşedintele Comisiei de control al SRI Adrian Ţuţuianu a cerut SRI să-l informeze care a fost procedura legală de încadrare a lui Florian Coldea conferenţiar universitar la Academia de Informaţii şi dacă acesta îndeplineşte condiţiile pentru o asemenea funcţie.

Propunere / Ţuţuianu: Proiectul de lege privind achiziţia corvetelor este pregătit la MApN

I.g. | 15.08.2017

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a spus că proiectul de lege privind achiziţia corvetelor este pregătit la MApN, intrând deja în circuitul de avizare la ministerele de resort şi urmând să fie prezentat Parlamentului în această toamnă. El a susţinut că interesul este ca mare parte din ceea ce înseamnă o corvetă să fie produs în România.

Declaraţie / USR sesizează ANI în legătură cu starea de incompatibilitate a ministului Ţuţuianu

E.b. | 10.08.2017

Senatorul USR Florina Presadă declară că va sesiza ANI în legătură cu starea de incompatibilitate în care se află ministrul Adrian Ţuţuianu, care este şi membru al BP al Senatului,

Plângere / USR a depus o sesizare la ANI privind starea de incompatibilitate a lui Adrian Ţuţuianu

I.g. | 10.08.2017

Partidul Uniunea Salvaţi România a depus, joi, o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate în care se află Adrian Ţuţuianu, ministru în Guvernul Tudose şi totodată secretar al Biroului permanent al Senatului, scrie News.ro

Iordache nu ştie, Tăriceanu o scaldă / Flagrant! Deşi incompatibil, Ţuţuianu participă la şedinţa Biroului Permanent al Senatului

E.b. | 08.08.2017

Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin, a fost întrebat despre cazul ministrulul Apărării, Adrian Ţuţuianu, care a participat la şedinţa Biroului Permanent al Senatului, deşi nu ar mai putea fi secretar al respectivului for.

Ședință / Guvernul discută despre pensile speciale, dar Țuțuianu spune că nu se va schimba nimic

E.b. | 04.08.2017

În ședința de astăzi, Cabinetul Tudose discută proiectul ordonanței de urgență privind pensiile speciale, prin care se introduce o plafonare a pensiilor militare, în sensul că nu vor mai putea depăși media soldelor/salariilor nete în plată. Ministrul Apărari spune însă că nu se va schimba nimic.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22