Pe aceeași temă
Spectacolul de închidere a ediției a XX-a Galei HOP, o ediție jubiliară marcată ca atare, a dat prin spirit și fantezie adevărata măsură a acestui eveniment. Echipa concurenților s-a dezlănțuit tinerește într-o glumă voioasă, cu ironii și autoironii, arătându-ne cum sunt în realitate, mai mult decât o făcuseră în serile de concurs. Calități actoricești totale, mișcare, muzicalitate s-au adunat într-o jerbă de artificii țâșnind cu inteligență din preaplinul unor suflete dornice să se afirme și să cucerească pe cine altcineva decât publicul. În seara cu pricina acesta era de-al casei, fiindcă cu toții, foști profesori, critici, actori cu prestanță și ani de carieră, se transformaseră în spectatori obișnuiți luați de valul acestei șarade supervizată regizoral de actorul Ștefan Lupu, un veteran al Galelor și al premiilor ei. Și-au urat singuri succes, preluând dintr-un emoționant mesaj transmis de Ziua Mondială a Teatrului în anul 2012 de John Malkovich: „Vă doresc ca munca voastră să fie convingătoare și originală. Vă doresc ca ea să fie profundă și să emoționeze, să îndemne la reflecție, să fie unică... vă doresc să învingeți adversitățile, cenzura, sărăcia, nihilismul... vă doresc să fiți binecuvântați cu talentul și rigoarea necesare pentru a ne învăța bătaia inimii umane... fie ca cei mai buni dintre voi să fie în stare să ilustreze elementara întrebare: Cum este viața?“.
M-am gândit, privindu-i, ascultându-i și aplaudându-i pentru idee, că poate titlul articolului meu nu se mai potrivește. Părea că am uitat de academism, că ne-am întors la boemie și ne aflam în plină atmosferă romantică proprie anilor de început ai festivalului. A început prin deceniul opt al secolului trecut și s-a chemat Gala Tânărului Actor. Făcea figură aparte în peisajul controlat al culturii și educației socialiste. Din resortul elegant Vox Maris al domnului Nicușor Năstase, care de câțiva ani găzduiește galele, priveam nostalgic la silueta fantomatică a Hotelului Forum, care pe vremuri zumzăia în timpul acestor sărbători ale teatrului și filmului pentru tineri, pe când stațiunea Costinești era a lor de la obelisc la epavă.
Restrânsă între grădinile ornamentale îngrijite cu pasiune și sârg de stăpânul acestor uitate Semiramide, Gala HOP nu mai are publicul de altădată, nici chiar pe cel de la Mangalia, unde s-a aflat o vreme în bejenie, ceea ce probabil a determinat și reorientarea profilului ei. Adică din ceea ce și Cornel Todea a gândit când a rebotezat-o HOP, respectiv momentul lansării la apă, ca să zicem așa, a tinerilor până mai ieri învățăcei într-ale scenei către lumea teatrului, cu capcanele, dar și exigențele ei concurențiale de azi. Am petrecut pe atunci multe ceasuri în discuții despre cum să arate mai bine o asemenea prezentare personală a unui candidat la carieră, pe care-l așteaptă industria audițiilor la care școala nu-l învață cum să facă față. Todea proceda într-un fel cultural, înalt, cum îi era felul, propunând teme și alterități pe măsură. Radu Afrim, în cei trei ani de directorat la Gală care i-au urmat, i-a tot îndemnat pe tineri să fie „spectaculoși!“, să rupă zăgazurile, să șocheze, dându-le multă libertate în alegerea momentelor cu care se prezintă în fața juriilor. Să știi cine ești și ce poți mai bine face! era o deviză nescrisă a candidaților, care, cu îndrumare din afară sau nu, învățau să se autoevalueze. Am trăit și etape de rătăcire, când, din prea multă și prost înțeleasă libertate, tinerii actori au forțat repertoriul în direcții nedorite, promovând subcultura și kitschul. Așadar, în cei 20 de ani de istorie, Gala nu a fost numai triumfătoare, a trecut și prin momente de inconsistență, de irelevanță sau deznădejde, mai ales când speranțele tinerilor de a se vinde bine la acest „târg“ sau bursă se dovedeau iluzorii. Până să ajungă să conteze în CV-ul personal, un premiu la Gala HOP a fost în multe situații doar o simplă confirmare a unor talente care ori s-au pierdut, ori s-au descurcat pe cont propriu. Deși UNITER, organizatorul principal al Galei, și Ion Caramitru, ca președinte și amfitrion, au pledat constant pentru schimbarea legislației în materie de angajare a tinerilor, a trecut multă vreme până când directorii de teatre invitați la acest eveniment au putut să aducă în trupele lor laureații. Între timp, lucrurile s-au mai aranjat și de câțiva ani de la Gală unii pleacă cu un contract în buzunar, mai ales că acum, având ca partener TIFF, laureații se pot face cunoscuți și la Cluj.
Pentru a ajunge în acest punct pragmatic, necesar într-o societate din ce în ce mai dură în privința competiției și șanselor, mai ales când numărul absolvenților e nefiresc de mare, festivalul–concurs de la Costinești și-a concentrat, evident, preocupările asupra valorii produsului.
Și dacă Gala tinde în ultima vreme să devină o prelungire a școlii, un fel de postuniversitar e probabil o cerință a realității, în condițiile în care scurtarea anilor de învățământ și implicit a șanselor de pregătire intensivă se pot transforma într-un handicap.
Așa se face că, în actulul directorat de trei ani al lui Miklós Bács, cunoscutul actor și profesor clujean, concurenții selectați parcurg în cele câteva zile de Gală o programă amplă de ateliere în diferite specialități, centrată pe étude, cunoscuta metodă stanislavskiană pe care s-a întemeiat teoria sa despre arta actorului. Anul trecut studiul a pornit de la Shakespeare și a continuat în acest an cu Cehov, celălalt titan al teatrului mondial.
