Vladimir Tismaneanu

Acesta era titlul unui articol pe care l-am publicat in revista “22″ in decembrie 1990 atunci când Iliescu, Roman, Măgureanu si haita lor fesenistă l-au expulzat pe Rege.

Este limpede că avem de-a face cu o afacere politică, deci că scenariul „marelui jaf“ este subordonat unui megascenariu menit să demonstreze lipsa de loialitate a unui grup de intelectuali proveniți, fără excepție, din mediul ilegaliștilor evrei.

Cel pe care l-am numit “El Crin” s-a dovedit a fi perfectul loser. Piroman politic si egolatru incurabil, expert in fatuitate si campion al vacuitatii, s-a aruncat in jocul care putea duce la lichidarea statului de drept si la izolarea tarii pentru decenii, fara sa se gandeasca la consecinte.

Motto: “Întrebarea crucială de care dughiniștii și putiniștii fug speriați, precum gândacii de bucătărie, este următoarea: de două ori Rusia a promis să salveze lumea și a reușit doar să o facă mai asemănătoare cu iadul. E cazul să o investim cu un nou capital de încredere ca să o facă și a treia oară?”–Olavo de Carvalho

Megaplagiatorul a mai declansat o epurare in PSD, ba chiar se pare ca ar pregati debarcarea bunicului sau politic, Ion Iliescu. Excluderea lui Mircea Geoana, fost candidat prezidential, fost ministru de externe, fost presedinte al Senatului, probeaza ceea ce scriam recent: Victor Ponta are gura mare si anxietati pe masura, adica gigantice.

Cariera politica a lui Victor Ponta este un caz de manual in ceea ce priveste rolul prostiei in istorie. Am spus acest lucru inca din iulie 2012, pe vremea cand plagiatorul si partizanii sai isi savurau ceea ce li se parea a fi un inexorabil triumf asupra statului de drept. Iata-l acum invins de propra-i aroganta, impertinenta si egomanie. Devoalarea profilului dictatorial al lui Victor Ponta nu a fost un exercitiu fara urmari. Unii s-au intrebat daca nu exagerez ocupandu-ma saptamanal, uneori zilnic, de acest personaj. Iata ca n-am gresit, nici eu, nici altii care am scris constant despre el si manevrele sale sordide.

Omul cu trabucul nu se da batut. A plecat in Franta sa comita o gafa egala cu aceea a prea putin inteligentei si in mod cert prea putin modestei sotii a lui Ludovic al XVI-lea. Gafe de acest gen declanseaza proteste, revolte, revolutii.

A trecut un sfert de veac de la caderea Zidului Rusinii, acea hidoasa constructie menita sa separe doua lumi: cea a opresiunii totalitare si cea a democratiei liberale. Imi scrie un bun prieten: “Sunt zile efervescente in Europa, deși in sensuri total diferite. In Berlin, de pilda, aceasta salbă de baloane luminiscente care vorbește despre puterea rememorarii. In Romania, daca am fi priviti de undeva de sus, salbe de manifestanţi incandescenţi care, tot la aniversarea de 25 de ani, iși clamează incă dreptul sacru al votului. Diferenţe enorme si pilduitoare… și tristeţea aferentă constatării…” Cum sa nu impărtășești aceste amare sentimente cand vezi cum guvernanţii de la București calcă in picioare, cu o iresponsabilă insolenţă, egală cu a unor Honecker si Ceaușescu, libertăţile fundamentale cucerite graţie revoluţiilor din acel annus mirabilis 1989, cum l-a numit Ioan Paul al II-lea?