2018 - cultura şi anul de graţie

Zăpezile nu s-au topit încă pe turlele ca­te­dralei ruseşti din Paris. Aproape nefireşti, bulbi de lalea pe cerul unei capitale care adă­posteşte, doar la câţiva metri lângă această catedrală, Muzeul Branly, al artelor africane. Este, pentru cei care cu­nosc povestea tranzacţiei sem­nate între Moscova şi Paris, dovada cotidiană a felului în care Rusia înţelege să instaureze în restul Europei semnele imaginarului său cultural.

Nu foarte departe se află şi Ambasada României la Pa­ris. Institutul Cultural Român, şi el. Din­co­lo de actualitatea învolburată a Europei, a Franţei, a României, câţiva ambasadori, doi comisari, echipe complete, dar şi îm­bogăţite pregătesc, în pacea birourilor şi în ritmul du-te-vino-urilor care au loc, cu regularitate, între Paris, Bucureşti, Bru­xelles, acele câteva evenimente care pre­vestesc un foarte bun an 2018. Un foarte bun început de an 2019. Sezonul cultural franco-român, evenimentele centenarului creării statului român modern, Euro­pa­lia... Evenimente care fac parte din acest an de graţie al culturii române. Protocolul dintre Franţa şi România este deja semnat, prima tură de aprobat proiecte a avut şi ea loc, site-urile sunt create, echipele de experţi sunt operaţionale, programul este aproape finalizat. O muncă de fiecare zi, sistematică, ale cărei „fructe“ nu se văd în­că, dar care există. E prezentă. Este, mai ales, discretă. Asemenea lui Andrei Ţăr­nea, comisarul român însărcinat cu pregătirea acestor evenimente, dar şi a lui Jean-Jacques Garnier, omologul său fran­cez. Ei sunt partenerii de proiect ai celor doi preşedinţi ai Institutelor Culturale din România şi Franţa, Liliana Turoiu şi Pierre Buhler, cei care, la fel de discreţi, au re­u­şit totuşi să pună la punct principalele mo­mente ale sezonului franco-român, care va demara oficial în 1 decembrie 2018.

Gala de deschidere a acestui se­zon, care va dura până în iulie 2019, va avea loc la Pa­ris. Or­ches­tra Naţională de Tineret va urca pe scena Filarmonicii din Paris în compania pianistului Radu Lupu. Va urma un interval similar cu proiecte fran­ceze pre­zentate în România. „S-au con­turat pa­tru direcții, explică astfel Li­li­a­na Tu­ro­iu, președinta Institutului Cultural Ro­mân: «Două țări cu culturi po­li­va­len­te», «Un secol de schimburi, de co­mu­ni­u­ne și iden­titate», «Perioade ritmice de trans­for­mări în oglindă», «Orașele de mâi­­ne și noile teritorii rurale». Eve­ni­men­tele nu vor avea loc doar la Paris și la București. Toate regiunile din Ro­mâ­nia vor fi pre­zente în diverse regiuni din Franța, cu pro­iecte comune. Cred că Se­zonul Fran­ța–România reprezintă o oca­zie bună de a evidenția mai pregnant re­lația dintre culturile celor două țări, re­pe­rele și obi­ec­tivele comune, în con­so­nan­­ță cu va­lo­rile europene pe care Ro­mâ­nia și Franţa le împărtășesc. Spaţiul cul­tu­ral comun al României și al Franţei es­te Europa, iar Sezonul va releva afinităţile istorice din­tre cele două culturi și va pre­fi­gura un viitor bazat pe aceste valori comune.“

În ceea ce privește Centenarul, ambele sta­te derulează deja activităţi comune de aniversare a momentului 1918, constând nu doar în amintirea unor repere care au fixat acest an ca fiind unul definitoriu nu doar pentru Franţa și România, ci pentru în­trea­ga Europă, în punctarea acelor fapte care au dus la crearea sta­tului român mo­dern. O cre­aţie care a stat sub semnul bunăvoinţei Fran­ţei de atunci, a lui Na­poleon al III-lea, de facto un „naș“ al României.

Anul 1918 a însemnat însă și o schimbare la faţă a Europei, iar acest an este primit, am putea spune, așa cum se cuvine la Ca­sa Istoriei Europene, recent inaugurată în Parcul Leopold, la Bruxelles. Este adevărat, acest an și consecinţele sa­le, apariţia unor state noi – Finlanda, dar și Ungaria, ţările din fosta Iugoslavie (care iniţial fuseseră parte componentă a Im­pe­riului Austro-Ungar), tot șirul de re­sen­timente cauzat de finalul Primului Război Mondial, toate acestea nu sunt ușor de ges­tionat. Istoria este însă o fa­bu­loa­să poveste în care toate părţile au într-un fel dreptate, iar atunci când aceste părţi, cândva inamice, astăzi prietene, reușesc să găsească un teren comun de con­ver­saţie, de aducere aminte și chiar de ier­ta­re, cum a fost cazul în prima duminică a lunii februarie, la Bruxelles, cu ocazia des­chiderii anului de activităţi dedicate aces­tui moment, Daydreaming Nations, vii­torul este încă posibil. „Istoria nu este o poveste despre trecut, avea să afirme la Bruxelles redactorul șef al revistei His­to­ria, Ion M. Ioniţă (împreună cu istoricul Adrian Cioroianu, ambasador al României la UNESCO, au reprezentat vocea Ro­mâ­niei în acest „proces“ imaginar al anului 1918, la invitaţia Institutului Cultural Român din Bruxelles, co-organizator). Is­to­ria este o poveste despre prezent și une­ori despre viitor“.

Acest an 2018, care începe, ia­tă, cu Centenarul, va continua cu Sezonul franco-român și prezenţa României ca invitat de onoare la Europalia, fes­tivalul european de artă contemporană, dar va puncta momente fabuloase la Târ­gul de Carte de la Leipzig, în martie, un­de România este ţară invitată, poate fi con­siderat un an de graţie al culturii ro­mâ­nești în lume. Un an în care ofensiva culturală este posibilă, diplomaţia culturii nu va mai fi doar un termen pompos, iar călătoria culturii în Europa poate fi un bun prilej de a vorbi altfel despre noi.

(Corespondenţă de la Paris)