DNA l-a acuzat saptamana trecuta pe deputatul Adrian Gurzau de trafic de influenta in dosarul Carpatica Asig si a solicitat retinerea si arestarea preventiva a acestuia.
Cătălin Frangulea, vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a ALDE, a anunţat că a fost exclus din partid, în urma scrisorii deschise adresate liderilor TLDE prin care le cerea să susţină introducerea unor criterii de integritate pentru candidaţii partidului la parlamentare.
Traian Băsescu răspunde, pe Facebook, celor care i-au reproşat criticile aduse Laurei Codruţei Kovesi, pe care-i numeşte ”deontologi”. El susţine că acţiunile procurorilor împotriva sa şi a familiei sale au fost abuzive şi că fratele său, Mircea este nevinovat.
Conform unui sondaj de opinie realizat de Kantar TNS pentru Uniunea Salvati Romania, PSD si ALDE ar reusi sa aiba o majoritate in Parlamentul Romaniei, in urma alegerilor din decembrie, reusind sa obtina 52% din voturile romanilor.
Lazăr Comănescu, ministrul român de Exterene, crede că reacția MAE în controversa cu Ambasada Federației Ruse legată de donația pentru "Cumințenia Pământului" și-a atins scopul, fiind înțeleasă de „amicii” de la reprezentanța diplomatică a Moscovei la București.
Nicusor Dan, liderul Uniunii Salvati Romania (USR), a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca formatiunea pe care o reprezinta nu doreste sa faca o alianta in vederea guvernarii, insa vrea sa voteze pentru un guvern si, in acest sens, va negocia pe program, nu pe pozitii de ministri, transmite News.ro.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an