Doar că, puși în situația de a plonja uneori fără plasă de siguranță în asemenea dificultăți teatrale, tinerii absolvenți găsesc cu greu calea spre propriul lor talent, ratând poate nemeritat ocazia de a se afirma.
Constatam la ediția trecută a Galei o anume inapetență pentru universul shakespearean impus ca probă concurenților în Anul UNESCO „Shakespeare“. Puținătatea lecturilor și a experiențelor de trăire personală făceau comunicarea dificilă cu personajele pieselor sale istorico-filozofice.
Anul acesta, mai familiar, Cehov, părea să le dea o șansă prin cordialitatea aparentă a atmosferei în care trăiesc și suferă râzând de viață eroii acestui la fel de genial autor. Pentru acești tineri actori de puțin peste 20 de ani, mâna prietenoasă întinsă de marele Cehov a fost însă încă o capcană. Ca și tema singurătății (Suportabila singurătate a ființei), subsumată și asociată de profesorul Bács însăși condiției actorului. Și totuși, se glosează diferit despre singurătate la 20 de ani, față de cei aproape 50 ai Unchiului Vanea, cu care a trebuit să se confrunte proaspeții absolvenți în acest étude. Nici Ranevskaia nu poate fi credibilă sub înfățișarea plăpândă a unei copile care are de interpretat scena întâlnirii dintre mamă și fiu. În plus, stările, metafizica din aceste mari piese de teatru nu sunt atât de simplu de atins. E foarte greu de ajuns acolo, iar pașii pe care un actor îi face pe acest drum uneori o viață nu trebuie grăbiți, cred. Mai ales că niciunuia dintre ei nu-i va fi mâine încredințat un rol de o asemena dificultate. În atelierele pe care le-a condus, regizorul Alexandru Dabija a pus câteva întrebări care, fie și numai în plan didactic, vorbesc despre subtilitatea autorului pe care avem uneori impresia că l-am înțeles. Ca, de pildă: pot actorii modești să joace personaje modeste?, poate fi exaltarea mediocră? Un răspuns acesteia din urmă i-a dat tânărul care a ales să monologheze despre 99 de nenorociri ale lui Pișcik din Livada cu vișini, ratându-l, cum și personajul ratează comic în piesă sinuciderea.
Pe de altă parte, intrând prea metodic în studiul pentru care școala are într-adevăr obligațiile ei, Gala HOP își pierde parcă menirea inițială, de a fi o rampă de lansare, de a ne prezenta talente formate, apte să urce mâine pe scenă în roluri potrivite vârstei și experienței lor. Am auzit de multe ori în serile de concurs recomandarea „protejați-i!“, urmată de explicația faptului că acele studii cu public impuse concurenților sunt parte a unui travaliu al cărui final oricum nu-l vom ști: „Practica étude-ului în cazul scenelor în doi este libera interpretare a textului dramatic cu scopul de a crea un dialog al acțiunilor. Este primul pas spre rol, Este «citirea cu picioarele» a textului dramatic. Étude-ul oferă o experiență personală, care face legătura între actor și drama piesei. Nu e o practică a rezultatului, ci o practică a procesului“. Veniamin Filshtinsky, vestit profesor la Școala de teatru din Sankt Petersburg, a fost invitat să-i îndrume în această direcție pe tinerii participanți la concurs. Într-un alt atelier, tinerii au studiat tehnica PEM, The Perdekamp Emotional Method, o acțiune inovativă bazată pe procese biologice, menită să ofere acces la emoțiile autentice (!)
Până la urmă, cu sau fără tehnică, câțiva dintre concurenți au reușit să creeze cu momentele lor individuale atâta emoție cât să impresioneze și să primească meritate premii și aplauze. Aceștia și-au ales în general potrivit fragmentele cehoviene, au făcut și unele colaje mai oportune sau nu, așa încât în cele circa 15 minute de probă să se poată recomanda ca actori formați, apți pentru hopul în meserie. Juriul i-a ales bine pe cei premiați, pe Blanca Doba (Cluj), care și-a valorificat sensibilitatea, ingenuitatea, inteligența interpretând un monolog al Ninei din Pescărușul (completat cu unele gânduri personale, fragmente din corespondența lui Cehov, apropo, e voie?!), pe Mihai Florian Nițu (București), apariție romantică adecvată momentului intitulat Solitudes 30, cu fragmente din Hamlet și Ivanov de Cehov, pe Cosmina Olariu, talent bogat ilustrat printr-un inedit portret cu mai multe fețe reprezentând tot atâtea personaje din Livada cu vișini, pe Marcela Nistor, basarabeanca care și-a transformat porecla în renume, prezență ludică, atașantă, care i-a adus și un premiul al publicului.
Concursul HOP are și o secțiune Grup, anemic reprezentată la această ediție (doar două momente) care a avut același caracter de studiu, chiar dacă pregătit dinainte cu scenarii inspirate de opere și personaje cehoviene funcționând pour les connaisseurs. O producție a școlii clujene de teatru cu O femeie după Péter Esterházy, spectacol de teatru-dans de Andreea Gavriliu, a dovedit mult spirit de echipă și virtuozitate în exersarea acestui gen complex pe tema, cam obosită, a disoluției cuplului, care, la vârsta acestor tineri, pare cam mimetică, iar Cerasela Iosifescu și recitalul ei Obsesii de la ArCub, invitat în Gală, a pus din prima seară o ștachetă înaltă acestui al 20-lea HOP, printr-un one woman show de mare întindere și un parcurs emoțional vibrant. //